Jucătoarea româncă de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului Australian Open, după o victorie superbă reuşită în faţa rusoaicei Anastasia Pavliucenkova, cu 6-3, 2-6, 6-2, sâmbătă, la Melbourne, în runda a treia a competiţiei de Mare Şlem, relatează Agerpres.
Cîrstea (31 ani, 38 WTA) şi-a egalat cea mai bună performanţă a sa de la Melbourne, reuşită în 2017.
Sorana Cîrstea s-a impus în faţa finalistei de anul trecut de la Roland Garros după o oră şi 42 de minute.
Românca a început cu stângul, pierzându-şi serviciul în ghemul de debut, dar apoi a reuşit să ia trei la rând. Pavliucenkova a făcut un nou break, dar imediat Cîrstea a câştigat şi ea contra serviciului şi s-a desprins la 5-2, câştigând primul set cu 6-3.
Pavlicenkova a fost mai agresivă şi mai inspirată în actul secund, în care a condus cu 3-0, 4-1 şi 5-2, încheind cu 6-2.
Cîrstea a avut un debut bun în decisiv, cu break, pe care şi l-a consolidat şi ulterior a ajuns la 5-1, profitând de erorile comise de a zecea favorită a turneului. Pavliucenkova a mai luat un ghem, dar Cîrstea a închis conturile cu un ghem la zero.
Sorana a încheiat cu procentaje superioare la serviciu, greşind mai puţin ca Pavliucenkova (17-31 erori neprovocate), care a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 22-15.
Cîrstea are acum 4-3 în meciurile directe cu Pavliucenkova (30 ani, 11 WTA), rusoaica reuşind să câştige duelul anterior cu Cîrstea, în 2018, la Eastbourne (iarbă), cu 2-6, 7-5, 6-4, în primul tur.
Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 328.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta în premieră pe poloneza Iga Swiatek (20 ani, 9 WTA), care a dispus sâmbătă de rusoaica Daria Kasatkina, cu 6-2, 6-3.
Cîrstea s-a alăturat în optimi Simonei Halep, care a trecut sâmbătă de muntenegreanca Danka Kovinic cu 6-2, 6-1 şi va evolua contra franţuzoaicei Alize Cornet.
Sursa: Agerpres
Sursa foto: playsport
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Inca niste bani pentru SKY VET SRL? A scazut profitul la doar 20.000 euro in 2025… Fusese 160-170.000 de euro…
Pe bune.
Frumoasă idee! Întoarcem fața la origini 🙂 din păcate rămânem cu dosul spre bucale
Cum sa aduci înapoi un asemenea personaje abjecte ca Huja si acoliții săi. Orlatan nu mai gândește limpede. Cisnadia a…
Minunat!La propunerea Asociației Maghiarilor din Sibiu HID,ilustri iubitori de tot ce e frumos local,Saxoana Sefa propune reiterarea legaturilor stranse de…













Lasă un răspuns