Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
19°C

Știrile zilei de 11 august: Sibiul are un ambulanțier care sare în foc pentru pacienți, investiții masive în Zona industrială sau ”frunze tăiate la câini” la Tursib

Știrile zilei de 11 august: Sibiul are un ambulanțier care sare în foc pentru pacienți, investiții masive în Zona industrială sau ”frunze tăiate la câini” la Tursib

La finalul unei zile care se încheie cu promisiunea de avea cea mai densă ploaie de stele din acest an, în articolele publicate de Turnul Sfatului puteți citi relatarea lui Emil Dădăcus (45 de ani), angajatul Ambulanței care a intrat astăzi într-o casă în flăcări pentru a salva viața unui bărbat de 55 de ani care a leșinat. ”Când am ajuns acolo era fata victimei în stradă, plângea, striga la noi să o ajutăm pentru că tatăl ei era înăuntru”, povestește Emil Dădăcus.

Veștile bune au început să circule de dimineață: cel mai mare angajator din Zona industrială vest a anunțat extinderea capacităților de producție de la Sibiu și – mai ales – investiții ample în extinderea zonei de cercetare și dezvoltare. 

Valoarea proiectului este printre cele mai mari din ultimii 30 de ani la Sibiu. „În cadrul noului modul, ingineri, tehnicieni și operatori, vor lucra împreună la producția de sisteme inteligente de conducere autonomă, sisteme de conectivitate și alte soluții de mobilitate pentru clienți automotive cheie din întreaga lume, totul într-o fabrică modernă, cu tehnologii de ultimă oră și procese smart ale industriei 4.0”

În aceeași cheie, aflăm că la Sibiu angajatorii plătesc printre cele mai mari salarii din România.

În ziua în care cei de la Tursib anunță prelungirea orarului pentru autobuzele care leagă orașul de Muzeul Astra, în vederea festivalului de muzică rock, Turnul Sfatului dezvăluie cum controlorii companiei de transport public a orașului au fost ținuți să taie frunză la câini timp de trei luni. ”Apoi o lună, iar apoi s-au făcut trei luni. Ne-am prezentat la serviciu, dar nu aveam nimic de făcut”, povestește un controlor.

 

Situația nu e roz la echipa de fotbal de Liga I a Sibiului. Președintele AFC Hermannstadt, Dani Coman, și-ar fi dat demisia. În ultima vreme Dani Coman a fost foarte vocal, făcând apel atât la autoritățile publice locale cât și la oamenii de afaceri din zona Sibiului să sprijine echipa.

Primăria Sibiu arată că nu mai are metode prin care să elibereze trotuarele din centrul orașului de marea de mașini parcate. Conducerea administrației locale consideră că amenzile – între 50 și 100 de lei, dacă sunt plătite în 15 zile – sunt suficient de mari, la fel ca și numărul celor care le aplică.

În schimb, aceeași administrație anunță că a dus la confiscarea tuturor veniturilor a 26 de companii care n-au respectat suspendarea temporară a activității.

O mică dispută s-a creat azi pe subiectul planurilor pentru transportul metropolitan în zona Sibiului. Opiniei exprimată de către Diana Mureșan, referitoare la variantele de trasee de la care pornesc autoritățile, i s-a răspuns cu un drept la replică de către conducerea ADI Transport Metropolitan Sibiu.

Din gama știrilor de sezon, niciun român nu a solicitat sprijin pentru a fi evacuat de pe insula Thassos, afectată parțial de incendii. Iar reprezentanții Ryanair explică de ce vremurile în care un bilet de avion costa zece euro sau chiar mai puţin s-au terminat.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1220

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus