Luni,
18.08.2025
Ploi Scurte
Acum
20°C

Copacii pădurii de pe Măgura se prăbușesc singuri. ”Mama natură își va urma cursul”

Copacii pădurii de pe Măgura se prăbușesc singuri. ”Mama natură își va urma cursul”

Efectele incendiului care acum aproape trei ani a cuprins patru hectare de pădure în zona Măgura încep să se vadă: copacilor le-a căzut scoarța, s-au uscat în picioare, iar acum încep să se rupă.

Deasupra pârâului Tocile, pe o arie de multe sute de metri pătrați traversată de una din potecile turistice care urcă pe vârful Măgura din Cisnădie, pare că s-a prăvălit o uriașă stâncă: copacii pădurii au rămas fără scoarță și cad precum popicele. Suprafața pe care pădurea se prăbușește singură crește de la sezon la sezon, lărgind peisajul sinistru.

Este vorba de acele porțiuni de pădure care în toamna de acum aproape trei ani au fost cuprinse de un incendiu de suprafață care a ars mai bine de două zile. Efectele acelui incendiu abia acum încep să se vadă mai bine. ”Zona aceea este acum în conservare. Panta este mare și nu prea poate fi exploatat lemnul de acolo. Este păcat, lemnul este destul de compromis, n-are valoare economică”, arată Ioan Cimpoca, șeful Ocolului silvic Valea Sadului, ocol care administrează respectiva zonă.

Cum pădurea este încă destul de tânără iar exploatarea economică nu este rentabilă, inginerii silvici au decis să lase natura să își urmeze cursul. ”Copacii doborâți se vor transforma în humus, în timp. În ochiurile care se creează noi vom începe să plantăm puieți. Oricum și noi vom mai doborî din copaci pentru a grăbi formarea acestor ochiuri. Acum mama natură își va vedea de curs”, mai arată Cimpoca.

Nu doar copacii

”Incendiul/flacăra a afectat și, ulterior, deteriorat trunchiul din cauza circuitului său vascular, care este aproape de exteriorul tulpinii. În cazul incendiilor de suprafaţă, rădăcinile sunt izolate de căldura flăcării, dar în același timp încălzite prin arderea litierei, putând contribui la uscarea arborilor în timpul trecerii frontului de incendiu”, descrie Mircea Mărginean, biolog în cadrul Asociației Fauna&Flora International.

Biologul arată că efectele negative ale unor astfel de incendii sunt mult mai mari. ”Incendiile generează efecte negative și asupra solului, provocând diminuări de materie organică, deteriorarea structurii și a porozității solului, pierderi considerabile de nutrienți prin volatilizare, eroziune și prin modificări semnificative, atât ale cantității, cât și ale compoziției specifice a comunităților microbiene și a nevertebratelor ce populează solul. În sol și litiera trăiesc numeroase specii de nevertebrate care au un rol extrem de important, vital chiar: acestea contribuie la descompunerea materiei organice si îmbogățirea solului cu nutrienți, completând ciclul materiei în natură”, mai arată Mircea Mărginean.

Citește și FOTO VIDEO Reportaj la incendiul de la Măgura. „S-a luat apă cu spatele, cu brațele și urcau trei kilometri până la flăcări”

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Claus

Acum 3 ani

Care sunt masurile luate pt acest dezastru?Cine plateste?De ce nu au fost indepartati copacii arsi?Aceste resturi ramase produc boli fungice care,nu ca s ar putea,ci chiar afecteaza mediul sanatos din jur.
Raspunde

2cents

Acum 3 ani

Cauza incendiului? Vreun vinovat gasit si pedepsit? Sau a fost tot "mama natura"?
Raspunde

Io

Acum 3 ani

Nu a fost mama natură. A fost un babuin încadrat la humanoizi.Ca și în cazul incendiilor de miriște nu se arată vinovații dar natură suferă din cauza omului.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus