Joi,
23.05.2024
Parțial Noros
Acum
16°C

Un sibian a trimis scrisori în versuri din tranșeele Primului Război Mondial: Cînd era ciasu la unu / Doamne rău bubuia tunu / Cînd era ciasu la doi / Veniau gloanţăle în noi. Nepotul său e profesor de istorie la Goga

Un sibian a trimis scrisori în versuri din tranșeele Primului Război Mondial: Cînd era ciasu la unu / Doamne rău bubuia tunu / Cînd era ciasu la doi / Veniau gloanţăle în noi. Nepotul său e profesor de istorie la Goga

Petru Neamțu s-a născut și a murit în Sebeșu de Sus, comuna Racovița și a fost unul din cei 140 de localnici care au fost luați în armata Austro-Ungară în vara anului 1914. Urmau să plece în Primul Război Mondial, iar evenimentele de atunci, dar și de pe front și din prizonieratul din Rusia, au fost relatate de Petru Neamțu în versuri, în note personale păstrate într-un caiet și prin scrisori trimise acasă, în Sebeșu de Sus. Din păcate, scrisorile din Rusia s-au pierdut, ele neajungând niciodată la destinație, acasă.

Nepotul său, Adrian Neamțu, profesor de istorie la Colegiul Național Octavian Goga din Sibiu, a găsit în urmă cu câțiva ani scrisorile bunicului său și a realizat studiul ”Însemnări din marele război ale unui soldat român din Sebeşu de Sus”, apărut în volumul ”Viaţa cotidiană în Sibiul secolelor XIX-XX”, în 2015, carte editată de Muzeul Astra.

Citește și:

Ocna Sibiului, acum peste 100 de ani: ”Oaspeții stabili sunt pe an 1.400—1.500, iar accidentali, câteva zeci de mii”. Problema tricolorului românesc

Un zidar spiritual. ”Cred că a scris exact numai pentru a descărca nervos”

Zecile de însemnări în versuri ale lui Petru Neamțu l-au determinat pe nepotul său să chestioneze mai mult această situație.

”Era zidar, ca spirit era un om deștept, spiritual, foarte echilibrat, făcea glume. Maică-mea spunea de el că l-a plăcut foarte mult. Și era socru”, spune Neamțu.

Profesorul de istorie spune că o explicație prin care bunicul său a preferat să scrie scrisori în versuri, mai curând decât a le scrie alor săi care e situația din tranșee, marșuri, ce mănâncă sau cât de grea e viața în război e determinată de firea lui. În plus, explică Adrian Neamțu, prin asta el a reușit să se descarce de presiunea frontului.

”Acesta nu este un jurnal, sunt însemnări. Era o persoană destul de spirituală, din ce mi-au spus părinții mei, avea darul acesta de a face versuri. În mediul popular există tentația aceasta de a versifica, de a duce totul în registrul liric. Pentru el era un debușeu, un fel de a-și vărsa oful.

Nu mulți puneau mâna pe un creion, să scrie, în perioada aia. Pe de altă parte și la el sunt foarte puține informații concrete, nu vorbea despre ziua de front, despre o bătălie concretă în care a luptat.

Cred că a scris exact numai pentru a descărca nervos. A scris mult și din Rusia, dar de acolo nu a ajuns acasă nicio scrisoare.

A fost unul dintre pionii din Primul Răzbi Mondial. El cred că a avut șansa prizonieratului, pentru că altfel poate ajungea să moară pe front”, povestește Adrian Neamțu pentru Turnul Sfatului.

Odată cu Petru din Sebeșu de Sus au fost luați în jur de 200 de mii de prizonieri din armata austro-ungară.

”I-am găsit numele în arhivă, era singurul militar cu numele Petru Neamțu și se potrivea cu informațiile pe care le avea taică-meu despre el. Eu nu l-am mai prins, pentru că a murit în 66”; mai spune Adrian Neamțu.

Citește și:

Scriitoarea care l-ar fi inspirat pe Bram Stoker în ”Dracula” a stat 2 ani în Sibiu. Jurnal: ”Sașii au un aspect trist de lemn neterminat, iar românii sunt încăpățânați și lipsiți de curaj”

O altă rudă a scris în versuri despre Al Doilea Război Mondial

Adrian Neamțu povestește că bunicul său nu a fost singurul din familie care a scris poezii de pe front.

”Cred că este și un dar care se moștenește. Și eu am acest dar de a versifica, de a mă juca cu cuvintele. Mai am un exemplu în acest sens, el a luptat în Al Doilea Război Mondial, e un nepot de frate. Chiar a fost căutat de Adrian Păunescu la un moment dat pentru darul ăsta al lui. El compunea poezii întregi  despre Al Doilea Război Mondial. Era mult mai la obiect decât bunicul meu, avea versuri mult mai clare, despre cât de dezastruos era echipată armata română, despre modul în care mergeau cu bocancii rupți, avea versuri foarte percutante.

Apoi a scris despre experiența sa de muncă la Mârșa, colegii lui îi spuneau poetul”, spune Adrian Neamțu.

Citește și:

Emigrarea sibienilor în America, în anii 1900: biletul de vapor costa cât se câștiga într-un an. Alături de brașoveni, sibienii erau cei mai organizați români. Povestea lui Sâle Șerbu

Prizonier la ruși. ”Aveau multă apreciere rușii pentru prizonierii români din Transilvania, le spuneau nemți”

Revenind la Petru Neamțu, în Galiția a fost printre cei aproximativ 200 de mii de prizonieri luați de ruși. Nepotul său spune că poate asta l-a salvat. În plus, viața acolo i-a fost foarte bună, explică el.

”Era prizonieri la ruși, la boierii ruși. Se amuza pentru că el era chelar, avea grijă de cheile proprietățile unui boier și se amuza pe tema asta. Aveau acolo niște proprietăți imense în acele timpuri, spunea că putea merge călare o zi până ajungea la hotarul proprietății boierului.

Aveau multă apreciere rușii pentru prizonierii români din Transilvania, le spuneau nemți. Bine, pe bunicul meu chiar îl chema Neamțu. Erau harnici, știau să meșterească, dădeau bine cu coasa, dar din punctul ăsta de vedere chiar au trăit bine în prizonierat.

Am citit recent despre situația prizonierilor din Primul Război Mondial, era o situație catastrofală, catastrofală. Vorbesc de țări precum Germania, acolo unde murea unul din  trei prizonieri.  Unul din trei, deci era un tratament extraordinar de dur, fără apă, fără hrană.

E un subiect care poate că ar trebui discutat mai mult, pentru că am mai elimina din niște stereotipii, pentru că trăim cu mentalitatea asta, că tot ce e occidental este eminamente bun și tot ce este oriental este rău. Noi acum suntem într-o extremă”; spune profesorul de istorie.

Citește și:

Viața românilor înainte de Unirea din 1859: ”În aceste vizuini subpământene nu e nicio oală, niciun vas. Se culcă îmbrăcaţi în hainele pe care nu le scot niciodată de pe ei”

Citește și:

Istoria lagărului de la Sibiu. Detalii despre dezarmarea și trierea românilor ajunși în ”carantina morală și sanitară”, de după Primul Război Mondial

Despre naționalismul ardelenilor. ”Ei acolo s-au născut, ei s-au născut în Austro-Ungaria”

O întrebare se ridică față de lipsa elementelor de conștiință națională în scrisorile lui Petru Neamțu. Nepotul său explică faptul că în acea perioadă, ardelenii nu aveau aceeași idee de naționalism pe care o avem cu toții, astăzi. În plus, scrisorile sale erau o descărcare, nu o problemă de identitate națională: sunt român, de ce lupt pentru Austro-Ungaria?

”Nu apărea atunci, la acel nivel, naționalismul în sensul în care există astăzi. Exista o conștiință de neam, asta e clar. Se țineau ca neam românesc, se poate identifica asta foarte clar, dar nu era ideologizat în sensul contemporan, să-și pună problema unei drame de conștiință că e român și luptă în armata austro-ungară. Aveau intelectualii, probabil, asta.

El chiar a plecat la un moment dat peste munți, mai ales că era chiar pe graniță. A încercat să scape de război, de asta a plecat, dar s-a întors, era apropierea de grup, a vrut să meargă cu leatul lui, cu grupul lui, era atașat de comunitate.

În 1916, când a atacat armata română, ei au ajuns până aici, în Racovița, pentru scurt timp. Se spune că un sătean ar fi trădat atunci armata română. Le-ar fi dat românilor informații greșite pe unde să evacueze zona. I-a trimis într-o zonă înfundată și acolo au fost măcelăriți.

La scurt timp după trădare, se spune că persoana respectivă, trădătorul, a și murit într-un accident banal. L-ar fi lovit un lemn mare, în pădure. Accidentul a fost văzut atunci ca un blestem. Asta arată că această comunitate a condamnat gestul lui, pentru că și-a trădat frații de dincolo de munți. Nu aș merge nici pe ideea lui Boia cum că nu exista în acea perioadă un sentiment național. Nu era într-adevăr atât de activ ca acum, sau la acel nivel”, explică Adrian Neamțu.

El spune că bunicul său nici nu vorbea limba maghiară. La fel, bunica lui.

”Ei acolo s-au născut, ei s-au născut în Austro-Ungaria, aceea era situația de atunci. Școala a făcut-o însă în limba română. Acolo nu erau unguri și au făcut maghiară doar ca limbă străină. Niciunul, nici el, nici bunica mea nu vorbeau maghiara. E clar că maghiarizarea nu a ținut în această zonă, era o zonă românească, ortodoxă. Aveau totuși alte orizonturi, altă societate. Cine credea atunci că cei din Transilvania vor sfârși în România Mare, vreodată? Asta a dus Primul Război Mondială, nu s-a pus problema până atunci să se unească!; mai spune profesorul de istorie.

”Absenţa unei formaţii intelectuale explică conţinutul (non)ideologic al însemnărilor. Sub acest aspect, conţinutul lor este cu totul „aseptic”. În tot cuprinsul lor nu există nicio referinţă care ar putea constitui o trimitere la un anume tip de identitate, fie ea naţională, politică, confesională sau chiar socială6 . Din aceste însemnări nu străbat nici conştiinţa unui „ideal naţional”, nici sentimentul „datoriei faţă de patrie”. Războiul este perceput ca un dat implacabil şi absurd al destinului, nicidecum ca o datorie înţeleasă şi asumată raţional” – Adrian Neamțu în studiul ”Însemnări din marele război ale unui soldat român din Sebeşu de Sus”.

Poezii scrise de Petru Neamțu din război:

Foae verde de dudău / Deaţi şti ceam păţit eu / Foae verde ruptă în zece în anu / Foae verde lemn uscat / Pe toţi neau mobilizat / Pîn la patruzăci şi doi cemaţi / Pe toţi la răsboiu / Tineri Bătrîni şi însuraţi / Săi facă pe toţi soldaţi / Răsboiul casăl înciapă / Cum namaifost niciodată / Rasboiu european / Să ţină mai mult deun an / În luna lui iule în zio de sf ilie / Întro zi de sărbătoare / Cînd i praznicu mai mare / Foae verde iarbă creaţă / Deai tare de dimineaţă / Că trăgiau clopotile de răsunau / Văile vîjîiesc pădurile / Nu se trage în sunet mare / Şi le trage tot a jale / Că ne pleacă la bătae / Plîng toate nevestele / Suspinau şi maicile / Plîng mîndrele de să îniacă / După bărbaţi că toţi pleacă / Şi plîng cu lacrămi ferbinţi / Cau rămas fărde iubiţi / Foae verde de dudău / Dar plîngia nevasta rău / Văzînd că mau îmbrăcat / În haine sure de plecat / Atunci ia miau cuvîntat / Vai amar amar amar / Iubirea noastră i zadar / Eu atunci am stat puţin / Mă gîndeam că ce săi spun / Dar inima mau lăsat casăi spun adevărat / Mîndră mîndruliţa mea / Rămîn acum toate aşa / Foae verde iarbă rară / Marţi seara săvi la gară / Sămai dăm mîna odată / Că miai fost mîndruţo dragă / Miai fost dragă pe plăcere / Pe voe şi mîngîiere / Team iubit şi miai fost dragă / Şacum telas supărată / Că eu plec în ţări străine / Unde nu cunosc pe nime / Numai frunza şi iarba / Că e întoată lumea / Şi eu plec în ţiară rea / Nuştiu cînd neom mai vedea / Nofi mîine nici poimîine / Cînd oi da mîna cu tine / Nofi mîine dimineaţă / Cînd oi da cu tine faţă / Nofi mîine nici alaltă / Nofi poate niciodată

Scris în 29 martie, Petru Neamţu Anul 1916

...

Frunză verde trei Granate

Strigă un căpitan din o carte

Hai ficiori în şir frumos/

Să mergem pe drum în jos

Cale multă noi neam dus

La Galiţiea de sus

Şi întrun sat ne dat odihnă

Aşa loc ca şo grădină

Şi deacolo nea luat

Pe bătutul dobelor spre scurtarea zilelor

Pe sunetu trîmbeţi spre scurtarea vieţi

Cînd era ciasu la unu

Doamne rău bubuia tunu

Cînd era ciasu la doi

Veniau gloanţăle în noi

Înainte mergeam tare

După noi sîngele vale

Înainte mergeam toţi

După noi rămîneau morţii

Iară cînd neam adunat

Jumătate neam aflat

Dimineaţa am pornit

Dinapoi neau întărit

Că duşmani au fugit

Şi sau ascuns întrun deal mare

Şi sus acolo sau aşezat

Întro pădure de brad

Aici focu să începu

Că puşcau tunurile

De răsunau pădurile

Şi ruşi cu puştile

De pică şi frunzele

Veneau gloanţăle în noi

Ca picurile de ploi

Suflă Doamne suflă un vînt

Să crepe acest pămînt

Să putem intra în el

Ca să scăpăm de răsbel

Creapă şi dealurile

Să intrăm în crepături

Să scăpăm de puşcături

Fămă Doamne o păsărea

Să zbor la Mîndruţa mea

Casămi vadă a mea faţă

Cumui de friptă şi arsă

După cio rămas acasă

Fămă Doamne un izvor

Sămă ia mîndra în urcior

Să bea săi treacă de dor

Fămă pasăre măestră

Să zbor la mîndra în fereastră

Să văd cum să jăluieşte

Şi să ştiu ea mai trăeşte.

Scris În Anul 1916 Aprilie 16 Petru Neamţu

Citește și:

Pe vremea când transilvănenii emigrau în sud și Moldova: Credința și banii. Unde fugeau sibienii

Racovițenii au întors armele în Primul Război Mondial

Racovițenii participă la Primul Război Mondial, în prima fază în armata austro-ungară, iar în ultimii ani ai războiului, aceștia au luptat de partea armatei române, prin corpurile de voluntari înființate în Rusia și Italia din prizonieri și dezertori de război.

Au fost mobilizați 333 de racovițeni, dintre care 45 au căzut pe câmpurile de luptă, iar 29 au rămas invalizi de război.

Localitatea este ocupată în 1916 de armata română, apoi de cea germană.

În noiembrie 1918 aici se înființează din foști combatanți de război o Gardă Națională pentru asigurarea pazei comunei în zilele premergătoare Marii Uniri. Dealtfel, toți racovițenii au subscris la Mărturisirea de credinţă semnând Adeziunea de Unire dusă la Alba Iulia de o delegație de fruntași ai satului condusă de preot.

Eroii din Racovița căzuți în Războiul Mondial 1916-1918

  • Mărăști – Mărășești

- V. Constantin

- Is. Nicula

- V. Urzică

- V. Ghiorman

- V. Stoia

- V. Mateiu

- V. Trifon

- I. Mateiu

- I. Tatu

- I. Stoica

  • Galiția

- I. Ritivoiu

- I. Bădilă

- I.T. Călin

- S. Totan

- V. Popa

- V. Mărginean

  • Tisa

- Is. Ritivoiu

- N. Barbu

  • Rusia

- I. Ardelean

- M. Tatu

- N. Zaharie

- S. Floare

- V. Barbu

  • Serbia

- V. Podorean

- N. Ionașcu

- I. Aldea

- V. Doican

- V. Cândea

- I. Tatu

- I. V. Călin

- I. Luca

Sursa foto: Arhiva personală a lui Adrian Neamțu și Pixabay, pentru fotografiile generice

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Semper Fidelis

Acum 4 săptămâni

Domnul Bratu . Foarte fain articolul . Dar am o intrebare . Oare cand o sa fie pomeniti romanii ardeleni care au luptat si murit pentru imparat in primul razboi mondial . Si au fost destul de multi .
Raspunde

Recenzoru'

Acum 3 săptămâni

Care imparat? Al cui?Pomenirea pt.ca ei ca romani au luptat impotriva romanilor?Vedeti ca Marele Liviu Rebreanu a scris deja pe aceasta tema..
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus