Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
-0°C

Dulcissima Pastry ART Sibiu - un proiect „dulce” de 30.000 de euro

Dulcissima Pastry ART Sibiu - un proiect „dulce” de 30.000 de euro

Doi sibieni au deschis un laborator de prăjituri, care se numește Dulcissima Pastry ART și exact asta este – un loc în care arta se îmbină cu dulcele și rezultă prăjituri delicioase, dar și torturi cu diferite ornamente, în funcție de evenimentul pentru care sunt comandate.

Horațiu și Ionela au venit cu ideea de a deschide acest mic laborator, ea reprezentând partea delicioasă a afacerii. Ionela a pregătit primul ei tort când avea abia opt ani. „Acest proiect dulce, să-i zicem așa, a apărut din dorința de a împărtăși sibienilor, și nu numai, arta desăvârșită a patiseriei”, spune Horațiu.

„Ionela este persoana care încă din copilărie a cochetat cu dulciurile. Primul tort l-a făcut la vârsta de opt ani. La momentul actual, printre preparatele ei de suflet putem enumera: minitorturi, cheesecake, torturi și profiterol.”

Toate prăjiturile sunt făcute în laboratorul în care cei doi au investit nu doar financiar dar și sufletește. Ionela se îngrijește de el, prepară prăjiturile, le ornează, iar Horațiu se ocupă de acte și instrumentele necesare bunei desfășurări a activității. El mai are alte trei afaceri, două dintre ele cunoscute și apreciate de sibieni - terasa Rabbit Hole, supăria Rabbit Soup și o mică pensiune. 

Câteva zeci de mii de euro investiți

Pentru noua afacere, acest mic laborator dulce, au investit 30.000 de euro. Horațiu spune că este foarte important ca afacerea lor să fie complexă și să răspundă nevoilor tuturor clienților lor – iar detaliile sunt cele care fac diferența.

„Muncim foarte mult și încercăm să venim în întâmpinarea clienților noștri cu tot felul de preparate, de gusturi variate, de abordări diferite ale torturilor, pentru că știm cu toții că detaliile fac diferența. Până în momentul de față am investit 30.000 euro și vrem că afacerea această să devină cât mai înfloritoare”, explică sibianul.

Prăjiturile sunt distribuite în câteva localuri din Sibiu, printre care și Rabbit Hole. De asemenea, colaborează cu persoane și pentru diferite evenimente, iar Ionela și Alina sunt cele care se ocupă de aceste detalii.

ecler dulcissima

Câteva din torturile pregătite aici sunt red velvet, oreo cake, tortul cu ciocolată, snickers, tortul cu Raffaello sau cel cu fistic. De asemenea, pentru copii există un tort special cu mousse de mascarpone, fructe proaspete și un blat de făină de migdale cu banane. La capitolul „bufet dulce” avem de ales între cheesecake, negrese, tarte cu fructe, mini choux, cakepops și bezele.

Laboratorul Dulcissima se află pe strada Distribuției nr. 1. Găsiți poze și fotografii cu dulciurile lor și pe pagina de Facebook a afacerii.

tort dulcissimatort dulcissimatiramisu dulcissimaecler dulcissimatort dulcissimaeclere dulcissimatort dulcissima

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Max rasinareanul

Acum 1 an

Cine-i harnic si munceste are tot ce vrea, Cine-i lenes si chiuleste are tot asa :))) Deci, care-i treaba cu eclerul ala cu mustar din prima poza ?
Raspunde

Andrei

Acum 1 an

Tupeu mare pe baiatul asta,dupa ce “preia” angajati si retete din Lili’s si se lauda cu ele. In loc sa puna mai mult accent pe curatenia din bodegile lui.
Raspunde

Adrain

Acum 1 an

Rețelele sunt furate de la Lili's .....
Raspunde

?

Acum 1 an

Ce am sa scriu nu are legătură cu prăjiturile , ci cu alimentația publică din orașul nostru. Am cumpărat niște pilaf de la SuperMama și era acru, stricat, cine știe de când era făcut. Dar prețul enorm: 8 lei. Chiar nu-i controlează nimeni pe domnii ăștia care comercializează mâncare veche, necomestibila?!
Raspunde

Pranz

Acum 1 an

Asa-i . Si eu. De mai multe ori. Am si anuntat politicos
Raspunde

Popa

Acum 1 an

Mancarea de la hipermarketul Auc... este mai buna decat cea de la S.... Mutti. Orez cu legume, ciuperci la cuptor, ciorbe de multe feluri, mititei, pui la rotisor, salate diverse, papanasi, tiramisu...
Raspunde

@?

Acum 1 an

Am luat si eu o data o shaorma la farfurie si a fost sub orice critica. Oare nu se poate face nimic? Nu exista OPC care sa-i puna la punct? Bataie de joc!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus