La solicitarea Danielei Cîmpean, președinta Consilului Județean, conducerea Spitalului Județean Sibiu a revenit cu precizări în cazul tânărului actor care a fost trimis acasă de la urgență.
Potrivit conducerii Spitalului Județean din Sibiu, încă de la apariția în spațiul public a informațiilor cu privire la "cazul relatat de pacientul I.T.," a fost demarată o anchetă internă pentru investigarea circumstanțelor în care s-a petrecut acest caz, precum și a altor posibile disfuncționalități la nivelul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
"Vă asigurăm că cercetările se vor desfășura cu celeritate și cu maximă transparență. Rezultatul anchetei si măsurile dispuse vor fi disponibile săptămâna viitoare și vor fi anunțate printr-o conferință de presă", transmit reprezentanții instituției.
"Totodată subliniem că SCJU Sibiu face permanent eforturi pentru a asigura un act medical de calitate, de la nivelul conducerii solicitarea fermă către toate secțiile fiind să acorde pacienților servicii maximale, corespunzătoare situației medicale a acestora,” se arată în informarea amintită.
Actorul și poetul sibian Iustinian Turcu s-a prezentat vineri noapte la Secția de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu cu dureri puternice la ochi, senzație de arsură și durere de cap din cauza stării proaste în care se afla. La spital i s-a spus că Urgența nu are medic oftalmolog, că nu știu ce să-i facă și l-au trimis acasă în agonie. Ajuns la un spital privat a fost diagnosticat cu arsură de cornee.
Compartimentul Oftalmologie nu are gardă permanentă în Serviciul Urgențe iar pacientul a plecat acasă cu recomandări. Acestea sunt o parte din precizările făcute luni de reprezentanții Spitalului Județean, pentru Turnul Sfatului, în legătură cu situația prezentată de actorul Iustinian Turcu.
Garda la domiciliu înseamnă că în cazul unor urgențe majore, medicul poate fi chemat de acasă. Pe de altă parte, conducerea Spitalului transmite că regretă astfel de situații și specifică faptul că recomandarea către personal este de a oferi pacienților servicii maximale.
Tot luni, Daniela Cîmpean a cerut de la conducerea spitalului explicații detaliate cu privire la acest caz, dar și la măsurile care vor fi luate. Președinta Consiliului Județean Sibiu a subliniat faptul că s-a făcut o prioritate din construirea noului spital, dar dacă întregul personal al spitalului nu-și schimbă atitudinea, indiferent de spațiul în care se va desfășura activitatea, serviciile nu vor fi mai bune.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: conducerea spitalului judetean , garda permanenta , garda urgente , spital caz Iustinian Turcu , Daniela Cîmpean , spital sibiu
Vizualizari: 1624
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Adi Gliga
Acum 8 ore
Calitate nu cantitate
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 9 ore
Nemo
Acum 9 ore
Ion Iliescu