Blocarea achiziției unei părți din fosta autobază Tursib de pe Calea Dumbrăvii scoate la iveală tensiunile dintre principalele două formațiuni reprezentate în Consiliul local Sibiu, respectiv PNL și FDGR. Adrian Bibu, liderul de grup al liberalilor, acuză de ”lipsă de fair-play” pe reprezentanții formațiunii din care face parte și primarul Sibiului.
Reacția lui Adrian Bibu vine după ce reprezentanții Forumului Democrat al Germanilor (FDG) din Sibiu l-au acuzat că și-a instigat colegii din deliberativul local să se abțină la votul pentru achiziția, cu nouă milioane de euro, a 2,7 ha de teren din fosta autobază de pe Calea Dumbrăvii. Și că, astfel, este pusă în pericol implementarea proiectului transportului metropolitan, pentru care Tursib ar fi utilizat banii încasați pe teren pentru extinderea actualei autobaze din Zona industrială vest.
”PNL Sibiu susține achiziția terenului fostei Baze Tursib! Susținem chiar și ideile de a se realiza acolo unități de învățământ sau orice alte facilități de interes, cu condiția ca destinația terenului să fie clară, cuprinsă în hotărâre de consiliu local și nu fluturată prin presă sub formă de intenții. Considerăm de bun simț ca destinatia unui teren achiziționat cu votul a două treimi din numărul consilierilor să nu fie cândva la îndemâna voinței a jumatăte plus unu dintre aceștia”, a scris, vineri dimineața, Adrian Bibu pe pagina sa de Facebook, subliniind cuvintele ”clară” și ”cuprinsă” (referirea la votul a două treimi ține de faptul că în chestiuni de patrimoniu al orașului este nevoie de majoritate calificată în CL, iar referirea la jumătate plus unu din voturi ține de faptul că pentru alocarea de fonduri pentru diferite investiții pe patrimoniul astfel dobândit este nevoie doar de majoritate simplă – n.r.).
Adrian Bibu mai susține că opoziția față de proiectul achiziției de teren în forma prezentată va înceta în momentul în care reprezentanții Tursib vor prezenta detaliat și nu generic unde vor fi folosiți banii încasați pe teren. Totodată, Adrian Bibu spune că executivul local nu a explicat clar dacă cei nouă milioane de euro pe care ar urma să îi plătească Tursib-ului afectează alte cheltuieli programate ale Primăriei Sibiu. ”Până la sedința de plen, împreună cu o parte dintre colegi, am solicitat lămuriri în legătură cu cele de mai sus. Nu le-am primit de la niciun nivel”, mai scrie Adrian Bibu.
”Ca lider politic, răspund în fața cetățenilor, a colegilor de organizație și, chiar dacă pentru unii învățați altfel pare straniu, doar în ultimul rând în fața partenerilor politici. Aceasta este justificarea noastră pentru abținerea (atenție: abținerea, nu votul contra!) de ieri. Mă întreb: care este justificarea reprezentanților municipalității pentru promovarea deficitară a unui proiect de hotărâre atât de important?”, Adrian Bibu, liderul de grup al consilierilor PNL Sibiu
Politicianist
Candidat al PNL pentru Primăria Sibiu la alegerile trecute și, cel mai probabil, și la alegerile locale din 2024, Adrian Bibu cataloghează drept ”politicianistă” acuzația FDG Sibiu potrivit căreia votul din ședința de joi după-amiază pune în pericol sistemul de transport metropolitan. ”PNL rămâne principalul promotor al intereselor metropolitane ale Sibiului! PNL este partidul care a insistat ca Municipiul să găsească soluții pentru Zona Metropolitană, care a încercat (fără succes, din păcate!) să determine municipalitatea să renunțe la orgolii și să se asocieze cu primăriile vecine și, nu în ultimul rând, tot PNL a votat ADI Transport”.
Adrian Bibu acuză reprezentanții FDGR din Consiliul local Sibiu că au acționat fără fair-play în mai multe situații. ”PNL Sibiu a fost un partener onest al FDG Sibiu în Consiliul Local, în ciuda numeroaselor situații lipsite de fair-play. Am înțeles din votul sibienilor că, pentru Sibiu, trebuie sa lucram împreună cu FDGR. Împreună, deci, și nu în subordinea! Vom face același lucru de îndată ce se reinstaurează respectul între parteneri și pentru sibienii pe care PNL îi reprezintă în Consiliul Local”, mai scrie Adrian Bibu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Forumul Democrat al Germanilor , teren Tursib blocat in CL Sibi , reactie bibu , Adrian Bibu teren Tursib , PNL Sibiu
Vizualizari: 1687
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Cosmin
Acum 4 ore
Pastor marginas
Acum 4 ore
Pastor marginas
Acum 4 ore
BumBum
Acum 5 ore
Mioara