Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Lidl pregătește al zecelea magazin în zona Sibiului

Traian Deleanu
5
propunere-amplasament-lidl-tkck

În parcul comercial aflat în plină expansiune la ieșirea din Sibiu spre Mediaș urmează să deschidă un nou magazin și cei de la Lidl. Al zecelea, în zona reședinței de județ.

Publicitate
Publicitate

Trei milioane de lei este valoarea estimată a noului magazin, propus a fi ridicat în parcul comercial Prima, de la ieșirea din Sibiu înspre Mediaș, pe un teren cu o suprafață de peste 12.000 de mp. Magazinul cu un singur nivel ar urma să aibă o amprentă la sol de 2.371 de mp, alături de care va fi amenajată o parcare cu 144 de locuri.

Publicitate

Viitorul Lidl va fi amplasat, conform schiței elaborată pentru emiterea acordului de mediu, chiar vizavi de magazinul Jumbo, aflat în curs de construire. 

Este al zecelea magazin pe care cei de la Lidl planifică să îl ridice în zona municipiului Sibiu și localitățile imediat învecinate. Pe lângă cele cinci existente, în curs de construire este un magazin în cartierul Arhitecților, în diferite faze ale documentației fiind și cele de pe strada Hermann Oberth, Valea Aurie și un magazin în cartierul Lazaret.

Citește și Lidl invadează Sibiul: pregătește al optulea magazin

Sursa foto: Memoriul de prezentare al investiției

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

5 răspunsuri

  1. Avatar YES
    YES
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    5
    15
    1. Avatar YES BUT BRAINLESS
      YES BUT BRAINLESS

      Daca cineva ti-ar ceda un neuron, ai castiga de 2x: 1) ti-ai dubla nivelul de inteligenta; 2) cu ocazia acestui eveniment, ai realiza faptul ca, cu cat se vor deschide mai multe lidaluri si cauflanduri (asta ca sa nu te epuizezi incercand sa le traduci numele), cu atat mai mult ne indatoram pentru a consuma produse din import – in acelasi timp distrugandu-ne producatorii locali (de exemplu, Simpa si Trans Agape).

      3
      3
  2. Avatar Yes, ești un idiot util.
    Yes, ești un idiot util.

    Yes tu îți iei lumină de la Lidl.

    5
    3
  3. Avatar Adrian
    Adrian

    Iara rup aia din sud Sibiu …

    2
    2
  4. Avatar Un sibian
    Un sibian

    foarte bine! mai e nevoie de macar 3-4 magazine Lidl in Sibiu…sa faca unul in Talmaciu sau Saliste!!!

    2
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate