Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

DSP către sibienii care merg să-și ia ”apă de izvor”: Înregistrăm un procent ridicat de neconformitate la probele de apă

Ștefan Dobre
12
apa-de-izvor-txlk

Atât în municipiul Sibiu cât și în unele localități învecinate, precum Șelimbăr sau Cisnădie, a devenit aproape o modă printre anumiți cetățeni să meargă să se aprovizioneze cu apă de izvor. Folclorul local și asigurările transmise din gură în gură țin loc de dovezi că apa respectivă este ”foarte sănătoasă”.

Publicitate
Publicitate

Cisnădioara și Sadu sunt localitățile renumite popular pentru apa de izvor de calitate superioară.

Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu atrage atenția populației, într-o informare publică transmisă vineri Prefecturii Sibiu, că numărul probelor de apă neconforme luate de la izvoare, șipote și fântâni publice este tot mai mare.

Datele oficiale arată că în judeţul Sibiu există 339 fântâni publice și 165 de șipote aflate pe domeniul public, precum și alte 22.499 fântâni particulare.

”În perioadele secetoase, apa din aceste surse poate deveni improprie consumului atât cantitativ, cât și calitativ”, explică specialiștii DSP Sibiu. Ei spun asta bazându-se pe probele luate și analizele de laborator efectuate în 2021.

Spre exemplu, în laboratorul de analize al DSP Sibiu, în cursul anului 2021 s-au analizat un numar total de 158 de probe de apă din fântâni și izvoare publice, din care 79 au fost analizate la parametrii microbiologici (E. coli, Enterococi, Coliformi, număr de colonii la 22ºC, număr de colonii la 37ºC) și un numar de 79 de probe au fost analizate la parametrii chimici (nitrați, nitriți, amoniu, conductivitate, culoare, fier, mangan, gust, miros, oxidabilitate, pH, turbiditate).

Publicitate

”Rezultatele determinărilor au arătat faptul că 35,44 %, din probele analizate la parametrii chimici au fost necorespunzătoare (cel mai frecvent depășirile s-au înregistrat la amoniac și nitrați), 69,62 % din probele analizate la parametrii bacteriologici au fost necorespunzătoare și 17,10 % din probe au fost neconforme atat la parametrii chimici, cat și la cei bacteriologici. Ca număr de analize, în cursul anului 2021 s-au efectuat un numar de 959 analize din apă provenită din surse publice locale, din care 211 analize au fost neconforme, deci un procent de 22%. Din parametrii bacteriologici 49,30 % au fost neconformi și 5,96 % din parametrii chimici”, se arată în informarea transmisă de DSP Prefecturii sibiene.

Primele concluzii ale specialiștilor în sănătate publică? ”Se constată valori crescute ale numărului de probe și de analize neconforme la probele de apă recoltate din sursele publice”.

Prin urmare, DSP-ul a atenţionat primăriile asupra deficienţelor constatate și asupra obligațiilor care le revin în ceea ce privește aprovizionarea cu apă a populației, inclusiv curățirea și dezinfecția periodică a surselor de apă, precum și afișarea la loc vizibil, în vecinatatea sursei publice de apă, a înscrisurilor: „Apa este bună de băut”, „Apa nu este bună de băut”, „Apa nu este bună de folosit pentru sugari și copiii mici” – apa cu depășiri la concentrația de nitrați.

”De asemenea, am acordat consultanță privind procedeele de curățare și dezinfecție ale fântânilor și rezervoarelor de înmagazinare, atât primăriilor cât și persoanelor fizice interesate”, mai explică specialiștii DSP Sibiu în documentul citat.

Ce cred specialiștii DSP Sibiu, după analiza în 2021 a 158 de probe din izvoare, șipote și fântâni publice?

”Se recomandă populației consumul apei potabile tratate în stații de tratare a apei și distribuită prin sisteme centralizate de alimentare cu apă potabilă, autorizate sanitar, deoarece calitatea acestei ape este superioara celei furnizate de sursele locale: fantani, sipote, instalatii locale de distributie neautorizate sanitar”, au concluzionat experții DSP Sibiu.

Citește și:

Un singur ștrand autorizat în tot județul. DSP Sibiu: ”Restul piscinelor funcționează fără autorizație sanitară”

Sursa foto

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

12 răspunsuri

  1. Avatar Sibianca
    Sibianca

    Va laudati ca ati facut atatea analize la sipote si fantani dar nicaieri nu s-a afisat aceste liste cu ce substante contine apa respectiva. Stiti sa ne spuneti sa fim prudenti si atenti la apa pe care o consumam dar nu va intereseaza analizele acestor surse de apa. De ce platim statului noi populatia atatea taxe si Dvs nu va faceti treaba, deoarece cred ca si Dvs sunte platiti din acesti bani. Va pot da exemple de la sipotele de la Saliste-Vale, de la manastirea Orlat, de la Gura Raului nici una nu au liste cu analiza apei.

    43
    7
    1. Avatar BB
      BB

      Asta înseamnă IMPLICAREA CETATENEASCA.
      Felicitări , Doamna !
      Adaug: niște informații privitoare la preturile unor astfel de analize erau bine venite

      19
      3
    2. Avatar Klaus Maus
      Klaus Maus

      Corect! In fata casei lu domn primar, se afla un izvor cu apa nepotabila. Zilnic vin zeci de oameni dupa apa de aici. Ce a facut dsp ul? Nimic.

      4
      0
    3. Avatar Lica
      Lica

      Asa si? Cei care nu citesc ziarul? De unde stiu ca apa nu-i buna? De ce nu inchideti acele izvoare? Panouri care nu pot fii distruse de ce nu montati? Analiza si controlul asta pare asa din pix.

      5
      0
  2. Avatar Moromete
    Moromete

    In comparatie cu apa de la chiuveta e mult mai buna

    12
    11
  3. Avatar Fritz
    Fritz

    Ha ha ha asa mult au avut de lucru cei de la DSP de au fost la toate izvoarele din judet sau au actiuni la o firma de îmbuteliat apa.

    13
    5
  4. Avatar Washbrain
    Washbrain

    Nuii timbrată nu e bună!!! Masca pe bot robot.

    11
    12
  5. Avatar Bogdan
    Bogdan

    Daca nu sunt conforme…de ce nu blocati accesul la sursa de apa pentru ca oamenii sa nu isi distruga rinichii?

    20
    5
  6. Avatar Adina
    Adina

    Cică „a devenit aproape o modă pentru anumiți cetățeni să meargă să se aprovizioneze cu apă de izvor.” :-))) Dar de la facerea lumii până acum ce credeți că a băut lumea, măi oameni buni…. Biborteni la 2 litri? Hai, mai lăsați vrăjeala, că se mai deșteaptă oamenii, nu mai pleacă urechea la tot ce spuneți. Cum vine aia că in Mediaș în anii ’90 erau fântâni sau cișmele din 100 in 100 de metri, chiar și in centrul vechi, toată lumea folosea fântânile de atâta timp și nu a murit nimeni. Cum am intrat în UE, le-au inchis pe toate, cică deodată nici una nu mai era bună, și au forțat oamenii să depindă de furnizorii de apă îmbuteliata. 🙂 În afară de asta, apa de la robinet din Sibiu miroase a clor și are gust de clor. Ca fapt divers, poate reușesc să meargă domnii de la DSP în observație în insula Rodos, să vadă acolo apă potabilă la robinet, nu ce e aici. Oare cum reușesc oamenii ăia sa capteze apa în izvoare, să o transporte cu vaporul de pe continent pe insulă pentru a completa necesarul consumului, o tratează la stația de apă din Rodos și vine la robinet mai bună ca borsec, fără gust sau miros de clor. Îi invităm și pe cei de la regia de apă Sibiu la o analiză mai atentă, poate mai schimbă și ei ceva în proceduri.

    11
    0
    1. Avatar Călător
      Călător

      Le dați idei să se plimbe prin Rodos…măcar dacă ar lua ceva bun de acolo.

      3
      0
  7. Avatar Manuel
    Manuel

    Nitriți și nitrați sunt nesănătoși la apa de izvor .
    La mezeluri din comerț sunt doar conservanți.
    Un pic de rușine nu vi este?

    8
    0
  8. Avatar A.M.
    A.M.

    Apa de izvor nu este buna. Are o problema care ii deranjeaza pe stapani: este gratuita.
    Sa lasi apa de baut gratuita in anul 2022 in plin avant al Marii Resetari???? Nu se poate! Cei de la DSP au fost trimisi sa rezolve problema.
    SOLUTIA in 3 pasi simpli:
    Primul pas: trimitem in presa cumparata de guvern, articole sa speriem lumea. Sa facem isterie in masa. Nu mai beti apa de izvor ca muriti in chinuri groaznice. Rezultatul aplicarii primului pas: cei mai docili si creduli cetateni vor renunta sa consume apa de izvor.
    Pasul 2: Aplicam amenzi pentru cei care nu au ascultat la pasul 1. Pentru siguranta voastra si a tuturor, cetatenii care nu se supun de buna voie vor fi pedepsiti. Urmatoarea pLandemie poate porni de la vreun carcolac de izvor. Rezultatul aplicarii celui de-al doile pas: Scindarea opiniei publice intre cei pro si contra. Se formeaza curente de opinie care cer cu insistenta, pentru sanatatea lor, pedepsirea exemplara a celor care beau apa de izvor.
    Pasul 3: Instalarea de apometre la fiecare izvor pentru taxarea consumatorilor. Se va spune ca apa este acum controlata si este sigura, deci se poate consuma. Serviciul de verificare a apai este totusi contra cost, asadar apa de izvor va costa de zece ori pretul apei de robinet. Rezultatul pasului 3: apa va deveni un lux, doar pentru smecherii care conduc dictatura noii ordini mondiale.
    Subiecutul urmator: Taxarea AERULUI de respirat.

    7
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate