Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Făgărășenii fac parc natural sub forma hărții României pentru a sublinia că ei sunt în centrul țării. La Dealul Frumos există un monument, în aceeași idee, ridicat în 1858

Alin Bratu
1
cetatea-fagaras-fxue

În Făgăraș va fi construit un parc natural ce va avea forma hărţii României cu cele șapte regiuni ale ei, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.

Publicitate
Publicitate

Pentru că ultimele date statistice arată că centrul țării se află la doar doi kilometri de cetatea Făgărașului, autoritățile locale vor să marcheze acest lucru prin amenajarea un parc natural în forma hărţii României.

Mai exact în parcul Regina Maria, pe o suprafaţă de 2 hectare va fi făcut un parc natural ce va avea forma hărţii României cu cele șapte regiuni ale ei.

În 2021, ANCPI arata că centrul geometric suprafeţei obţinute din totalitatea limitelor unităţilor administrativ teritoriale de pe teritoriul României este localizat în UAT Făgăraş. Asta după ce, în anul 2015, ultimele măsurători făcute de profesorul Alexandru Boroiu de la Universitatea de stat din Piteşti, au demonstrat că centrul țării este în Făgăraș și nu la Dealu Frumos, în județul Sibiu.

Publicitate

„Avem în lucru un proiect cu un parc într-o suprafață de aproximativ două hectare, iar în proiect am prins ca în acel parc să plantăm copaci din cele șapte regiuni, iar în mijlocul parcului parcul fiind în forma hărții României, în mijlocul parcului să marcăm centrul țării cu o bornă cu un catarg cu steagul românesc, iar toate aleile din acel parc vor fi doar din pământ sau macadam, sau pietriș. În acel parc nu va fi nici măcar un metru pătrat de beton, doar acolo unde trebuie să punem acel catarg, iar acel parc va fi natural, cu tot ceea ce are România ca și copac, vegetație”, a declarat primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu.

Parcul face parte dintr-un proiect mai amplu care prevede construirea unui stadionul de fotbal,a unui bazinulolimpic și a unei baze sportive. Întregul proiect, ar urma să fie gata în anul 2026.

Monument din 1858, la Dealul Frumos. O simplă coincidență

La Dealul Frumos există un monument construit în 1858, despre care se spunea că simboliza centrul țării, adică înainte chiar de a se discuta despre Principatele unite ale României, Moldova și Țara Românească. Monumentul austro-ungar avea un imens vultur din bronz în vârf, furat după Revoluție, dar mai păstrează cele două inscripții originale. Ambele scrise, evident, în germană.

”Da, acolo este centrul României. În acel punct se intersectează paralela 46 de grade – care împarte țara în latura nordică și cea sudică – cu meridianul 25 de grade, care împarte România într-o jumătate estică și una vestică. Se pare că acel punct a fost calculat tocmai de topografii austro-ungari”, spunea profesorul Constantin Dincă, inspector de geografie în cadrul Inspectoratului școlar județean, într-un articol apărut în Turnul Sfatului în anul 2011.

Faptul că monumentul a fost ridicat de reprezentanții Imperiului Austro-ungar, în punctul ce va deveni centrul geografic al României este o coincidență, se pare. ”Faptul că acolo este centrul României este o descoperire de dată mai recentă. După părerea mea este o simplă coincidență. În 1858, Transilvania aparținea de Austro-ungaria, Împaratul era și mare conte de Transilvania, sigur nu s-au gândit atunci la unificarea României”, spunea atunci arhitectul Hermann Fabini.

Sursa foto: Facebook / Cetatea Făgărașului

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Nonick
    Nonick

    Se va construi un parc natural. E logic.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate