Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Am fost la cel mai bun restaurant sibian de pe Tripadvisor. Bun, dar nu de top 10

Turnul Sfatului
24
Print

Atunci când ai 224 de review-uri pe Tripadvisor, iar din acestea, 183 îți spun că ești ”excelent”, chiar înseamnă ceva. Restaurantul Local de pe Strada Târgu Vinului 16 sau, altfel spus, zona Butoiul de Aur, Pasajul Scărilor și La Pasaj este la peste 100 de voturi de locul doi în clasamentul Tripadvisor, așa că trebuia încercat, mai ales din această perspectivă.

Publicitate
Publicitate

Primul contact, șocant.

E drept, nu ne-am făcut rezervare înainte, dar vorbim totuși de o zi de joi seară, așa că nu am considerat că e neapărat necesar.

Chelnerița, de altfel singura persoană cu care am intrat în contact, de-a lungul serii, ne-a făcut inițial o impresie extrem de proastă. Ne-a abordat direct, ”nu mai am locuri”, deși pe terasă nu erau ocupate decât două mese. Am cerut detalii și ne-a explicat că are o rezervare. „OK, dar mai sunt foarte multe mese libere”, am răspuns pe un ton nedumerit. S-a schimbat atitudinea când un client s-a oferit să cedeze locul pentru noi, astfel încât să alăturăm două mese, noi fiind cinci persoane.

S-a înduplecat și, chiar și fără ajutorul clientului stânjenit de situație, ne-am așezat, iar apoi femeia ne-a dat indicii asupra motivului pentru care nu mai prea voia clientelă. ”Sunt singură pe tură, colegul n-a venit azi, sunt terminată”.

Din nou: totul punem în paranteza în care discutăm de cel mai bun restaurant din Sibiu, iar pretențiile, evident, cresc. Gazda noastră a mestecat cu gura plină în toată această perioadă. Chiar o pot înțelege că-i este greu, că poate nu a apucat să mănânce nimic până la 7 seara, dar nici vina noastră nu e pentru asta.

A fost o atitudine pe care nu am mai văzut-o în Sibiu. Adică m-am obișnuit cu fețe acre și atitudine de ”sunt mult mai bun decât un chelner, e doar o treabă sezonieră până mă pun pe picioare, nu-mi place ce fac, îmi urăsc viața”, dar să fiu invitat la plimbare că e prea obositor jobul, niciodată, până acum.

Locul e amplasat ideal, într-o zonă idilică a Sibiului. Orice poză faci aici pare ruptă dintr-un decor de film. Însă restaurantul nu are absolut nimic special. Terasa pare o adunătură de piese donate de producătorii de bere și nici ăia foarte darnici. Înăuntru, nimic special, chiar banal aș putea spune.

Am fost la cel mai bun restaurant sibian de pe Tripadvisor. Bun, dar nu de top 10

Sursa foto: Tripadviser / Restaurant Local

Meniul pare făcut cu cap, sunt preparate din care transpiră numele ”local”. Ar fi fost și păcat, pentru că din locul unde ne-am așezat noi, chiar poți întrezări colțul Pieței Cibin. Adică să fii la o aruncătură de băț de raiul producătorilor și tu să iei marfă de la Metro ar fi fost penibil. Deși sunt enorm de multe cazuri în urbe.

Pe de altă parte, nu aici s-a inventat apa caldă: sunt multe alte restaurante din Sibiu care se alimentează direct de la producători.

Revenind la meniu, am fost uimit de prețuri. Ochiuri – 15 lei. Ce avem aici? Două ouă, salată (din Mărginime), usturoi și pită cu maia. 15 lei? Altul: mix de cereale cu fructe, lapte și miere – 20 de lei. Măi oameni buni…

Ne-am uitat, ne-am sfătuit și ne-am oprit apoi asupra unei porții de bruschete vegane, apoi am mai servit păstrăv cu piure de păstârnac, „Fish and Chips” și salată cu Halloumi grill.

Publicitate

Acum, sincer, nu aș fi cerut fish and chips de la cel mai bun restaurant din Sibiu, dar singura carne în afara peștelui lipsea din meniu. Pe bune?

Am fi vrut o porție de cârnați de Mangalița cu urechi de lemn, dar nu mai sunt cârnați, ni s-a spus. Cârnații mai apar în vreo două, trei preparate din meniu, fapt pentru care poftele trebuie reduse din motiv de stoc.

Legat de mâncare, trebuie spus clar că sunt preparate cu cele mai bune ingrediente, se simte asta chiar și numai din miros. Când a trecut pe lângă noi o farfurie cu hribi, am înlemnit. Am regretat toți că am făcut deja comanda, atât de îmbietor mirosea. Păstrăvul de Sadu se topește în gură, are gust, la fel ca toate legumele și mirodeniile folosite. Chiar dacă e preparat simplu, rudimentar. Pe de altă parte, felul în care sunt așezate preparatele în farfurie aduce aminte foarte mult de un revelion prin anii 90. Cam acolo e nivelul, din punctul meu de vedere. Am dat de morcovi, de exemplu, în aproape toate preparatele și peste tot sunt tăiați cu aceeași răzătoare care taie, cel mai probabil, într-un singur fel: lungi și subțiri, în stil Shanghai :).

Am fost la cel mai bun restaurant sibian de pe Tripadvisor. Bun, dar nu de top 10

Pâinea și bruschetele au fost foarte bune, gustoase, dar chiar și fără vreo invenție extraordinară, pot spune că au fost cele mai bune pe care le-am mâncat în Sibiu. Dar fiind un preparat pe care și-l comandă o persoană, de regulă, iar apoi circulă pe la masă, către ceilalți pofticioși, trebuie semnalat că pâinea, tăiată foarte gros și având o consistență foarte dură, fiind și prăjită, nu se poate tăia cu ustensilele din dotare, pentru a putea fi împărțită între comeseni. Și e păcat, pentru că se ratează un moment în care toată lumea gustă un preparat și fiecare poate comenta în funcție de propriile experiențe.

Am fost la cel mai bun restaurant sibian de pe Tripadvisor. Bun, dar nu de top 10

Piureul de păstârnac, în schimb a fost un fail total. Bun pentru o gospodină care se decide să renunțe la clasicul piure de cartofi, dar total pe lângă pentru un restaurant. Putea să fie mai cremos și nu pot să zic că m-a dat pe spate nici la gust. A fost doar un biet piure de cartofi cu păstârnac nu prea bine pasat.

Salata cu păstrăv. Am avut o farfurie probabil cu toate ingrediente locale, foarte gustoase, inclusiv ierburile aromatice erau proaspete, aveau gust de proaspăt, dar din nou, contribuția bucătarului tindea spre zero, iar așezarea în farfurie era groaznică. O angajată de la cantina studențească ar fi făcut-o fix la fel, dacă ar fi anunțat rectorul că vine să mănânce acolo. Totul se mișcă aici în jurul unui pat de legume cu preparatul principal în centru. Aceleași legume, mereu.

Am fost la cel mai bun restaurant sibian de pe Tripadvisor. Bun, dar nu de top 10

Fish and chips cu păstrăv de Sadu și cartofi prăjiți a fost un preparat clasic. Bun, dar nimic de dat pe spate. Ce rețin din această farfurie e în schimb salata de sfeclă roșie. Nu mi-a plăcut niciodată, însă acum i-am mai dat o șansă. Și-mi pare rău că am fost fraier atâția ani. E o legumă ce nu o pot compara cu altceva, are un gust propriu, bun și merită mai multe șanse.

Am fost la cel mai bun restaurant sibian de pe Tripadvisor. Bun, dar nu de top 10

Nici la salata cu Halloumi grill nu e nimic spectaculos. E ca un grătar decent, făcut în curte, cam acolo a fost nivelul întregii seri. Diferența, după mine, a făcut-o aici tot un detaliu. Roșia coaptă a fost delicioasă și a scos farfuria dintr-o banalitate crasă.

La final, ospătărița care ne lăsase o impresie proastă, inițial, a încercat să dreagă busuiocul. A venit cu câte o porție de deserturi din partea casei cu care ne-a înmuiat pe toți. Am apreciat gestul, plus că preparatele au fost bune, chiar, sau mai ales, pentru că erau raw vegan.

Am fost la cel mai bun restaurant sibian de pe Tripadvisor. Bun, dar nu de top 10

Carafele cu apă filtrată au fost și ele venite din partea casei. Dar pe lângă asta a contat foarte mult că nu e doar o sticlă cu apă. Au mai pus acolo o lămâie, un grapefruit, care i-a dat o notă aparte. Și, în plus, au arătat că nu lasă chiar totul la întâmplare.

Am fost la cel mai bun restaurant sibian de pe Tripadvisor. Bun, dar nu de top 10

Am mai băut un gin tonic, foarte bun, două pahare de vin roze, decent, și o limonadă, foarte gustoasă.

Pentru un copil ni s-a adus și un ceai de casă, rece. De apreciat și gustul ceaiului, foarte aromat, iar ideea de a-l servi natural, rece, ni s-a părut de apreciat, mai ales în situația în care cele mai multe restaurante se limitează la produsele Pepsi ori Coca-Cola.

Pentru tot am plătit 367 de lei, în situația în care fiecare preparat se învârte în jurul a 50 de lei. Mult pentru România, dar extrem de ieftin pentru un oraș turistic european. Repet: cel mai bun restaurant din oraș…

Dincolo de rating-ul primit de Tripadvisor, nu știu dacă m-aș mai întoarce aici. Sunt multe alte restaurante în Sibiu care pregătesc mâncarea tot cu produse naturale, iar ambianța e mai plăcută și servirea mai bună.

Ne-a plăcut locul, dar nu neapărat localul. Servirea nu ni s-a părut profesionistă, dar a fost bine intenționată. Am avut lângă noi o persoană fără nicio pregătire în domeniu, cu o atitudine dubioasă, dar și o persoană care ne-a considerat prieteni și s-a destăinuit cât îi e de greu. Iar mâncarea, deși pe alocuri chiar gustoasă, ni s-a părut că are mari lipsuri în aranjare și inventivitate.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

24 de răspunsuri

  1. Avatar Ionica
    Ionica

    Ma bucur ca n-ai injurat-o, atac la persoana in presa Sibiana e tipic!

    17
    11
  2. Avatar Gica contra
    Gica contra

    Poate citește patronul articolul și o da afară pe chelneriță pt. ca a încercat să-i saboteze afacerea din cauza oboselii sau a lipsei de chef de munca.

    24
    0
  3. Avatar Lol
    Lol
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    4
    26
  4. Avatar Sparrow
    Sparrow

    Māi oameni buni, vorba gazetarului, Sibiul are pitorescul lui, de necontestat dar, cu toatā strādania tot un târgusor cu mentalitate ruralā este. Atâta vreme cat pachetul de Amaroy ( din Germania adus!de-ala bun ) inca mai obtine programāri peste rând la finante sau cadastru si inca mai asigura un ITP…. chiar dacā uaitrezidensul cade pe noi cā simbol megalomanic al contemporaneintātii nu trebuie sā avem asteptāri prea mari…..

    24
    11
  5. Avatar Dan
    Dan

    Cata lipsa de respect din partea unui asa zis jurnalist. Cum poti gandi asa ceva : ,, Adică m-am obișnuit cu fețe acre și atitudine de ”sunt mult mai bun decât un chelner, e doar o treabă sezonieră până mă pun pe picioare, nu-mi place ce fac, îmi urăsc viața”

    Stii de ce vezi doar fete acre ? Fiindca tu esti un mare nesimtit. Mult mai acru decat ceea ce vezi tu in fata ta. Cata lipsa de empatie fata de un om care iti face meseria ? Sper sa fii tratat exact cum ii tratezi tu pe ceilalti, pe tot parcursul vietii. Ramai un ghiolban cu acces la internet. Zeu al tastaturii

    35
    17
    1. Avatar ???
      ???

      Cum isi facea meseria? Alungand clientii pt. ca era obosita? Sau n-avea chef de munca pt. ca e o slujba sezoniera si oricum e studenta si va face mult mai mult in viata… Fraierii mearga la McDonalds, ea e obosita si plictisita. Da’ si cei care ii angajeaza ar trebui sa-i pregateasca nitel… Dar sunt si ei lacomi sa castige bani prin urmare angajeaza pe cine se nimereste si pe cine se multumeste cu salariu minim…

      17
      2
  6. Avatar Apa de baut
    Apa de baut

    Prin lege, apa de la robinet, neinbuteliata, se ofera in mod gratuit, la cerere, in orice unitate de alimentatie publica. E adevarat, restaurantele autohtone se fac ca ploua si iti baga pe gat apa imbuteliata sau dupa caz, fac dintr-un gest normal unul de bunavointa. Iar voi ati muscat.

    15
    3
  7. Avatar Sibiancă
    Sibiancă

    Domnu Michelinu, nu stiu cine voteaza ca ar fi restaurantul cel mai bun din Sibiu… e ca la filme…. toți proștii zic de un film ca- i bun doar pentru că le- a plăcut lor. Cred ca oriunde ai fi măncat aveai comentarii de masterchef neflămănd si sclifosit ca deh… te- ai obișnuit să mănănci răhățel fine dinning. Ăla ” te dă pe spate” ca să citez din articol. Tripadvisor oricum nu e un etalon…

    12
    3
  8. Avatar Sibian Mândru
    Sibian Mândru

    Chelnerițe poate e olteancă (sabotează orașul pe un salariu de mizerie la tură dublă), dar „reporterul” sigur e băștinaș-bombardier (educat la greu, cu limbaj agresiv, sigur pe prostia lui). Și eu cred că patronul o va da afară (voi verifica din curiozitate).

    16
    11
  9. Avatar Bojan Avram Viliam
    Bojan Avram Viliam
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    6
    10
  10. Avatar Gastronomul
    Gastronomul

    Ce pretentii sa avem? Cum sa aranjeaze mancarea pe farfurie: sub forma de cercuri concentrice, triunghiuru sau ikebana? Bine ca macar a fost gustoasa, ca scumpa a fost destul!

    5
    2
  11. Avatar Justin
    Justin

    Lăsați dezbinarea la o parte cei cu comentariile despre , ,olteanca,,,.patronul trebuia sa aibă un plan de rezerva în cazul lipsei unui angajat nu sa o împovăreze pe ea cu toate .problema e prețul uriaș pt trei lalele 3 surcele servite.in Valencia la un restaurant pt o masa pe saturate cu 6 platouri mari pt 6 persoane vin la discreție și suc de portocale la discreție și cafele și alte alea s-au plătit 600 de lei ,în euro aproximativ 120..La noi se merge în continuare pe jumulit turistul ghinionist care le calcă pragul

    8
    0
  12. Avatar Unde ai mancat Justine?
    Unde ai mancat Justine?
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    4
    8
  13. Avatar Gigel
    Gigel

    Repetați după mine: chelnerul servește mâncarea, clientul, meseanul nu servește nimic, ci mănâncă. Nu e nimic rușinos sau urât în a spune „am mâncat păstrăv cu piure” în loc de „am servit păstrăv cu piure”. În cel mai bun caz clientul „SE servește (singur)”, dacă e un platou pe masă sau are parte de un bufet la comun. E păcat de text, că e scris destul de curat, în rest! Citesc oamenii cu mai puțină carte și învață greșit.

    14
    2
    1. Avatar @gigele
      @gigele

      Nici „se serveste” nu e corect. Nu te poti servi singur… Serveste o persoana diferita de cel servit…

      1
      3
  14. Avatar Ada
    Ada

    Nu prea înțeleg meniul acelui local, are si curry și preparate tradiționale, ce specific are restaurantul? Dar cel mai enervant lucru la acest local e că tot timpul nu au jumătate din meniu. Daca vrei sa comanzi ceva ți se spune că nu mai este. In schimb ce mi-a plăcut foarte mult la acest local a fost desertul vegan. Cel mai bun desert pe care l-am mâncat vreodată.

    2
    0
  15. Avatar Drept la replica.
    Drept la replica.
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    10
    20
    1. Avatar Alt client
      Alt client

      Halal replica! Sunteti toti pe-o forma! O fi plans colega… Asta e! Sa nu fi spus ca exista rezervari cand nu erau… Si recalibrati si alte produse si preturile… Nu-mi spuneti, nu-ti place, nu veni! Asta nu e atitudine! Turistii vin o data, se lamuresc, apoi merg la altii care sa-i fenteze! In orasul nostru nu gasesti un restaurant de doamne ajuta!

      17
      6
    2. Avatar Amn114
      Amn114

      Domnule, dacă te pretinzi profesionist, trimite un drept la replică profesionist, nu comenta împreună cu noi toți, păreriștii… Doar din felul în care a fost redactat și trimis „dreptul la replică” îți poți da seama că ai de-a face cu un diletant. Și nu, nu fac parte din redacția TS, sunt un simplu cititor și un ocazional „dătător cu părerea” pe site-ul ăsta

      18
      4
    3. Avatar Silviu
      Silviu

      Domnule patron, cu acest drept la replica ti-ai dat cu firma in cap. Dovedesti ca nu-ti pasa de loc de clientii sibieni, cei straini oricum nu mai vin a doua oara. Mentalitate de restaurant cu preturi si atitudine „turistica”, tragi cat poti de pe turisti in cele doua sezoane de la Sibiu, vara si iarna.

      7
      0
  16. Avatar CA
    CA

    De ce ar minti reporterul despre o straina? Cam specifica aceasta minciuna, sa se fi straduit sa inventeze un intreg dialog doar ca sa-i faca rau unei necunoscute? Chelnerii din centru sunt in marea majoritate extrem de neprofesionalisti! ”incomeptenta crasa” e corect, nu ”grasa” sper ca a fost o greseala de tastatura sau incercare de gluma, ca daca nu, denota o incultura severa :)))

    16
    1
    1. Avatar Munteanu
      Munteanu

      Asa e! In restaurantele sibiene, parca le faci o favoare chelnerilor, asteapta ei ploconeli, parca tu trebuie sa-i servesti pe ei si nu invers. Toti sunt fara calificare, lucreaza vara ca sa impuste francu’!

      9
      1
  17. Avatar Burlacu
    Burlacu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    2
    16
    1. Avatar Muresan
      Muresan

      Nu-i tarziu, pot sa-l actioneze in judecata, dar oare vor avea castig de cauza sau isi atrag alte daraveli: controale, OPC, garda etc…

      4
      5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate