Miercuri,
09.10.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Sibienii se pot vaccina antigripal în farmacie. A început programul pilot

Sibienii se pot vaccina antigripal în farmacie. A început programul pilot

În contextul instituirii stării de alertă epidemiologică determinată de gripă, Colegiul Farmaciștilor din România anunță că vaccinarea antigripală se poate efectua acum și în farmaciile comunitare autorizate în acest sens de către Ministerul Sănătății, în cadrul unui program pilot. În Sibiu o singură farmacie s-a înscris în acest program și, de astăzi, 17 ianuarie, sibienii se pot vaccina antigripal la această farmacie.

Programul care implică farmaciile în vaccinarea împotriva gripei sezoniere este unul pilot și este implementat în contextul în care ratele de acoperire vaccinală în România sunt în scădere, iar sezonul gripal 2022-2023 este mai sever comparativ cu ultimele două sezoane.

Singura farmacie din județul Sibiu care s-a înscris în acest program este Farmacia Dr. MAX din Centrul Comercial Shopping City, Șelimbăr. Potrivit comunicatului de presă vaccinarea antigripală în farmacii se realizează de către farmaciștii care au absolvit cursuri de pregătire postuniversitară, organizate de universitățile de medicină și farmacie din România în perioada noiembrie – decembrie 2022.

De asemenea, farmaciile care au dorit să se implice în program au fost autorizate special pentru a desfășura activitatea de vaccinare împotriva gripei sezoniere.

La această dată, vaccinarea antigripală se poate realiza în farmaciile autorizate din București și din alte 15 județe, lista farmaciilor fiind în continuă completare pe măsură ce se eliberează autorizațiile speciale și farmaciile își pun la punct logistica necesară, conform reglementărilor în vigoare. Lista completă a farmaciilor în care se vaccinează antigripal poate fi accesată și pe site-ul Colegiului Farmaciștilor din România www.colegfarm.ro, precum și pe site-ul www.serviciifarmaceutice.ro.

Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva gripei sezoniere în farmaciile comunitare trebuie să parcurgă următorii pași:

- să consulte lista farmaciilor autorizate pentru vaccinarea antigripală pe site-urile indicate, la rubrica dedicată și să se programeze telefonic în prealabil;

- să solicite recomandarea medicală de vaccinare antigripală fie medicului de familie, fie unui alt medic specialist, dacă în anii anteriori au fost cel puțin o dată vaccinați împotriva gripei sezoniere;

- să se prezinte la data programării, cu recomandarea medicală în farmacia autorizată și să achiziționeze vaccinul antigripal în vederea administrării acestuia.

De precizat că:

- vaccinul antigripal se va administra numai după efectuarea unei anamneze minimale de către farmacist, pentru identificarea unor eventuale contraindicații sau precauții la vaccinare.

- vaccinarea în farmacii nu se efectuează dacă persoana respectivă nu a mai fost vaccinată anterior antigripal și nu prezintă o recomandare medicală în acest sens.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Doru

Acum 1 an

Deci trebuie sa ma duc la doctor,sa iau recomandare,apoi ma intorc sa ma vaccineze farmacistul!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus