Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
14°C

Conducerea ULBS: Dorința noastră este să dezvoltăm un spital universitar la Spitalul CFR

Conducerea ULBS: Dorința noastră este să dezvoltăm un spital universitar la Spitalul CFR

Conducerea ULBS își dorește să dezvolte conceptul de spital universitar la Spitalul CFR, de aceea susține propunerea universităților de medicină și farmacie (UMF) de transfer a administrării acestor instituții de la Ministerul Transportului la universități.

La începutul lunii martie, universitățile de medicină au solicitat Guvernului să le fie transferate cele 15 spitale ale Ministerului Transporturilor, susținând crearea unei „rețele de spitale universitare”. Demersul a fost lansat de rectorul UMF din Târgu Mureș, acestuia aliindu-se mai mulți rectori din țară, inclusiv Sorin Radu, rectorul ULBS. Solicitarea a venit după ce, la 3 martie 2023, premierul Nicolae Ciucă a decis, într-o întâlnire la Palatul Victoria cu factorii de decizie la nivel guvernamental şi local, să înceapă procesul de transfer al celor 15 unităţi spitaliceşti către autoritățile locale, urmând ca prima etapă să fie demarată prin intermediul unui comitet interministerial coordonat de secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu.

„[La Sibiu] nu a fost vorba niciodată de o ofertă făcută universității sau de universitate privind achiziționarea Spitalului CFR. A fost însă o propunere din partea UMF-urilor, de a ne asocia demersului de a solicita Ministerului Transporturilor și Guvernului României preluarea sau darea spre adminsitrare a Spitalului CFR. Deci, nu implică sub nicio formă resursă financiară. Nu am luat o decizie în nume propriu – în momentul în care mi s-a făcut propunerea, am venit în Senatul ULBS, am discutat și am solicitat un punct de vedere. S-a votat în unanimitate faptul că este oportun ca universitatea să preia, dacă este această oportunitate, acest spital”, a declarat Sorin Radu la conferința de presă de vineri.

Potrivit rectorului ULBS, conceptul de „spital universitar” nu e dezvoltat în țară. „Dorința mea, a colegilor mei și a UMF-urilor este să dezvoltăm un spital universitar, care va respecta legislația, în măsura în care vom primi aceste clădiri și personal, să le dezvoltăm ca pe o clinică universitară. Nu vom schimba profilul, va rămâne în continuare deschis pacienților, dar vrem să-l transformăm într-un spital care să aibă servicii foarte bune și evident să dezvoltăm un centru de excelență pe un anumit domeniu în această zonă”.

Un răspuns final cu privire la acest subiect încă nu a fost luat. Singurul demers care a fost făcut, conform celor anunțate de rectorul de la Sibiu, a fost organizarea unei întâlniri la Guvern care a stabilit două direcții. „Am participat la o întâlnire cu premierul și cu mai mulți miniștri, unde s-a discutat această chestiune, detalii tehnice. Una din concluzii este constituirea unei comisii care să caute calea potrivită de transfer a acestor spitale de la Ministerul Transporturilor. Atenție, nu la universități, pentru că nu doar universitățile au cerut. În Sibiu, alături de intenția depusă de Universitate, a mai fost una de la Prefectură în numele Ministerului de Interne. Al doilea element din întâlnire a fost de clarificare a relațiilor dintre solicitanți. Au fost situații în care exista solicitare și de la Primărie, și de la Universitate”, a explicat rectorul ULBS, Sorin Radu.

Citește și: Schimbarea la față a Spitalului CFR Sibiu. Manager: „Mi s-a spus: Ești nebună să faci în 6 luni ceea ce nu s-a făcut în 30 de ani”

Amintim că la sfârșitul anului trecut, după un eveniment în care a actualul manager, Ștefania Roxana Șerban, a prezentat investițiile la Spitalul CFR din Sibiu, fostul manager al instituției, Liliana Coldea, a reacționat într-o postare publică, scriind că lucrările sunt riscante, pentru că imobilul este în proces de retrocedare.

„Este condamnabil faptul că nu s-a specificat public și explicit de managerul interimar că investițiile se fac într-o clădire care nu este în administrarea spitalului, ci se plătește chirie lunară pentru spațiul în care funcționează acesta. Mai mult decât atât este și un proces aflat pe rolul Tribunalului Sibiu pe legea 10/2001 (dosar 647/85/2021). În acest context, investițiile din bani publici nu sunt recomandate întrucât prezintă riscul ca sumele să fie pierdute odată cu finalizarea litigiului în cauză, neexistând garanția că proprietarul de drept al clădirii va agrea menținerea specificului destinației acesteia”, a scris Liliana Coldea pe pagina ei de Facebook.

Procesul care face referire a început în vara anului 2021. Ultima decizie a judecătorilor a fost în ianuarie 2023, când au amânat cauza pentru luna aprilie „la cererea apărătorului pârâtului și pentru a se formula precizări suplimentare de către reclamantă”. Procesul a început după ce, în urmă cu 12 ani, Ministerul Transporturilor a restituit în natură un teren de peste 1.500 de mp, pe care se află o parte din clădirile instituției medicale, ca urmare a sentințelor definitive și irevocabile.

Citește și: Fosta directoare: Spitalul CF Sibiu, reabilitat din fonduri publice, este în proces de retrocedare

Precizăm că în prezent, doar la București există Spitalul Universitar de Urgență Elias și Spitalul Universitar de Urgență București

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1860

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

1 comentarii

Ganz

Acum 2 ani

Madam Coldea nu a fost în stare decât de scandaluri. Să nu cadeți pe mâna ei ca pacienți.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus