Capacitatea de procesare a Aeroportului internațional Sibiu a crescut de la 750.000 la 2,5 milioane de pasageri pe an, în urma unor investiții totale de 64,31 milioane de euro, anunță autoritățile județene. Ai cărei reprezentanți îndeamnă sibienii să fie mândri cu investițiile realizate „în timp record”, în urma cărora au fost create noi facilități pasagerilor aeroportului de la Sibiu. În 2023, numărul pasagerilor pe Aeroport a fost de 550.000, în scădere față de cei 621.000 numărați în 2022.
321,55 milioane de lei este suma totală investită în extinderea și modernizarea Aeroportului internațional Sibiu, din care 97,58 de milioane de lei (30,3%) au fost plătiți din bugetele județului și aeroportului. Din fonduri europene nerambursabile a fost atras echivalentul a 194,25 de milioane de lei, restul (29,7 milioane de lei) fiind de la bugetul de stat, arată reprezentanții CJ Sibiu.
Lucrările evidențiate de autorități sunt cele de extindere a terminalului de la 6.200 de mp, la 22.400 de mp, creșterea numărului porților de îmbarcare de la cinci la șapte, dublarea numărului de filtre de securitate de la trei la șase și creșterea numărului de ghișee de check-in de la opt la 21 (din care șapte sunt automate).
Au fost amenajate și patru zone de „drop-off”, în care cu ajutorul unor sisteme care scanează pașaportul sunt emise automat tichete cu coduri de bare pe care pasagerul și le prinde singur de bagaje, pe care le poate trimite apoi singur către cală. Totodată, au fost amenajate noi spații comerciale și de uz utilitar.
Toate aceste investiții au dus la „creșterea capacității de procesare de la 750.000 la 2,5 milioane de pasageri pe an”.
Costuri crescute cu 45,8%, până acum
Contractul pentru extinderea și modernizarea infrastructurii aeroportuare din Sibiu a fost atribuit în urma unei proceduri lansată în decembrie 2021. Bugetul alocat acestui contract a fost, inițial, de 220,54 de milioane de lei, cu tot cu TVA. Cum singura ofertă depusă depășea această valoare, autoritățile au majorat bugetul alocat astfel că, în 22 iunie 2022, a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru suma de 242,57 de milioane de lei. Pe parcurs, în urma mai multor acte adiționale, valoarea contractului a ajuns la un total anunțat de 321,55 de milioane de lei (cu 45,8% peste bugetul inițial alocat).
Antreprenor general este o asociere condusă de compania sibiană Con-A, din care fac parte cei de la Bog`Art și UTI Construction and facility management.
Un capitol separat al prezentării noilor facilități este cel al sistemelor de securitate, care includ și utilizarea inteligenței artificiale pentru urmărirea – spre exemplu – a persoanelor suspecte, descoperite prin utilizarea funcțiilor de recunoaștere facială. Aeroportul sibian este singurul regional care beneficiază de patru porți ABC (automated border control) – practic un sistem prin care mai întâi scanezi pașaportul biometric, treci de o poartă și ajungi în fața unei camere care scanează fața pentru a verifica dacă este aceeași din pașaportul tocmai scanat (astfel se evită ghișeele la care stau polițiștii de frontieră care scanează pașapoartele și verifică dacă acestea sunt ale persoanelor care le înmânează).
„Suntem extrem de mândri”
Deocamdată, lucrările sunt finalizate în proporție de 99,5%. Diferența a apărut la finele anului trecut, susțin autoritățile, ca urmare a modificărilor necesar a fi făcute pentru fluxurile de pasageri, în contextul aderării țării noastre la spațiul Schengen pentru cei care folosesc deplasarea aeriană. În plus, mai trebuie achiziționate și instalate echipamente pentru parcarea aeroportului și stații de încărcare a automobilelor electrice.
Termenul pentru finalizarea acestor modificări și achiziții suplimentare este 31 martie 2024, iar valoarea „este nesemnificativă”, s-au eschivat autoritățile de la a oferi cifre. „În curând” urmează să fie finalizat noul acces în parcarea aeroportului, care se va face din sensul giratoriu amenajat la intersecția cu strada Europa Unită.
„Pe 9 decembrie 2022, în urmă cu doar 13 luni, a fost emisă autorizația de construire a ceea ce urma să devină cea mai mare investiție publică din județul Sibiu. A fost o cursă contra-cronometru, a fost extrem de greu. Suntem extrem de mândri. Mulțumim pasagerilor care au trecut prin aeroport atunci când aici erau lucrări, am dorit ca această investiție să fie centrată pe nevoile lor. Aici, la Sibiu, nu mai este cazul să scoatem, la controlul de securitate, laptopul sau telefonul sau sticla cu apă, avem sisteme de scanare de ultimă generație”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, instituția în subordinea căreia funcționează aeroportul.
Vlad Vasiu, vicepreședintele CJ Sibiu care a coordonat din partea administrației județene investiția al cărei beneficiar este aeroportul, îndeamnă și el sibienii să fie mândri. „Mă mândresc că sunt sibian și că în Sibiul nostru s-a întâmplat asta. Acum nouă luni, aici era fosta aerogară pe care o demolam. Acum stăm într-un terminal nou. Iar pentru asta fiecare din angajații aeroportului «a tras», împreună cu o asociere de antreprenori al cărei lider este sibian. Este un exemplu de bună practică unic în România și trebuie să fim mândri că suntem sibieni”, a spus Vlad Vasiu.
„Să nu mai căutăm nod în papură”
Creșterea calității spațiilor și procesării de pasageri pe aeroportul din Sibiu ar trebui să conducă la sporirea numărului de pasageri, care să ducă la un interes sporit din partea companiilor aeriene, astfel încât acestea să crească numărul de destinații, sunt speranțele autorităților județene în urma investiției de peste 64 de milioane de euro.
La fel ca și fostul primar Klaus Iohannis, în urmă cu 15 ani, și actualul vicepreședinte al CJ Sibiu pune accentul pe faptul că de la Sibiu se poate zbura aproape oriunde în lume. „Sibienii pot zbura aproape oriunde în lume prin hub-urile de la Viena și Munchen. (...) Cu cât generăm mai mulți pasageri, cu atât operatorii sunt mai interesați de deschiderea de noi rute. Să nu ne mai comparăm cu alții”, a declarat Vasiu, făcând referire că doar în Ardeal sunt nouă aeroporturi internaționale.
Iar președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a căutat să potolească eventualele critici. „Să ne întoarcem la spiritul civic și să nu mai căutăm nod în papură. Haideți să scoatem în evidență ceea ce este bun și să nu facem din țânțar armăsar”, a încheiat președinta CJ Sibiu.
foto Silvana Armat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: conducerea judetului prezentat , sibieni mandri , investitii aeroport , aeroport Sibiu , foto , video , Vlad Vasiu , Aeroportul Internațional Sibiu , Daniela Cîmpean
Vizualizari: 9824
Ultimele comentarii
Acum 13 minute
@onestean
Acum 17 minute
Propaganda
Acum 22 minute
Semion Ortodocsu
Acum 34 minute
Ion Iliescu
Acum 42 minute
Un sibian vero