Peste 2.000 de foraje vor fi executate, în perioada următoare, în judeţele Braşov şi Prahova, pe viitorul traseul al autostrăzii Ploieşti-Braşov, necesare pentru realizarea unui studiu geotehnic.
Firma care se ocupă de întocmirea Studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic lucrează în această perioadă pe tronsoanele aflate în judeţul Braşov, a anunţat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov.
Ministerul Transporturilor a contractat refacerea SF-ului şi a proiectului tehnic pentru Autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov la începutul anului trecut, licitaţia fiind adjudecată de societatea Consitrans la o valoare de de 12,8 milioane de euro.

Realizarea documentaţiilor şi respectiv proiectarea autostrăzii în cadrul acestui contract a înregistrat mai multe întârzieri, firma Consitrans a predând cu un decalaj de mai bine o jumătate de an Analiza Multicriterială care decide traseul viitoarei autostrăzi.
Conform declaraţiilor ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, de la începutul anului, şansele ca în următorii cinci ani să înceapă construcţia autostrăzii sunt extrem de reduse deoarece, potrivit contractelor atribuite anul trecut, când nu era el ministru, pentru studiul de fezabilitate au fost prevăzute 30 de luni, iar pentru proiectare încă 42 de luni.
foto DRDP Brașov
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ce muncă de prevenție visezi? Pe cocalarul care dă tălpi la cazan n-ai cum să-l educi , decât prin amenzi…
E de neînțeles atâta prostie și ticăloșie, li se oferă posibilitatea de a-și steriliza gratuit animalele, dar sălbaticii preferă să…
Oieritul este o afacere ! Ce ne mai aburesc cu texte sentimentale…
Dapai putea sa nu fie beiamveu?! ce )@! calului…
„Iti poti da seama de gradul de civilizare al unei societati daca te uiti cum isi trateaza animalele” – nu…












Lasă un răspuns