Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
14°C

Nervi la Neurologie, din cauză că secția va fi redusă la o treime. „Nu mai avem unde interna pacienții”

Nervi la Neurologie, din cauză că secția va fi redusă la o treime. „Nu mai avem unde interna pacienții”

Clădirea în care funcționează Secția de Neurologie a Spitalului Județean din Sibiu va găzdui pentru o perioadă nelimitată de timp, pe lângă secția de Hematologie și compartimentele Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice. Potrivit reprezentanților unității medicale măsura a fost luată din cauza lucrărilor de renovare și modernizare care au loc, în acest moment, în spital. Această mutare însă creează tensiuni în rândul personalului de la Neurologie, medici și asistenți atrăgând atenția că se limitează o secție cu linie de gardă, deja subdimensionată în raport cu numărul de pacienți care au nevoie de ajutor.  

De la începutul lunii iulie în clădirea de pe strada Pompeiu Onofreiu, acolo unde, în prezent, își desfășoară activitatea Secția de Neurologie se vor muta compartimentele Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice, respectiv cel de Boli Endocrine, după ce vor fi comasate. În clădirea care a fost reabilitată recent a fost mutată, temporar, și Secția de Hematologie.

„În clădirea de pe strada Pompeiu Onofreiu, în ultimul an, a fost și este în continuare mutată secția de Hematologie, având în vedere lucrările în dinamică desfășurate încă la nivelul întregului spital. La începutul lunii iulie, compartimentele Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice, respectiv cel de Boli Endocrine se vor comasa și vor deveni o singură structură, care de asemenea își va muta activitatea în clădirea Neurologiei, la etajul II. Este vorba de aproximativ 20 de paturi”, transmit pentru cititorii Turnul Sfatului reprezentanții Spitalului Județean.   

Citește și: Cu 75 de paturi avizate de DSP, Secția de Neurologie funcționează la mai puțin de jumătate din capacitate. Lipsa de personal este principala cauză

Lucrările din spital sunt motivul pentru care, la nivel de conducere au fost luate aceste decizii, iar cei de la spital spun că acestea nu vor fi singurele secții mutate.

„Aceste demersuri sunt făcute pentru a putea continua, în condiții optime, lucrările intense de renovare și modernizare din ultima perioadă, efectuate asupra întregului Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu. La acest moment facem demersuri pentru a renova clădirea Medicalelor, pentru creșterea confortului și siguranței pacienților. Acest proces se va răsfrânge asupra activității întregului spital, nu doar a celei din clădirea de pe strada Pompeiu Onofreiu, având în vedere faptul că secțiile Medicală 1 și 2, Gastroenterologia, Nefrologia, Diabetul și Bolile Endocrine vor trebui relocate în totalitate, astfel că se identifică în mod constant spații care pot fi utilizate pentru aceste relocări”, mai spun reprezentanții spitalului.

Neurologia pierde 30% din paturi

Prin această mutare Secția de Neurologie pierde 30% din paturi ceea ce creează tensiuni între angajații secției și conducerea spitalului. Potrivit surselor Turnul Sfatului, principala nemulțumire a personalului de la Neurologie este faptul că, prin această mutare, secția, deja mult subdimensionată din cauza lipsei de personal, rămâne cu o treime din spațiu și cu puțin peste jumătate din paturile avizate la deschidere de Direcția de Sănătate Publică Sibiu. Acest fapt, spun angajații din această secție, ar îngreuna situația personalului și a pacienților neurologici cu atât mai mult cu cât, în prezent, internarea bolnavilor cronici este deja limitată.

În luna mai, Turnul Sfatului publica povestea unui sibian care nu reușea de luni bune să-și interneze mama, bolnavă cronic și a cărei stare se înrăutățea, poveste pe care o puteți citi AICI.

Pe de altă parte, personalul medical atrage atenția că trei programe de sănătate - cel de tromboliză, cel de trombectomie și cel de recuperare post AVC - pot avea de suferit, pentru că toți pacienții din aceste programe trebuie internați în clădirea de la Neurologie.

Vă reamintim că la inaugurare Secția de Neurologie avea un număr de 75 de paturi. Din acestea, 54 au fost avizate de DSP ca fiind ale secției și 21 au fost suspendate pentru a fi folosite de Secția de Hematologie care a fost relocată la etajul III al clădirii la scurt timp după deschidere.   

Coridor Neurologie

În momentul în care Compartimentul de Diabet va fi mutat în clădire, Neurologia va „pierde” și întreg etajul II, 20 de paturi fiind alocate de conducerea spitalului acestui compartiment. Astfel, Secția de Neurologie rămâne cu un singur etaj și 36 de paturi cu internare continuă și două cu internare de zi. Cele două paturi sunt într-un salon de la capătul celui de-al doilea etaj, pentru ca pacienții să aibă circuit separat față de cei cu internare continuă. Odată cu începutul lunii iulie, acest număr de paturi nu va mai putea fi mărit în perioada următoare. 

Gradul de ocupare al paturilor este de peste 100%

Angajații secției spun că, din caza lipsei de personal, Neurologia a lucrat de la deschidere cu 36 de paturi, și nu la capacitatea maximă de 54 de paturi - avizate de DSP. Aceștia precizează că s-au făcut nenumărate cereri către conducerea spitalului în care se arată toate problemele cu care se confruntă secția. „Nu avem unde interna pacienții. Sunt patologii cronice pe care nu le putem aduce. De exemplu, avem la boala Parkinson pacienți cu forme avansate la care trebuie introduse anumite dispozitive în stomac și în acest caz trebuie internați pacienții și urmăriți câteva zile, dar din cauza urgențelor vasculare noi nu putem interna altceva”, spun angajați ai secției.

Citește și: Neurologia a fost modernizată cu 40 de milioane de lei și va fi redeschisă după Paști. Autoritățile justifică de ce a durat cinci ani

Aceștia mai precizează că nu sunt împotriva lucrărilor de renovare sau a spitalului, dar consideră că sunt și alte secții care au spațiu disponibil pentru cele care trebuie să se mute. Un alt argument invocat este cel că Secția de Neurologie este o secție cu gardă de urgență, iar 80% dintre pacienții care se prezintă aici sunt urgență. Angajații secției mai atrag atenția și asupra faptului că în urma continuării limitării spațiului acestei secții pacienții din Sibiu și nu numai, vor avea serios de suferit.

„Se face acest program de tromboliză trombectomie (de acest program beneficiază pacienții cu accident vascular - n.r.) unde sunt aduși pacienți și din alte județe. Procedura aceasta, pentru care spitalul este acreditat să o facă, se face pe paturile de la Neurologie. Păi, dacă nu sunt paturi, unde vor fi duși acești pacienți?”

Potrivit angajaților de la Neurologie, gradul de ocupare este de peste 100%, pentru că raportarea se face la cele 36 de paturi efectiv folosite fizic de secție și nu la cele 54 avizate de DSP.

În momentul de față, internările bolnavilor cronici sunt limitate în această secție, fapt confirmat și de conducerea Județeanului.    

Activitate influențată, dar nu în mare măsură

Reprezentanții Spitalului Județean din Sibiu confirmă faptul mutarea acestor secții va influența desfășurarea actului medical în Secția de Neurologie, dar spun că nu în mare măsură.

„Inevitabil, aceste mutări, precum și lucrările demarate vor influența activitatea spitalului, însă nu într-o mare măsură. Este important totuși să nu uităm că scopul relocărilor este de a continua să oferim cele mai bune condiții de cazare pacienților, continuând însă și lucrările atât de necesare pentru creșterea calității actului medical”, transmite conducerea spitalului.  

Cu privire la tensiunile din secție și la nemulțumirile personalului medical conducerea spitalului spune că se dorește o comunicare deschisă.

Dr. Daniel Chelcea, managerul Spitalului județean (foto dreapta) și dr. Călin Cipăian, directorul medical (foto stânga) 

„În momentul în care există schimbări, o parte din personalul medical va înțelege mai greu faptul că este necesar să fie făcute și o serie de concesii în acest sens, de către toți cei implicați în activitatea SCJU Sibiu. Tocmai de aceea, unul din rolurile managementului este de a comunica deschis despre toate schimbările și, desigur, de a aplana tensiunile acestea”, este masajul transmis redacției.

La începutul lui iunie 2024, Secția Clinică Neurologie a obținut pentru a patra oară medalia de aur oferită de către Societatea Europeană de AVC (ESO) pentru raportarea în Registrul European de AVC a tuturor accidentelor vasculare tratate cu proceduri de recanalizare (tromboliză/ trombectomie). Precedentele medalii au fost obținute în 2019, 2020 și 2023.

De asemenea, potrivit medicilor, înainte de pandemia de COVID 19, era una dintre secțiile cu cele mai multe paturi din spital.  

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

7 comentarii

Vedetisme

Acum 1 an

Unde te duci, vor sa te interneze. Le trebuie clienti sa ocupe paturi. Oare in straintate te interneaza ptr covid fara complicatii? Sau ptr o perfuzie cu sange la un anemic? Te interneaza dimineata, la ora h am nici picior de dr, numai asistente. Vezi un dr cu alai numai la vizita
Raspunde

Newman

Acum 1 an

Pandemia de covid a trecut.Ce mai cauta un militar de la Valcea la conducerea spitalului judetean Sibiu?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

CA

Acum 1 an

sa fim seriosi..... medicii de acolo sunt intr-o dilema...pe de-o parte, salariul e la fel de imens fie ca au 30 de paturi, fie ca au 75 de paturi, deci clar fiecaruia ii convine sa aibe 5 pacienti internati si din 7 ore de munca sa lucreze efectiv doar 2 ore. pe de alta parte, bolnavii cronici aduc multi bani medicilor, la fiecar internare...se stie cum. familiile sunt disperate, mai ales vara, si iarna de sarbatori, sa lase bolnavii cronici cate doua saptamani pe sectia de neuro, internati.... deci lacrimile de crocodil ale medicilor de acolo nu impresioneaza pe nimeni. stiu ei de ce nu le merge bine....au niste polite karmice de platit.
Raspunde

CA

Acum 1 an

si acele premii sunt luate pe spatele rezidentilor, nu e munca medicilor ''mari'' stie doamna sefa de acolo ce pacate are. inca nu le-a platit pe toate.
Raspunde

Medalia de aur

Acum 1 an

Medaliile de aur primite nu sunt rezultatul muncii secției de neurologie, sunt rezultatul colaborării eficiente între serviciul de salvare, SMURD si urgenta spitalului. Urgenta este cea mai importanta nu secția de neurologie, ei fac raportările. Și rezidentii sunt importanti, ca numai ei lucrează în urgenta. Sefa secției câte gărzi o fi facut în urgenta?
Raspunde

Gicu

Acum 1 an

Renovari intense la spitalul judetean. Acum am inteles de ce nu se va mai face spitalul nou. Iara neurologia nu degeaba a fost renovata. Ci ca sa mai bage pe acolo si alte cateva sectii pe motiv ca cica se renoveaza prin spitalul vechi. Sa vedeti voi cand si daca vor mai pleca la locul lor aceste sectii, precum a facut-o si sectia oncologie ce sa inradacinat definit in corpul ORL inca de pe vremea lu covidu.
Raspunde

I

Acum 1 an

Degeaba a fost renovata sectia ca infectiile nosocomiale sunt prezente in numar mare. Daca personalul medical era asa de preocupat de pacienti, nu se mai plimbau toata ziua in uniformele medicale la magazinul alimentar de peste drum. Vin inclusiv cu probele recoltate si le pun cu nonsalanta pe tejgheaua magazinului.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus