Sute de tractoare și camioane au intrat în Sibiu în jurul prânzului, demarând protestul fermierilor și transportatorilor împotriva cerealelor ucrainene, a tarifului la RCA și prețul motorinei, printre altele.
Actualizare ora 19:14
Protestul s-a încheiat în jurul orei 19:00. Vreme de aproape opt ore, peste 200 de tractiare, TIR-uri și mașini au dat peste cap traficul în Sibiu. Din acest punct de vedere fermierii și transportatorii sibieni cu siguranță și-au atins scopul, nemulțumirile lor fiind auzit mult și tare.
Cei mai mulți sibieni au părut să să-i susțină, majoritatea aplaudânud-i, claxonând la unison cu ei și felicitându-i că sunt uniți în fața guvernanților. Au fost însă și numeroși sibieni nemulțumiți de decizia de încurca circulația, spunând că era suficient să meargă la Prefectură fără să afecteze, până la urmă, tot pe oamenii care cumpără produsele lor agricole.
Cert este că protestul a avut efect. De la București vin semnale că liderii protestatarilor au ajuns la o înțelegere parțială cu reprezentanții guvernului și o bună parte din revendicări vor fi satisfăcute.
Actualizare 17:41
La aproape două ore de la întâlnirea cu prefectul Mircea Crețu, fermierii încă blochează numeroase străzi din Sibiu, cele mai afectate fiind Șoseaua Alba Iulia, Malului, Maramureșului, Rusciorului și Calea Șurii Mari.
În trafic sunt prinse multe autobuze care nu-și mai pot respecta orarul de circulație.
Șoferii de TIR-uri și tractoare claxonează pentru a-și face simțite nemulțumirile.
Actualizare 16:00 După ce i-a așteptat pe protestatari în sediul în care își are biroul de aproape patru ani, prefectul Mircea Crețu a dat publicității o informare potrivit căreia singurul răspuns la revendicările fermierilor și transportatorilor sibieni este că acestea vor fi înaintate „în cel mai scurt timp Guvernului”.
Prefectul a reținut că principale solicitări ale protestatarilor de la Sibiu sunt restricționarea totală a importurilor de cereale din Ucraina, acordarea subvențiilor APIA aferente anului 2023 în regim de urgență și reglementarea polițelor RCA.
Mircea Crețu a fost însoțit la întâlnire de cei doi subprefecți și de reprezentanți ai Direcției Agricole și ai APIA Sibiu.
Prefectul Mircea Crețu (mijloc cel care privește înspre cameră) s-a întâlnit cu o delegație a protestatarilor
Actualizare ora 15:13
Coloana formată din tractoare și mașini mici ale protestatarilor a ajuns în centrul Sibiului. În acest moment fermierii ocupă cea mai mare parte a străzilor Ștefan cel Mare și Bâlea, liderii protestului aflându-se în zona Spitalului Județean. De aici ei se îndreaptă către Prefectura Sibiu, pe strada Andrei Șaguna, unde vor înmâna reprezentantului guvernului lista completă a doleanțelor.
Actualizare ora 14:08
Coloana de tractoare, mașini mici și camioane se întinde în acest moment de la Piața Rahovei până pe Șoseaua Alba Iulia, parcurgând străzile Avrig și Maramureșului.
Pe acest traseu s-au format ample ambuteiaje, pe anumite secțiuni circulația fiind blocată complet.
De cele mai multe ori trecătorii și ceilalți participanți la trafic dau semne că susțin fermierii, aplaudându-i și felicitându-i pentru protest.
Pe parcurs se alătură protestului tot felul de tractoare rătăcite în trafic sau sosite din alte zone.
Tursib anunță întârzieri până diseară, din cauza protestelor fermierilor
Actualizare ora 13:38
La această oră se înregistrează blocaje majore pe câteva artere importante din Sibiu, cum ar fi strada Autogării, strada Maramureșului și Șoseaua Alba Iulia. În sensurile giratorii autoturismele se intercalează cu tractoarele, circulația fiind aproape blocată. Pe traseu există mai multe echipaje ale Poliției Rutiere care încearcă să fluidizeze traficul, acordând în intersecții prioritate și celorlalți șoferi.
Autobuzele Tursib înregistrează deja întârzieri majore.
Actualizare ora 13:33
Organizatorii protestului au redactat o listă oficială de revendicări pe care o vor înmâna prefectului Mircea Crețu. Prima revendicare oficială este ”restricționarea totală a importurilor de cereale ucrainene în România”.
Cea de-a doua solicitare majoră se referă la ”plata subvențiilor APIA pentru anul 2023 în regim de urgență către toți fermierii, până cel târziu la finalul lunii februarie”. A treia mare solicitare se referă la ”aprobarea modificării legii Fondurilor Europene prin care se schimbă limita până la care APIA poate plăti toate subvențiile către fermieri”.
De asemenea, o solicitare importantă o reprezintă ”acordarea de urgență a unei compensații pentru fermieri care au vândut sub prețul de producție în anul 2023”.
Pe de altă parte, protestatarii cer ”amânarea ratelor la bancă pentru fermierii aflați în incapacitate de plată”, ”deblocarea creditelor agricole și prelungirea creditelor IMM”.
Nu lipsesc de pe listă nici solicitări care țin de legislația rutieră, cum ar fi: ”echivalarea categoriei B cu TR și a categoriei B1 cu TR 1”, ”renunțarea la ITP-ul obligatoriu pentru utilaje agricole și introducerea unei declarații pe propria răspundere din partea fermierului”.
Lista oficială completă a solicitărilor fermierilor sibieni o puteți consulta mai jos:
Actualizare ora 13:15
Reporterul Turnul Sfatului a stat de vorbă cu mai mulți protestatari și, la prima impresie, se pare că nu pentru toți sunt foarte clare revendicările. Unii întorc privirea când sunt întrebați ce speră să obțină, alții spun că vor ”să nu mai exporte Ucraina”, dar știu că ”nu vor obține nimica”.
Iată mai jos câteva impresii:
Actualizare 12.58:
Coloana protestatarilor a ajuns la podul peste Cibin de pe Șoseaua Alba Iulia și se îndreaptă către centrul Sibiului.
Știre inițială:
La ora transmiterii acestei știri coloana de utilaje pornea din zona Aeroportului Internațional Sibiu și se întindea până spre ieșirea din Sibiu către autostradă, după intersecția cu Rusciori.
Fermierii înaintează cu 5 km/h, blocând cele două benzi de circulație și se îndreaptă către centrul Sibiului.
În paralel, alte două grupuri motorizate de protestatari au intrat în oraș dinspre Gușterița și Mediaș, scopul tuturor fiind să ajungă la Prefectură, unde vor înmâna prefectului lista revendicărilor adresată guvernului.
Fermierii și camionagii sunt însoțiți de autospeciale ale Jandarmeriei și Poliției, protestul fiind autorizat. De altfel, pe măsură ce se apropie de centru coloana este fragmentată de polițiștii rutieri, care la intersecții opresc protestatarii pentru a da prioritate și altor participanți la trafic.
”Vrem prețuri corecte” și ”Ne obligați să producem scump și să vindem ieftin” scrie pe unele dintre tractoarele din coloană.
Conform unui document aprobat de Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice, coloana se va deplasa pe traseul: intrarea în Municipiul Sibiu dinspre Șura Mică – strada Salzburg – Șoseaua Alba Iulia – strada Maramureșului – strada Cristian – strada Avrig – Strada Argeșului – strada Gheorghe Dima – strada Rahovei – strada Semaforului – strada Malului – strada Râului – strada Autogării – Șoseaua Alba Iulia – Calea Turnișorului – Calea Șurii Mici – ieșirea din Municipiul Sibiu spre Șura Mică.
Știrea se actualizează
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: camioane , foto , protest , video , Sibiu , fermieri ,
Vizualizari: 15685
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
R
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
C