Luni,
14.10.2024
Cer Senin
Acum
16°C

Administratorul Terra Building, despre contractul de reparație a străzilor din Sibiu: „Omului de rând i se pare normal să lucrezi noaptea, sâmbăta și duminica”

Administratorul Terra Building, despre contractul de reparație a străzilor din Sibiu: „Omului de rând i se pare normal să lucrezi noaptea, sâmbăta și duminica”

Compania Terra Building a câștigat licitația de întreținere și reparație a străzilor din Sibiu pentru următorii 4 ani. Valoarea contractului atribuit de Primărie este de 56,4 milioane lei.

L-am contactat pe administratorul companiei, Ștefan Băcilă, pentru a discuta despre acest contract, dar și despre provocările din domeniu.

Sunteți mulțumit de contract, în general, colaborarea cu administrația locală pe acest domeniu cum o vedeți? 

Da, n-am nimic de obiectat negativ. E un contract complicat, nu e un contract simplu. Se lucrează cum se lucrează, că autoritatea contractată nu prea este de acord să închidem străzile și trebuie să lucrăm sub trafic. Iar când lucrezi sub trafic nu e tocmai cel mai indicat. Dar una peste alta, ne-am făcut treaba până acuma, ne vom face în continuare.

Asta era una dintre prevederile din caietul de sarcini. De obicei, când credeți că e necesară închiderea circulației și în ce zone?

Din punctul meu de vedere, dacă discutăm de un bulevard nu trebuie să închizi circulația, că poți să deviezi traficul. Dacă discutăm de o străduță mică, trebuie închisă, pentru că atunci când frezăm nu ai loc, mai ales când ajunge freza în mijlocul drumului, nu mai ai loc pe stradă să treci cu mașina. Iar când asfaltezi, la fel. După ce ai asfaltat, din punctul meu de vedere pe acel asfalt nu trebuie să se circule măcar 24 de ore. 

Dar, din experiență, cum se întâmplă? Se mai acceptă în unele cazuri închiderea unei străzi?

Se acceptă și nu se acceptă, depinde. Este foarte greu să închizi strada. Lumea nu respectă, în primul rând. Degeaba acceptă autoritatea contractantă, dacă cetățeanul de rând nu respectă acest lucru. Nu respectă oricum, nici că lucrăm noaptea. Omului de rând i se pare normal să lucrezi noaptea, i se pare normal să lucrezi sâmbăta, să lucrezi duminica. Dar și cei care lucrează sunt tot oameni ca și ei. Lucrurile acestea nu sunt apreciate de unii dintre cetățenii din Sibiu, ca să nu generalizăm.

În general, care sunt provocările unei companii de construcții? 

Menținerea angajaților, fidelizarea lor, ca să ai continuitate. Odată ce i-ai angajat, investești în ei. Noi cel puțin investim în oameni, în specializări, îi învățăm. Încercăm să le implementăm o procedură de lucru pe care să o și respecte și aici e greu să-i ții.

Câți angajați aveți în companie? 

La Terra Building, în jur de 180. 

Care sunt cele mai problematice străzi din punctul de vedere al intervențiilor?

Fiecare stradă este o provocare, nu una anume. Giratoriile – acelea sunt și cele mai dificile. Nu prea ai cum să închizi giratoriul (...) Este foarte dificil să lucrezi pe o stradă unde deja au fost intervenții de la apă-canal sau gaze sau alte rețele. Noi venim, frezăm, asfaltăm și după aceea ne trezim că în locul unde a fost intervenție înainte avem o groapă sau avem tot felul de alte probleme. Dar nu este din vina noastră.

Dar n-ar trebui să aveți o colaborare cu cei de la Apă-Canal, gaze și administrația locală?

Păi, colaborăm. Dar se întâmplă, nu-i ceva voit. 

Care sunt zonele din Sibiu care credeți că au nevoie de reparații capitale? 

Nu știu, că nu sunt în măsură să evaluez eu lucrurile acestea. Direcția Tehnică de la Primărie face aceste estimări. Din punctul meu de vedere, asfaltul trebuie schimbat după cinci ani de la așternere.

Aveți și lucrări pe care le subcontractați? Dacă da, care este raportul acestora față de lucrările proprii?

Noi ne luăm de lucru cât putem duce. Filozofia firmei noastre nu este să subcontractăm. Mai subcontractăm, dar la nevoie, nu iau de lucru doar de dragul de a subcontracta.

Aveți deja programate primele intervenții, primele lucrări, un plan transmis de Primărie?

Momentan nu, încă lucrăm conform contractului vechi. Lucrăm pe străzile Cernei, Călțun, Diaconul Coresi, Țițeica, undeva în zona Trei Stejari.

Compania Terra Building SRL a fost înființată în anul 2001, principalul obiect de activitate fiind „Lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor”. Conform datelor financiare raportate, în anii 2021 și 2022 cifra de afaceri a depășit pragul de 64 de milioane de lei, iar profitul net a fost de 4,5 milioane lei anul trecut.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 6844

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

16 comentarii

Till Eulenspiegel

Acum 1 an

Nu mai publicati asemenea interviuri: tipul e si analfabet si atehnic: ''..n-am nimic de obiectat negativ..'' si ''... din punctul meu de vedere...'' sint doar doua exemple.
Raspunde

Cetățeanul

Acum 1 an

"cetățeanul de rând" Ce grandoman!
Raspunde

Un sibian

Acum 1 an

De ce nu spune nimic "d-nul" de la Terra despre calitatea indoielnica a lucrilor effectuate si a materialelor folosite... Exemplu str. O. Goga, str. Cristianului, etc.
Raspunde

Jiji Berbecali

Acum 1 an

Oamenilor le-ar place ca lucrarile facute sa fie de calitate nu de cacao. Firma asta face lucrari execrabie la preturi de Elvetia ,dar macar sa le faca bine ,ceea ce nu este cazul! Caracalul nu este departe ,cu asa oameni ca tovarasu de la pamant i vom ajunge.
Raspunde

Alexandru

Acum 1 an

Ștefan Băncila nu este ăla de la clubul de fotbal? Dumnezeule, acum se ocupă de străzi în Sibiu? Ne-am nenorocit... Păi când mai are timp sa repare străzile? Ziua nu este la antrenament?
Raspunde

John Wayne

Acum 1 an

De unde crezi ca vin banii sa tii o echipa de fotbal? Din vandut patrunjel?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Floricica Dansatoarea

Acum 1 an

atat de destepti sunteti de va musca rata! e unul dintre finantatori! Nu antreneaza, nu merge toata ziua buna ziua la echipa ...oilor!
Raspunde

Un sibian

Acum 1 an

vin din subventii de la primaria Sibiu...NU e scris nicaieri ca Terra trebuie sa primeasca contracta "exclusiviste"...
Raspunde

Un adrian

Acum 1 an

Sa nu uitam:firma respectiva are un supranumele ca Joe Biden(robinet)!

Raspunde

Nu Dorel

Acum 1 an

Daca muncitorii ar f platiti corespunzator in mod cert ar fi de acord sa lucreze noaptea astfel incat traficul nu ar mai fi ingreunat si calitatea lucrarilor in mod cert ar fi mai buna. La fel si gunoiul ar putea fi reidicat pe timpul noptii si strazile ar putea fi -pictate- tot noaptea sa nu mai vorbim de maturatoare si stropitoare care ce sa vezi ???? apar pe sosele cand este traficul mai ingreunat. Oare chiar nimeni nu vede SAU trebuie sa vedem la ore total nepotrivite cum sunt UDATE strazile.
Raspunde

Dfd

Acum 1 an

auzi la el la fiecare 5 ani sa schimbi asfaltul... pai de ce nu a zis anual ca sa aiba si gura lui ce manca. de aia face lucrarile asa de execrabil ca sa trebuiasca refacute dupa iesirea din garantie si astfel un oras sa fie tot un santier. culmea este ca in zona de sud a tarii sunt inca drumuri facute pe vremea lui Ceausescu si inca rezista si circula camioanele cu sfecla de zahar si nu numai. Firma de casa a PNL face bani frumosi pe spatele nostru cu lucrari de mantuiala doar banul sa iasa ca trebuie sa cotizeze la partid... cat despre lucrul noaptea si in week-end-uri muncitorii trebuie sa primeasca sporuri si se face asa in toate tarile civilizate pentru a putea avea un impact cat mai mic asupra comunitatii acel santier
Raspunde

Imi este scarba!

Acum 1 an

Acum ma uit la ei cum lucreaza in zona Trei Stejari, intind o pelicula de asfalt peste pamantul lasat nebetonat pe trotuare in urma bransamentelor recente la contoarele de gaz scoase in strada, peste borduri rupte tot de catre ei cand au decapat asfaltul vechi,iar acum in uma lor trotuarele arata ca o gura stirba...au rupt guri de canal cu freza de decapare pe strada...e jalnic, sunt curios daca primaria va face receptia unei asemenea lucrari de mantuiala.
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

Daca ati avea mai multi angajati si utilaje, ati putea lucra si noaptea si sambata si duminica. Nu aveti pentru ca nu aveti destui bani (scot din discutie situatia in care costurile sunt umflate, pornesc de la premisa ca sunteti corecti). Nu aveti destui bani pentru ca nici primaria nu va poate plati cu mai multi bani. Si uite asa, se lucreaza incet, dar se lucreaza. Asta e Romania , mai saraca, asa. De fapt autoritatile ar trebui sa produca mai multi bani. Nu prin impozite mai mari ci prin stimularea activitatii economice. Trebuie adusi investitori, asta trebuie sa fie scopul primordial al autoritatilor locale si centrale.
Raspunde

Buluc

Acum 1 an

Ai impresia că nu sunt destui investitori străini la Sibiu? Sunt destui - și încă mai vin, de ani de zile au ajuns să se bată pe aceiași angajați.
Raspunde

Paul

Acum 1 an

Semianalfabet functional ce ești, știm foarte bine lucrările de mântuială pe care firma voastră susținută politic le face de ani de zile in Sibiu.

Raspunde

Trifu

Acum 1 an

lucrari de mântuială au lasat gropi si pe diaconu coresi si pe serbota sa le fie rusine
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus