Luni,
20.05.2024
Partial Noros
Acum
24°C

Bărbatul condamnat la 18 ani pentru omor care a evadat în București a fost prins la Oradea. A fost recunoscut de un localnic

Bărbatul condamnat la 18 ani pentru omor care a evadat în București a fost  prins la Oradea. A fost recunoscut de un localnic

Bărbatul condamnat la 18 ani pentru omor, care a reuşit să evadeze marţi, în Capitală, în timp ce se afla sub escortă, a fost prins la Oradea, după ce un localnic l-a recunoscut şi a sunat la 112, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor.

Potrivit comunicatului IPJ Bihor, tânărul de 33 de ani din judeţul Satu Mare, urmărit naţional, a fost depistat miercuri dimineaţă, în jurul orei 04,50, pe strada Ogorului din municipiul Oradea, de către poliţiştii Biroului de Ordine Publică şi cei ai Biroului Rutier Oradea din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Bihor.

Acesta fusese încarcerat în cadrul Penitenciarului Bucureşti Rahova, iar marţi, în timp ce se afla sub escortă, la o clinică din Bucureşti, în vederea unui consult medical, a deschis uşa ambulanţei, care se afla staţionată în apropierea clinicii şi a fugit.

În prezent, bărbatul se află în custodia poliţiştilor din Bihor, urmând a fi încarcerat în Penitenciarul Oradea.

Sursa menţionează că, la depistarea persoanei urmărite, şi-a adus aportul un cetăţean, care a recunoscut-o după semnalmentele prezentate în mass-media şi a apelat SNUAU 112, oferind indicii utile, care au fost exploatate cu eficienţă de poliţiştii din Bihor, bărbatul fiind identificat şi prins la scurt timp.

"Poliţia din Bihor îi mulţumeşte pe această cale cetăţeanului, pentru spiritul civic demonstrat", se precizează în comunicatul remis Agerpres. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus