Un model Volkswagen, fabricat în 2012, diesel, de 100 CP. Acesta este autoturismul – tip înmatriculat de sibieni în luna noiembrie.
Din cele 789 de autoturisme înmatriculate luna trecută în județul Sibiu, 159 sunt modele Volkswagen, reiese din statistica Direcției Generale de Permise de Conducere și Înmatriculări Auto (DGPCI).
Doar un singur producător a reușit să mai treacă de bariera 100, este vorba de Dacia (102 autoturisme – 12,9% din total). A treia marcă preferată de sibieni este BMW, cu 73 de autoturisme înmatriculate în luna noiembrie. Urmează apoi Audi – 55, Hyundai – 43, Renault – 41, Skoda și Ford 39, Mercedes – 38 Toyota – 23 și Suzuki – 20. S-au înmatriculat și 3 autoturisme Tesla.
3,4% din autoturismele înmatriculate în noiembrie sunt electrice
Cele mai multe autoturisme înmatriculate luna trecută în Sibiu sunt propulsate cu un motor alimentat cu motorină – 431 de mașini, ceea ce reprezintă 54,62% din total. 252 de autoturisme sunt pe benzină (31,9%), iar doar 27 sunt electrice (3,4%). Alte 54 de autoturisme sunt cu motor hibrid și 25 sunt alimentate cu benzină și GPL.
Doar 11,9% din autoturismele care au început să circule în județ din luna noiembrie sunt înmatriculate pe persoană juridică.
Două modele Mercedes, cele mai puternice autoturisme
Cele mai puternice autoturisme înmatriculate în județul Sibiu, în luna noiembrie sunt două modele Mercedes și un Maserati.
Un model Mercedes AMG E 53 4MATIC (foto) fabricat în 2022 și înmatriculat în noiembrie dezvoltă 423 de cai putere. Prețul modelului, în funcție de dotări poate ajunge la peste 100 de mii de euro.
Un alt Mercedes, un model clasa S, are același tip de motor. E vorba de un autoturism Mercedes S 500 4 MATIC cu 316kw, fabricat în 2020.
Al treilea model auto după puterea dezvoltată de motor este un Maserati Levante S cu 320 kw (429 CP), fabricat în 2017.
Media vârstei mașinilor: 10 ani
În medie, mașinile înmatriculate în județ în luna noiembrie sunt vechi de 10 ani. 2012 este media anului de înmatriculare, conform statisticii DGPCI. Cu toate acestea sunt și 155 de autoturisme noi, iar asta reprezintă 19,64% din total.
10 autoturisme au un an vechime, 3 sunt vechi de doi ani, 15 au 3 ani, iar 14 au 4 ani vechime.
Cele mai vechi mașini înmatriculate luna trecută sunt un Volkswagen Beetle și două modele Mercedes.
Un Volkswagen 1300 ”Beetle”, fabricat în anul 1963 este autoturismul cel mai vechi, înmatriculat în luna noiembrie, iar următoarele două modele, în funcție de anul fabricației sunt două Mercedesuri. Un model 123D, fabricat în 1981 și un Mercedes Benz 108, fabricat în 1970 (foto, jos, model reprezentativ). Acest model poate costa peste 30 de mii de euro pe piața liberă în funcție de kilometraj și mai ales de felul în care a fost întreținut.
Un sfert din autoturismele radiate luna trecute sunt... Volkswagen
390 de autoturisme au fost radiate în Sibiu, luna trecută, iar cele mai multe sunt, evident, tot modele Volkswagen. 98 de modele fabricate de constructorul german au fost radiate, ceea ce reprezintă 25% din numărul total. Cele mai noi autoturisme radiate sunt fabricate în anul 2017, în afara unui model Dacia Spring fabricat în 2021, scos din registrele din județ. Cele mai vechi sunt două modele Dacia și Mercedes. Ambele sunt fabricate în anul 1977.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cele mai puternice , amg , maserati , modele , noiembrie , mercedes , Volkswagen , dacia , Sibiu , vanzare , masini
Vizualizari: 2763
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 3 ore
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 3 ore
Asdfasdf
Acum 3 ore
Asdfasdf
Acum 3 ore
Un român