Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
31°C

Percheziții la Finanțe. Un funcționar e acuzat de corupție: 5 infracțiuni de luare de mită

Percheziții la Finanțe. Un funcționar e acuzat de corupție: 5 infracțiuni de luare de mită

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu anunță mai multe percheziții în Sibiu, inclusiv la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu, într-un caz de corupție în care este vizat un funcționar public.

Conform procurorilor, în perioada lunilor mai-iunie 2022, suspecta, ”funcționar public cu funcție de execuție în cadrul Biroului Registru Contribuabili, Declarații Fiscale Persoane Fizice al Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu, a săvârşit un număr de 5 infracţiuni de luare de mită”.

Practic, persoana în cauză este acuzată că cerea bani de la contribuabili inventând o taxă pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu.

Procurorii spun că suspectul a condiționat ”în prealabil îndeplinirea îndatoririle sale de serviciu privind punerea la dispoziția contribuabililor a formularelor ce se impunea a fi completate de aceștia, dar și acordarea de îndrumări în scopul completării declarațiilor de venit şi înregistrarea acestor declarații, activităţi pentru îndeplinirea cărora nu este stabilită vreo taxă suplimentară, de remiterea unor sume de bani cuprinse între 100 şi 720 lei”.

Citește și Parchet: un medic de la spitalul Militar din Sibiu a cerut mită de la pacienți: bani, alimente, băuturi alcoolice și alte servicii

N-au apă în oraș, dar curg șpăgile în Primărie: de la iPhone XS, la zeci de mii de euro pentru arhitecta șefă

”Astfel, în urma cercetării faptei sesizate iniţial şi, de asemenea, în urma punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică autorizate în prezenta cauză penală, prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, din data de 25.08.2022, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale urmăririi penale pentru comiterea de către funcționarul public cu funcție de execuție în cadrul Biroului Registru Contribuabili, Declarații Fiscale Persoane Fizice al Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu a 5 infracţiuni de luare de mită şi săvârşirea a 4 infracţiuni de dare de mită de către un număr de 4 persoane care s-au adresat Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu pentru întocmirea declarațiilor de venit”, explică prim procurorul adjunct Ruginosu Mihaela, într-un comunicat de presă remis miercuri.

Mai mult decât atât, în cursul zilei au fost efectuate 5 percheziţii domiciliare, din care una la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu.

Urmează ca procurorul de caz, după finalizarea audierilor aflate în curs de desfăşurare la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, să aprecieze dacă se impune luarea de măsuri preventive în cauză.

Cercetările au fost efectuate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu, cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi IGPR – Serviciul Operaţiuni Speciale Sibiu.

”Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai transmit oficialii Parchetului sibian.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

6 comentarii

Luana Copârșeu

Acum 2 ani

Nu cred că în burgul nostru, administrat de saxoni și liberali, se întâmplă așa ceva! Garantat e vorba de-un membru PSD, noi nu votăm roșii!
Raspunde

CA

Acum 2 ani

Vai, saxoni!! Dar ce de vita nobila sunteti, dragilor… nu oieri, saxoni :))))))))))))))
Raspunde

Emil

Acum 2 ani

Vrăjeală de condamnat copiii...
Raspunde

Kokos

Acum 2 ani

Wow , au prins toti marii spagari si acum se ocupa de cei mici . Spaga intre 100 si 720 lei ??? Pe bune??? Ce realizare!!!
Raspunde

Tică Şomfălean

Acum 2 ani

Se știe că toți angajații de la finanțe din Sibiu, din ultimii 30 de ani sunt din Marginimea noastră, buni oameni de fisc, gospodari, ortodocși, oameni ai lui Avramuț Iancu! Ia sa ii lase in pace multinaționalele străine sa își facă treaba! Sa fim romani in țara noastră!
Raspunde

???????

Acum 2 ani

Și voi credeți că respectiva persoană e singura care lua mită??? Ia căutați mai sus........la cei care iau mii de euro ..... Da oricum e un inceput. Trebuie sa se termine o data cu fanariotismul in România.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus