Întreaga conducere a Consiliului Județean Sibiu, alături de primarii din cinci localități tranzitate de DJ 106B au participat la evenimentul care marchează finalizarea lucrărilor de modernizare a celor 35 de km ai drumului județean amintit. Primarii au vorbit despre cum astfel de investiții duc la repopularea unor zone rurale, fapt care generează creșterea prețurilor.
Modernizarea drumului județean cu numărul 106B era cel mai vechi proiect de infrastructură din portofoliul administrației județene: proiectul a primit finanțare nerambursabilă europeană încă din 2018, valoarea totală urcând de atunci și până acum de la 121 la 150 de milioane de lei. Întârzierile au fost generate de proceduri repetate de licitație pentru proiectare și execuție, dar și de alunecări de teren care au presupus monitorizări îndelungate pentru identificarea soluțiilor optime în vederea consolidării. Antreprenor general a fost desemnat, prin licitație, Drumserv SA din Târgu Mureș, termenul de garanție al lucrării fiind de cinci ani.

Traseul drumului tocmai modernizat
Drumul care are drept punct de pornire zona bretelelor de acces pe autostrada A1 continuă de-a lungul comunei Șura Mică, prin Ocna Sibiului, Mândra, Loamneș, Hașag, Șoroștin și se încheie la Țapu (comuna Micăsasa). Termenul inițial de încheiere a proiectului era noiembrie 2021, fiind prelungit repetat până luna aceasta. „A fost o lucrare grea care a presupus răbdare, pricepere și multă muncă pentru a fi realizată. La modul sincer, au fost zile lungi care, uneori, au devenit nopți lungi pentru a vedea care sunt soluțiile cele mai bune. Important este că oamenii au acum un drum ca în palmă, modernizat, unde timpii de deplasare au scăzut cu aproximativ 30%. Sunt oameni care folosesc zi de zi acest drum”, a spus Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, la evenimentul de inaugurare organizat în căminul cultural din Șoroștin.
Principalele lucrări executate sunt:
– reabilitarea fundației și turnarea de covor asfaltic pe 35 de km
– construirea a 2 poduri noi
– reabilitarea a 5 poduri existente
– amenajarea a 141 de accese spre drumurile laterale
– amenajarea a 659 de accese către proprietăți
– 13,7 mii mp de trotuare
– relocarea de rețele de utilități publice: gaz metan, distribuție energie electrică
– rigole carosabile, în interiorul localităților – 11,5 km
– 33,4 km șanțuri betonate și din pământ, pentru preluarea apelor pluviale
Sursa: comunicat CJ Sibiu
Printre beneficiari: și cei din Alba, angajatorii din Zona industrială vest, aeroportul
Toți primarii care au participat la eveniment au făcut referire la faptul că drumul nou modernizat este folosit, printre altele, pentru deplasarea angajaților de pe traseu în Zona industrială vest a Sibiului. Asta arată și Maria Greavu, primarul comunei Loamneș, pe teritoriul cărei localități se află cei mai mulți km de drum județean proaspăt modernizați. „Oamenii din comunitățile noastre pot ajunge mai ușor în Zona industrială vest din Sibiu. Chiar am cronometrat, din Mândra până în Sibiu fac 15 minute pe acest drum nou, pentru că este și mai puțin circulat. Dacă aleg să merg pe DN14, prin Slimnic, fac și 40 de minute”, a spus Greavu.
Lucrări de consolidare:
– foraje ce au acumulat 3,4 km
– montarea a 297 de piloți de stabilizare, din beton armat
– realizarea de blocaje din piatră împănată (8.700 mc)
– ziduri de sprijin pe o lungime de 1,8 km
– 6,8 km de lucrări de drenaj
Sursa: comunicat CJ Sibiu
Satul Țapu (comuna Micăsasa), aflat la celălalt capăt al drumului județean tocmai modernizat, este la șase km de satul Lunca (comuna Valea Lungă), din județul Alba. „Locuitorii din județul Alba beneficiază, de asemenea, de acest drum, pentru a se deplasa către angajatorii din Zona industrială vest. De la noi din comună, mai bine de 50 de persoane lucrează la Polycontact, în Ocna Sibiului. Drumul acesta, modernizat, înseamnă și o legătură cu aeroportul de la Sibiu. Pentru toate aceste categorii de oameni, timpul de deplasare s-a scurtat”, arată Emil Urian, primarul comunei Șeica Mică (de care aparține satul Șoroștin).

Președinta și cei doi vicepreședinți ai CJ Sibiu, alături de cinci primari au participat la inaugurarea modernizării
Iar pentru primarul din Ocna Sibiului, George Petrescu, drumul modernizat ar putea însemna venituri suplimentare industriei turistice din oraș. „Înseamnă creșterea calității vieții, atât pentru locuitorii din Ocna Sibiului, cât și pentru vizitatori. Sperăm să fie cât mai mulți vizitatori care să utilizeze acest drum, este foarte frumos”, a spus Petrescu.

Proiectul a inclus și consolidări ample: la Țapu, de exemplu, a fost nevoie de piloți forați, ziduri de sprijin și drum construit pe console pe o distanță de aproximativ 500 de metri
De la 2.000, la 17.000 de euro pentru un teren
„O dată cu modernizarea acestui drum, locuitorii din Micăsasa sunt mai aproape de Sibiu, mai aproape de autostradă, mai aproape de aeroport. În felul acesta putem repopula satul românesc”, arată Timotei Păcurar, primarul comunei Micăsasa.
„Prețurile explodează. Tot mai mulți locuitori din oraș se mută la țară”, Maria Greavu, primarul comunei Loamneș
Iar „repopularea” a început în anumite sate de pe traseul drumului tocmai modernizat. „În Armeni și Alămor nu mai găsești o casă liberă, de exemplu. În Loamneș, zilele trecute s-a vândut o casă cu 180.000 de euro. Vă dau exemplul unui teren din Armeni, care acum șapte ani s-a vândut cu 2.000 de euro, acu` patru ani – cu 4.000 de euro, iar acum, de curând, cu 17.000 de euro. Au venit și s-au mutat în satele noastre oameni din București sau din Cluj. Avem chiar și o familie care a venit din Florești, de lângă Cluj, și-a cumpărat o casă la Armeni. Când i-am întrebat dacă, totuși, nu le este greu, deoarece au și copii, mi-au spus că din Armeni la Sibiu fac 35 de minute, iar din Florești în Cluj făceau și 50 de minute. Nu om fi noi o zonă turistică, dar avem o zonă deosebită”, a vorbit Maria Greavu, primarul comunei Loamneș.
Aprecierile ei vin în contextul în care în Loamneș și satele aparținătoare au fost introduse toate utilitățile (apă-canal și gaz), iar asfaltul acoperă inclusiv drumurile laterale celor principale.

Pe teritoriul satelor traversate de DJ 106B au fost modernizate și trotuarele și șanțurile


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
16 răspunsuri
-
-
De departe stupizenia anului , un giratoriu făcut pentru drifturi , ca la altceva în afara de sifonarea unor bani nu folosește ținând cont de traficul de pe celelalte direcții. Dacă chiar vroiau sa facă ceva , făceau o centura la Sura Mică și o uneau de Ocna , facand o singura localitate avand in interior o zona agroinduistriala , fara sa mai aiba doua primarii și doua consilii
-
-
Sunt doua drumui in zona asta de judet recent modernizate care deservesc in vreo cateva mii de oameni. E bine ca se face, dar drumurile astea mai proximale sunt praf. Sibiu Agnita e modernizat si ala dar tot un deal si o vale, curbe imposibile si rampe de ai impresia ca te sui in Paltinis. Sibiu Cisnadie la fel. Astea sunt de modernizat, unde circula grosul, nu faci drum precum un DN pana in Pauca sau Tapu, da-o-n mama ei de treba
-
Aha, deci ai vrea sa fie aplatizat relieful. Muta-te in Ilfov.
Drumul pana la Țapu face legatura cu cel de pe Tarnava, intre Blaj si Medias. Era ridicol ca drumul prin Slimnic si Seica sa fie singura varianta buna catre zona aia. Nu compara cu Sibiu-Cisnadie, ala e lux pe langa cum erau cele catre Pauca (care continua in Alba si el) si cel catre Țapu (in plus spre Cisnadie poti merge si pe drumul national sau prin Cisnadioara). Astea aveau nevoie mai mare sa fie refacute, si asa s-a intarziat 2 ani finalizarea astuia, de cat de complicat e.
Reusiti sa fiti carcotasi cu absolut orice. -
Eu nu stiu daca voi ati fost pe drumurile astea doua de cand sunt facute, ala care Pauca e mai ok, dar nu era necesar asa ceva, banii aia puteau fi folositi altfel, plus ca au pastrat fundatia veche si se vede, unde era plecat inainte drumul e plecat si acum zici ca nu a avut garantie deloc. Si la ala catre Ocna in afara de giratoriul din Sura Mica puteau sa il reasfalteze si era ok. Foarte bine ca se fac si pe mine ma ajuta dar esentialul e ca nu trebuia asa ceva acolo ci mai catre Sibiu. Sa vedeti namoluri si accidente pe drumurile alea doua plus ca au costat cat o autostrada ambele. La noi e bine sa vezi si punctele negative, sa fii caecotaa, e constructiv, mai vezi si unde se fura banu.
-
Daca erau folositi altfel, lumea se plangea ca nu au fost folositi aici ci pt drumuri care erau in stare mai buna initial. Absolut toare drumurile judetene trebuie sa arate ca in vest cat mai repede. Si asta e aproape de Sibiu, nu stiu de ce vi se pare unora ca ar fi la dracu-n praznic. Astea-s viitoarele suburbii, cel putin satele din comuna Loamnes. Ca nu a fost facut bine, asta-i alta problema.
-
-
Prețurile explodează !!!
Uite-așa le băgați in cap țăranilor sa ceara 100’euro/ mp ca “ așa scrie la gazeta”
S-a vândut o casa cu 180000 euro? Dar sutele de case vândute cu 15/20000 euro nu sunt relevante ?
Nu explodează nimic , cine naiba se duce in Țapu sau Loamnes?
Cererea e pe comunele limitrofe și așa va rămâne , oricât ar vrea primărița eterna de la Loamnes sa iasă in evidenta ..-
Habar nu ai cu ce se mănâncă imobiliarele, e cazul sa nu te mai bagi chiar in toate pretinzând ca te pricepi…
Cerere e zero și pe Ocna , se vand Sura Mică și Sura Mare , in rest e mort tot, zona agricolă fără peisaje sau alte atuuri !
Prețurile nu au explodat și nu exista cereri de cumpărare pe acele zone in niciunul din grupurile imobiliare din Sibiu, nu sunt clienți nici din Sibiu, nici din Cluj, nici americani sau nemți , nici klingonieni …
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Las’la o parte schimbul de replici.Imi ‘place’ insa grohaiala grofeasca cu ‘indrazneala’…Aloooo,treziti-va bai medievalilor,vremea imperiilor a trecut,numai voi si catziva…
Sa fi lasat preturile realiste, nu sa le umfle! Acum complicaciuni!
Se fac dolari din haine.
Sorbona scrie pe tine, pui de dac!
Lasă că pe asistații sociali ca tine nu-i afectează cu nimic…













Lasă un răspuns