Temperaturile mult mai mari decât cele normale perioadei afectează și funcționarea cunoscutului hotel de gheață de la Bâlea Lac. Potrivit administratorilor, citați de Realitatea.net, este pentru prima dată în cei 17 ani de funcționare când se izbesc de o astfel de problemă meterologică.
Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac a fost deschis într-o formă minimalizată, lucrările fiind întrerupte din cauza condiţiilor meteorologice. Acestea ar urma să fie reluate după Anul Nou.
Potrivit unui comunicat de presă al reprezentanţilor Hotelului de Gheaţă, citați de Realitatea, sunt pregătite patru dintre camerele duble ale structurii deocorate prin sculpturi de gheaţă.
Temperaturile neobişnuit de ridicate chiar şi la munte au afectat lucrările de la Hotelul de Gheaţă, ceea ce până acum nu s-a întâmplat în niciunul dintre cei 17 ani în care s-a construit la Bâlea Lac un Hotel de Gheaţă.
”În cazul în care vremea ne va permite, nu excludem varianta unei reluări a activităţii de edificare ceva mai devreme (de Revelion- N.R.). Din păcate, de câţiva ani buni şi aici la Bâlea Lac se observă serios schimbările climatice, iar iernile nu mai sunt la fel de aspre ca acum 20 de ani”, a arătat Arnold Gunter Klingeis, iniţiator al Proiectului de Marketing Turistic ”Hotel of Ice Bâlea Lac”.
”Art & Ice”, cel de-al şaptesprezecelea Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac, va avea între 20 şi 24 de camere, restaurant şi bar, toate încăperile fiind unite printr-o serie de holuri.
O noapte de cazare în luna ianuarie 2024 costă 100 de euro de persoană.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Un concept… Ce cuvânt măreț, folosit pentru orice meschinărie. Nu-și mai face lumea un restaurant sau o cofetărie sau un…
Oare Primăria a inclus în caietul de sarcini finalizarea colectării și transportului deșeurilor municipale înainte de ora 7.00? Sau iar…
Nu muta nimeni Red Bull Romaniacs de la noi, doar ca nu pot sa-l faca de 3 ori pe an……
Dati totul la Terra , ca doar acea firma e capabila* *sa dea inapoi combinatiile pe masura asteptata de Primarie
Firma din Cluuj a cumpărat proprietatea în 2012 sau 2013. Suntem în 2026 și încă nu s-a întâmplat nimic. În…













Lasă un răspuns