Polițiștii sibieni anunță într-un comunicat de presă remis vineri că au confiscat un camion întreg cu lemne, după ce au descoperit nereguli în documentele arătate de șofer.
În total este vorba despre 50 metri cubi de material lemnos, confiscați de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni
Evenimentul a avut loc joi, 3 august, în jurul orei 15:30, pe DN 14, pe raza localității Laslea. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control două ansambluri rutiere încărcate cu masă lemnoasă, conduse de către doi bărbați, unul în vârstă de 26 de ani, celălalt în vârstă de 54 de ani, ambii din județul Harghita.
După cubarea materialului lemnos, polițiștii au constatat că masa totală transportată de către cele două ansambluri este de 50 de metri cubi de material lemnos de foc, specia fag.
”În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-au constatat nereguli cu privire atât la locul de încărcare a materialului lemnos, cât și cu privire la cantitatea transportată, cele două ansambluri fiind încărcate cu o cantitate mai mare de material lemnos decât cantitatea înscrisă pe avizele de însoțire. În cauză, pe numele celor doi conducători auto s-au deschis dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport cu orice mijloace al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoţite de documentele specifice de transport din care să rezulte cu certitudine proveniența legală a materialelor lemnoase transportate”, explică reprezentanții IPJ Sibiu.
De asemenea, materialul lemnos, precum și cele două ansambluri rutiere au fost confiscate.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Exploatarea viitoare dela Rasinar in cariera trece in presa locala incetisor si pe sest . In doua cuvinte se va…
Pentru ca nu prea cred ca ți-ar place sa locuiești in blocurile de acolo și să îți treacă camionul prin…
Țigănia salvează colonia…
*** (Acest comentariu a fost moderat deoarece face parte din categoria „trolling”)
Felicitări celebrului Florian de la Horezu, renumit șef de schimb precum și vărul său mai mare.













Lasă un răspuns