Cele mai importante subiecte ale zilei de astăzi în Sibiu:
Prim-procuror nou, de la 1 ianuarie
Singurul candidat pentru funcția de șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a fost declarat câștigător al concursului. Bogdan Nicolae Dancu a primit nota 8,10 pentru proiectul de management cu care a participat la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii și, respectiv, nota 7,60 la testarea scrisă.
Ultima barieră manuală se modernizează
Administrația Sibiului a demarat procedurile de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată de pe Calea Turnișorului. Aici, barierele sunt acționate manual, iar sistemul de ridicare/coborâre se defectează adesea. Lucrarea va costa peste 36 de mii de euro.
Orașul celor 20 de minute
Primarul Sibiului recomandă sibienilor să folosească cât mai mult bicicletele, dând exemplu noua pistă de pe malul Cibinului, care se apropie de finalizare. Întrebată cum vom ajunge sibienii la noul Stadion Municipal, proaspăt inaugurat, Astrid Fodor a declarat marți că în Sibiu poți ajunge aproape oriunde în 20 de minute.
Sibiul, fiul sărac al căilor ferate
Și în 2023 Sibiul va fi unul dintre cele mai slab conectate orașe cu restul țării prin intermediul trenurilor. Doar trei trenuri pe zi vor circula spre Capitală, conform Mersului Trenurilor pentru anul viitor.
Testări gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin
Femeile din grupul ţintă din Sibiu şi întreg judeţul sunt invitate să se programeze la testare gratuită Babeş Papanicolaou şi HPV, în cadrul reţelei de screening organizată în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
Terenurile de sport ale școlilor vor fi deschise cetățenilor
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se permite accesul cetăţenilor în bazele sportive ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, gratuit sau cu plată, în afara orarului şcolar. Este permis accesul tuturor copiilor, precum şi tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional.
Maximul de ipocrizie față de educație
Scriitorul Radu Vancu a reacționat astăzi la propunerea de buget pentru educație făcută publică de Guvernul Ciucă. “Maximul de ipocrizie e să vorbești despre România educată, guvernul tău să fie plin de plagiatori și să dai 2% pentru educație. 2%. Pur și simplu atât le pasă de copiii noștri”, spune Vancu.
Licitație pentru copiii cu autism din Mediaș
O licitație cu articole sportive donate de nume mari ale sportului românesc are ca scop strângerea de fonduri pentru copiii diagnosticați cu autism din Mediaș și satele limitrofe. Licitația este organizată de Asociația Sfântul Casian Mediaș.
Cinci noi trupe la Artmania
Organizatorii ARTmania Festival au anunțat încă cinci trupe care vor ajunge la ediția de anul viitor de la Sibiu, care va avea loc în perioada 28-30 iulie. Este vorba despre Wardruna, Haken, TesseracT, Port Noir și Vulture Industries.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: prim procuror Sibiu , Mersul Trenurilor Sibiu , legaturi tren Sibiu , testari gratuite cancer col ut , terenuri școli deschise , trupe noi Artmania , subiectele zilei , evenimente , stiri sibiu
Vizualizari: 1115
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Unul
Acum 9 ore
Tulnicul de mucava
Acum 9 ore
Unul
Acum 9 ore
Canaris
Acum 9 ore
Olingpia Gafosdea