Duminică,
17.08.2025
Ploi Scurte
Acum
20°C

Sibiu: Știrile zilei de vineri, 12 mai

Ateliere interactive, tururi ghidate, intrări gratuite la muzee, dar și concerte. Sunt câteva dintre activitățile pe care le putem face în acest weekend la Sibiu, de Noaptea Muzeelor. Sâmbătă, 13 mai, mai multe instituții din Sibiu pregătesc o serie de activități speciale, toate cu acces gratuit pentru public.  

***

Folkfest la Căsuța MGS sau Artizan Huet sunt printre celelălalte evenimente ale weekend-ului.

***

Cconducerea administrației județene a anunțat în dimineața zilei de vineri că la Spitalul județean Sibiu a început efectuarea „trombectomiilor mecanice”, prin care pacienții afectați de accidente vasculare cerebrale ischemice au șanse mari de a scăpa de eventuale sechele

***

Sibiul are de la începutul anului 2022 trei creșe noi construite de primărie, însumând  300 de locuri. Anul trecut s-a tot anunțat deschiderea lor până în toamnă, dar nu s-a reușit din cauza birocrației și a avizelor care trebuiau primite. Totul depinde de un ordin al ministrului Educației

***

Daniela Cîmpean a anunțat că își mai dorește un mandat în fruntea Consiliului Județean Sibiu.„Aș putea să îmi mai aloc patru ani din viață pentru a face alte lucruri bune pentru Sibiu,” a declarat Cîmpean, într-o conferință de presă la sediul PNL Sibiu.

***

Un cuplu din Sibiu a investit aproximativ 20.000 de euro într-un loc de joacă în aer liber, la sat. „În piciorușele goale”, așa se numește mica afacere pe care au deschis-o de aproximativ un an și jumătate.

***

Ministerul Apărării Naționale a fost cel mai mare angajator prezent la Bursa Locurilor de Muncă de vineri, din Sibiu: Job stabil, salariu decent, beneficii suplimentare

***

Alexandru Găvozdea, fost președinte al Ordinului Arhitecților din România, a lansat alături de o echipă care reunește mai multe nume cunoscute în județ platforma civică Sibiu2024, care își propune să vină cu idei concrete pentru rezolvarea unor probleme ale comunității și pentru găsirea unor planuri de dezvoltare.

***

Un proiect școlar început în urmă cu trei luni de patru studenți de la Facultatea de științe Economice, care privește încrederea acordată de copii străinilor care le oferă dulciuri, a ajuns la final. Concluzia lor este îmbucurătoare: copiii interpelați de studenți nu au acceptat promisiunile acestora.

***

Șelimbărul anunță că devine ”bike-friendly”. Prima stradă prevăzută cu piste pentru biciclete este strada Pictor Nicolae Brana, însă urmează lucrările de asfaltare a pistei de biciclete spre Șopa, precum și amenajarea de piste de-a lungul întregii străzi Mihai Viteazu.

***

Prima interacțiune pentru elevii de la Brukenthal cu instituțiile statului: sesizări cu privire la deșeurile de pe malul Cibinului: „Au inspectat zona, au dat câteva telefoane, au fumat o țigară și cam asta a fost” 

***

Începând de vineri, 12 mai, Muzeul Astra are o nouă identitate vizuală. Logo-ul este alcătuit din culorile alb și albastru și cuprinde două dintre cele mai vechi simboluri: torsada și dintele de lup.

***

Drumarii au început operațiunea de deszăpezire a Transfăgărășanului - ”Suntem convinși că vom reuși și în acest an să deschidem mai devreme traficul pe Transfăgărășan față de termenul obișnuit de 1 iulie”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus