Cele mai importante știri ale zilei:
S-a închis de astăzi, pe timp de zi, Valea Oltului. Fără agitație
Cu banda dedicată ieșirii pe DN7 blocată în sensul giratoriu de dinainte de Boița, câteva balize și un semn care indică „Accesul interzis”, circulația auto la intrarea pe Valea Oltului a fost oprită dinspre Sibiu în cursul zilei de luni dimineața, la câteva minute după ora 06:00. Timp de o lună, traficul auto pe DN7 va fi restricționat până la lăsarea serii în fiecare zi.
Lucrările de defrișare care au început astăzi au avut ca scop inclusiv asigurarea unor trasee la parcelele de pădure de pe zonele înalte ale versantului.
S-a redeschis circulația pe Valea Oltului. S-au format cozi la ambele capete ale porțiunii închise
Circulația între Boița și Lazaret a fost redeschisă la ora 20, anunță reprezentanții CNAIR, urmând a fi din nou restricționată dimineața, de la 06:00. La ambele capete ale porțiunii închise s-au format cozi de mașini.
După aproape 20 de ani de birocrație, în care clădirea fostei reședințe mitropolitane de vară de pe Bulevardul Victoriei din Sibiu a trecut prin procesul de clasare ca monument istoric, se împlinesc deja alți cinci ani în care a fost anunțată intenția de a reabilita imobilul. Atribuirea unui contract în acest sens se lovește de un nou tip de birocrație - austeritatea.
Cinci fete, eleve ale liceelor și colegiilor din Sibiu au obținut cele mai mari medii la examenul de Bacalaureat de anul acesta. Sunt cu toate fericite și încântate de rezultatele obținute și doar una dintre ele se gândește să depună contestație.
În județului Sibiu există o singură unitate de învățământ cu rata de promovare de 100% la examenul de Bacalaureat, înainte de contestații. Este vorba despre Colegiul Național „Octavian Goga,” anunță luni Costi Dincă, purtător de cuvânt al ISJ Sibiu. Pe locul doi se situează Colegiul Gheorghe Lazăr, iar pe trei, Samuel von Brukenthal.
9,96 este cea mai mare medie la examenul de Bacalaureat în județul Sibiu, fiind pentru cel de-al doilea an consecutiv fără medie de 10.
Un întreprinzător sibian a depus un proiect la Ministerul Economiei pentru deschiderea unei afaceri care ar urma să recicleze lâna oilor din Mărginime în îngrășământ organic pentru agricultură.
Șoferul autocarului rănit grav în accidentul din 24 iunie de la Porumbacu de Jos a ieșit din comă, anunță luni reprezentanții Spitalului Județean Sibiu.
Secretar de stat MAI: Şoferii vor primi permisul înapoi dacă analizele antidrog nu vin în 72 de ore
Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a declarat luni că premierul a solicitat ministerului un mecanism prin care şoferii ale căror rezultate la analizele pentru consum de substanţe interzise nu sunt gata în 72 de ore să-şi primească permisul de conducere înapoi, până la finalizarea analizelor
Un sibian creștea canabis în Sibiu, în curtea casei. A fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Un sibian în vârstă de 31 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, acesta fiind cercetat pentru trafic de droguri de risc. Acesta este acuzat că a cultivat canabis în două sere, în curtea unei casei din municipiul Sibiu.
FRF a publicat topul academiilor din România, iar cele 5 școli din județul Sibiu, care apar în clasamentul cu 124 de poziții se află în primele 60.
Vremea în următoarele două săptămâni: caniculă, slabe șanse de ploaie
Vremea caniculară, cu valori termice maxime ce tind spre 39 de grade, va caracteriza următoarele două săptămâni (8 - 21 iulie) din punct de vedere meteorologic, în timp ce probabilitatea de apariţie a ploilor va fi destul de scăzută.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1111


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Bleahh
Acum 1 oră
Justitiarul
Acum 1 oră
Sibianul
Acum 1 oră
Hahaha
Acum 1 oră
Sibian