Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
19°C

Reacția fostei șefe a Spitalului CF: „Sunt din nou târâtă într-o minciună pesedistă, menită să-mi păteze imaginea sau să o spele pe a lor”

Reacția fostei șefe a Spitalului CF: „Sunt din nou târâtă într-o minciună pesedistă, menită să-mi păteze imaginea sau să o spele pe a lor”

Dr. Liliana Coldea, cea care a condus Spitalul CF înainte de a ajunge la șefia celui Județean, cataloghează drept minciuni afirmațiile potrivit cărora nu ar fi informat structurile centrale despre retrocedarea clădirii principale a Spitalului CF. Instituție care urmează a fi transferată municipiului Sibiu.

„Fostul manager Liliana Coldea a raportat Ministerului Finanțelor că acea clădire este în continuare a Statului Român. De aceea este nevoie de reluarea mai multor proceduri în vederea exproprierii”, declara dr. Ștefania Șerban, managerul interimar al Spitalului CF Sibiu, în contextul unui comunicat emis de PSD Sibiu săptămâna trecută. Comunicat în care social-democrații se lăudau că lor li se datorează transferul instituției medicale din administrarea Ministerului Transporturilor în cea a Primăriei Sibiu (în realitate, transferul este într-o formă birocratică incipientă).

Dr. Liliana Coldea cataloghează conținutul comunicatului drept inepții și susține că afirmațiile actualului manager interimar al spatului sunt „minciuni grosolane”. „Oricine își poate pune întrebarea legitimă de ce aș fi fost întrebată de către Ministerul Finanțelor dacă acea clădire este sau nu proprietate a Statului Român. Acesta deține un registru în care sunt înscrise toate imobilele proprietate publică. Sunt din nou târâtă într-o minciună pesedistă, menită să-mi păteze imaginea sau să o spele pe a lor”, arată dr. Liliana Coldea într-o replică trimisă pe adresa redacției.

Dr. Coldea arată că despre hotărârea judecătorească referitoare la retrocedarea clădirii principale a Spitalului CF a informat Ministerul Transporturilor din 2012. Aceluiași minister, mai scrie dr. Liliana Coldea, i-au fost transmise și actele necesare „procedurii de scoatere din domeniul public a imobilului în care funcționează Spitalul General CF Sibiu”. 

Dr. Coldea reia acuzele la adresa actualului manager interimar referitoare la investițiile realizate în clădirea retrocedată. „Mă declar surprinsă, de asemenea, și de valoarea imensă de un milion de euro alocată pentru exproprierea clădirii spitalului. Menționez și accentuez cu acest prilej că prin demersurile pe care recunoaște că le întreprinde acum managerul interimar, Șerban Ștefania recunoaște tacit că a efectuat lucrări de renovare și cheltuieli imense în acest sens într-o clădire proprietate privată, lucru pe care eu nu mi-am permis să îl fac în perioada in care am fost manager, cunoscând limitele legii și interdicțiile legale de a face astfel de acțiuni de creștere a valorii imobilelor private din fonduri publice”, scrie dr. Coldea.

Citește și Spitalul CF va fi transferat municipiului Sibiu în cursul lunii septembrie

Redăm mai jos, integral, replica fostului manager dr. Liliana Coldea

Printr-un comunicat de presă transmis astăzi mai multor publicații, PSD Sibiu a demonstrat că adevărul nu este un obstacol în calea sa avidă către acumularea de capital de imagine. Astfel, în acest articol în care nu se distinge exact unde se termină comunicatul de presă al PSD-ului și unde începe intervenția managerului interimar Șerban Ștefania, numită, după cum foarte bine se știe, de către acest partid la conducerea Spitalului General CF Sibiu pe criterii exclusiv politice și fără a avea datele necesare pentru ocuparea acestei funcții, am remarcat că numele meu a fost din nou asociat unor minciuni. În afara faptului că acest comunicat este plin de inepții, prin transmiterea sa către opinia publică s-a produs o dezinformare masivă a acesteia. Îmi permit să vin cu informațiile pe care le cunosc, menite nu doar să demonstreze că nu îmi sunt imputabile anumite inacțiuni despre care vorbește membra PSD Șerban Ștefania, ci și faptul că aceasta a folosit în tot acest timp din greu Spitalul General CF Sibiu în scopul promovării partidului care a pus-o în funcție. Reiese clar din articolele de presă că managerul interimar Șerban Ștefania raportează mai degrabă pe linie de partid chestiuni care țin strict de procedura instituțională ce implică Spitalul,  Ministerul Transporturilor și mai recent Consiliul Local și Primăria Municipiului Sibiu. Astfel, se pare că pentru a mulțumi Partidului, Șerban Ștefania dezvăluie etape și pași procedurali din demersul instituțional către deputatul Trif Bogdan și împreună dezinformează în mod grosolan cetățenii Sibiului.

Le voi aborda punctual:

 1. Așa cum a remarcat domnul Traian Deleanu în articolul promovat pe Turnul Sfatului, transferul proprietății Spitalului General CF Sibiu nu s-a realizat, ci doar s-a inițiat, conform unui calendar anunțat pe pagina oficială a Cancelariei Primului-Ministru din data de 14.07.2023 referitor la publicarea Ghidului privind stabilirea indicatorilor pentru îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 1 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2023 de către entitățile care solicită transferul unităților sanitare din rețeaua sanitară a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din care reiese că ‚‚Cererile entităților de preluare a unităților sanitare și documentele din care rezulta îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 1 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2023 se depun la sediul Guvernului, Piața Victoriei nr. 1, sector 1, București, în atenția președintelui Comitetul interministerial privind transferul rețelei sanitare a Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, înființat prin Decizia prim-ministrului nr. 57/2023 privind înființarea, organizarea si funcționarea Comitetului interministerial privind transferul rețelei sanitare a Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, domnului viceprim-ministru Marian Neacșu, până la data de 31.08.2023.

În termen de 30 zile de la data expirării termenului de depunere a cererilor, Comisia de evaluare va comunica Comitetului interministerial raportul de evaluare.

Comitetul interministerial înaintează către Ministerul Transporturilor si Infrastructurii lista cu entitățile care îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 1 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2023 de către entitățile care solicită transferul unităților sanitare din rețeaua sanitară a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în vederea promovării hotărârii Guvernului privind transferul unităților sanitare din rețeaua Ministerului Transporturilor și Infrastructurii’’.

            Așadar, acesta este calendarul real al etapelor care urmează a fi parcurse și nu datele eronate pe care Partidul gogoman le înșiră în comunicatul său de presă, calendar pe care managerul interimar al spitalului dovedește că nu îl cunoaște nici pe departe. 

2. Referitor la aspectul care îmi este imputat și anume faptul că în calitate de manager al spitalului aș fi raportat Ministerului Finanțelor că acea clădire este în continuare a Statului Român transmit faptul că este încă una dintre minciunile grosolane propagate de această doamnă cu intenția de a mă denigra. Oricine își poate pune întrebarea legitimă de ce aș fi fost întrebată de către Ministerul Finanțelor dacă acea clădire este sau nu proprietate a Statului Român. Acesta deține un registru în care sunt înscrise toate imobilele proprietate publică. Sunt din nou târâtă într-o minciună pesedistă, menită să mi păteze imaginea sau să o spele pe a lor. Situația raportării sau neraportării regimului public/ privat al clădirii în care funcționează Spitalul General CF Sibiu a avut următoarea derulare: 

- Din momentul în care instanța de judecată a pronunțat decizia civilă nr. 6757 din 15 decembrie 2010 în dosarul nr. 3455/1/2010 și în urma notificării primite din partea proprietarului, am solicitat Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și infrastructurii încă din anul 2012 a) restituirea în natură a imobilului aflat în folosința unității spitalicești și b) închirierea sau cumpărarea imobilului de către statul Român.  

- De asemenea, am trimis încă din anul 2016 documentele solicitate de Ministerul Transporturilor – Direcţia Achiziţii Publice, Administrarea Domeniului Public şi Administrativ în vederea demarării procedurii de scoatere din domeniul public al imobilului în care funcționează Spitalul General CF Sibiu, ca urmare a radierii dreptului de administrare deținut de Spitalul General CF Sibiu, imobil situat în Sibiu, str. Constantin Noica nr. 20, jud. Sibiu, compus din: imobil în suprafată de 644 MP, CF SIBIU 122690 nr. top 122690; teren în suprafaţă de 189 MP, CF SIBIU 122692 nr. top 122692; teren în suprafaţă de 762 MP, CF SIBIU 122693 nr. top 122693. 

De necrezut este faptul că în echipa mea managerială se afla la acea dată actualul director medical Dragoș Dădârlat, care avea cunoștință deplină despre demersurile pe care le am efectuat, dar uitând acum că a fost parte din deciziile pe care le am luat câtă vreme am fost eu manager. Directorul financiar contabil de la acea dată din păcate a decedat, dar cu siguranță dacă era printre noi avea aceeași reacție la aceste dezinformări și minciuni. Acest lucru nu a împiedicat-o pe doamna numită politic în funcția de manager să susțină aberațiile menționate de articolele de presă. 

Mă declar surprinsă, de asemenea, și de valoarea imensă de 1 milion de euro alocată pentru exproprierea clădirii spitalului. Menționez și accentuez cu acest prilej că prin demersurile pe care recunoaște că le întreprinde acum managerul interimar Șerban Ștefania recunoaște tacit că a efectuat lucrări de renovare și cheltuieli imense în acest sens într-o clădire proprietate privată, lucru pe care eu nu mi-am permis să îl fac în perioada in care am fost manager, cunoscând limitele legii și interdicțiile legale de a face astfel de acțiuni de creștere a valorii imobilelor private din fonduri publice. Spitalul a avut excedent bugetar datorită sumelor rămase în urma mandatului meu, sume pe care deși am reușit să le acumulez nu am putut să le folosesc pentru îmbunătățirea condițiilor fizice fiind împiedicată de aceste impedimente legale majore. Eu spre deosebire de această conducerea am ținut cont de limitele legii. În acest sens pentru ea se pare că legea nu este o piedică. Aceste aspecte au rămas nevăzute și nesancționate de auditurile efectuate, singurele lucruri care au răzbătut în presă la acel moment fiind doar chestiuni care din nou aveau numele meu implicat în ele. Înțeleg strădania managerului interimar Șerban Ștefania care la acest moment poate fi acuzată fără tăgadă de faptul că a cheltuit banii publici pe o clădire privată fără drept. În cazul în care această expropriere nu ar avea loc, situația doamnei manager interimar ar deveni una penală din punctul meu de vedere. 

3. Remarc că se reia ideea că Spitalul General CF Sibiu a beneficiat recent de investiții din fonduri europene în valoare de câteva milioane de euro, lucru care se dovedește a fi din nou o minciună, întrucât, cercetând pagina de internet a spitalului, oricine poate constata că nu există niciun anunț referitor la proiecte de investiții din fonduri europene și nici nu există lansate licitații sau alte proceduri de achiziție în acest sens. Este un detaliu foarte important întrucât în cadrul actelor normative care reglementează transferul spitalelor CF a fost menționat faptul că unele dintre acestea nu au putut fi transferate tocmai datorită proiectelor din fonduri europene aflate în derulare, ori din faptul că Spitalul General CF Sibiu va fi transferat către autoritățile locale rezultă că aceste proiecte pompoase mult mediatizate nu există.

Este de datoria mea ca fost manager al Spitalului General CF Sibiu să trag un semnal de alarmă cu privire la minciunile propagate în presă.  Sibienii merită să fie corect informați, cu date exacte și să nu îngurgiteze doar propagandă de partid. Chiar dacă știu că există posibilitatea de a fi interpretat ca un demers revendicativ, voi menționa aici în dreptul meu la replică faptul că actuala numită în funcția de manager interimar se străduiește din răsputeri să împiedice continuarea concursului de ocupare a postului de manager, evitând să respecte și să pună în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, în acest sens, fiind realmente disperată să ocupe acest post cât de mult timp posibil. Conducerii PSD care își exprimă în mod hilar speranța că acest management va fi menținut îi atrag atenția că doamna Șerban Ștefania a fost numită ilegal și că nu îndeplinește criteriile necesare pentru a ocupa această funcție nici interimar, nici definitiv, ea neputând concura legal pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului General CF Sibiu. 

Sper că în contextul transferului autorității de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la autoritățile locale această ilegalitate să se sfârșească și autoritatea de lucru judecat sa fie luată în seamă. Aștept momentul în care acest spital va ieși definitiv din jocurile politice ale unui a partid mincinos și se va întoarce la menirea sa, aceea de a trata pacienții în modul cel mai profesionist posibil și cu oamenii cei mai bine intenționați și mai bine pregătiți.

Conf. Univ. Dr. Liliana Coldea

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Asfdasf

Acum 2 ani

si uite asa iasa la iveala inca o "manarie" marca PSD cu girul PNL si lupta pentru putere si influenta respectiv abuzurile facute in acest caz pentru cresterea valorii unei cladiri private ce va fi expropiata... oare in buzunarul cui ajung banii pentru cladire (sigur proprietaru are intelegere cu PSD) si la anul ar trebui urmarit daca va exista o donatie din partea proprietarului actual catre PSD sau PNL mascand astfel mita...
Raspunde

Mikyboy

Acum 2 ani

mikyboy stie
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus