Răzvan Pop, directorul Bibliotecii ASTRA din Sibiu a declarat în cadrul unei conferințe din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) că restul țării ar trebui să preia modelul sibian în ceea ce privește actul cultural.
”Noi trebuie să coborâm mai mult, pentru că, într-adevăr, noi suntem acolo sus, suntem pe un piedestal, dar dacă acest piedestal nu are o fundație, ne prăvălim, ori această fundație înseamnă ca toate instituțiile culturale din România cât de cât să performeze și să preia exemplul sibian. Nu suntem în această situație și nici măcar Bucureștiul, fără supărare, nu este în această comunitate culturală. Sunt foarte multe orgolii. Ar trebui să mergem să mergem în mediul rural, să mergem în mediul urban mic, să oferim această alternativă, această alternativă culturală pe care noi o construim. Acesta ar trebui să fie pasul următor”, a transmis Răzvan Pop.
Directorul Bibliotecii ASTRA a amintit că a fost voluntar în cadrul primelor ediții ale FITS.
”Eu mă mândresc, nu mă laud, mă mândresc cu faptul că am fost voluntar la acest festival atunci când eram în liceu și în facultate. Recunosc că pe vremea aceea voluntarii erau ca niște atomi, făceau cam tot ce voiau, nu făceau neapărat voluntariat, dar am văzut toate spectacolele, cred că am acasă o colecție cu 100 de afișele”, a mai spus Pop.
Conferința la care a participat directorul Bibliotecii ASTRA a reunit majoritatea instituțiilor de cultură din județ, nelipsind Casa de Cultură a Municipiului Muzeul Național Brukenthal și Teatrul Gong, pe lângă directorul FITS, Constantin Chiriac.
”Ceea ce se întâmplă aici eu cred că este normal, pentru că așa trebuie să funcționeze un oraș, așa trebuie să funcționeze o comunitate. Dacă vă uitați la vârstă suntem cam acolo, undeva la 40 de ani suntem toți, dar avem nevoie de o persoană mai în vârstă care să ne învețe, suntem ucenici și avem nevoie de un maestru, iar domnul Chiriac este aici ca să ne învețe, se potrivește perfect în această poziție”, a mai spus Pop.
Chiriac a vorbit despre prezența dialogului între toți managerii de cultură din județ.
”Suntem probabil singura comunitate în care există această legătură și care vine din ceea ce înseamnă vocația, care de-a lungul timpului s-a construit aici și datorită dialogului care are loc nu numai în timpul festivalului”, a comentat Constantin Chiriac.
Sursa foto: Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
11 răspunsuri
-
Gata, a iesit gauritul pnl la razboi. acest bula pus politic sef la Astra, incapabil profesional sa obtina cinstit o functie de conducere. apropos, lipseste din poza marele savant ilie nanu de la in_cultura, alt uns in functie politic, alt incompetent numit de colegii de serviciu „dan fituica”.
-
dl Pop trăiește într-o realitate paralelă. Nu poți compara un oraș de 160,000 locuitori cu unul de 2,000,000:) Dar prostul dacă nu e și fudul parcă nu e prost destul. Pe de altă parte sunt curios cu ce bani organizează dânșii festivalul. O fi oare ploșnițe abonate la buget? La cum arată (de exemplu) spitalele sibiene, chiar este o prioritate să sponsorizezi niște saltimbanci?
-
Stimate d-le Pop,imi suna a acuzatia clasica a noastra cand nu vrem sa acceptam ceva.Fara suparare,afirmatia dvs.arata ca d-na Johannis care isi scurteaza rochiile create la B. de designeri celebri la croitorul propriu din SB.Daca vreti va remit declaratiile .Sau face escala la SB ca sa nu ajunga in B.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
O activitate utila a militarilor.Din pacate cam putine.
Am gustat ,ca un gurmand adevărat ce sunt , pe fiecare 😬. Nu poți face comparație între mercedes și Dacia…
inflatia-PSD. altefel ati inceput sa inovati cu video etc…
5 etaje maxim… Serios la 650 apartamente și t cel puțin 1700 locuitori. De unde ați scos încadrare de 2…
Ati mancat la Domnariu dupa ce ati scris clar cu putin timp in urma in ce conditii dubioase si-a construit…













Lasă un răspuns