Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu au decis vineri, 19 iulie, arestarea la domiciliu a unei femei în vârstă de 34 de ani, bănuite că a vândut consumatorilor din județul Sibiu droguri de mare risc. La domiciliul acesteia au fost găsite mai multe dovezi care indică deținerea și comercializarea unor astfel de droguri.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a unei femei, cercetată pentru trafic de droguri de mare risc.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 2022 – 2023, aceasta ar fi procurat, deținut și comercializat către consumatori din județul Sibiu, diferite cantități de droguri de mare risc, cunoscute sub denumirea de cristal.
De asemenea, în perioada aprilie – mai 2024, ar fi vândut diferite cantități de drog de mare risc (4-CMC), cu sume cuprinse între 200 și 300 lei pentru o doză.
În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate 48 de pliculețe tip zip-lock, în interiorul cărora se afla o substanță cristalină, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
La data de 18 iulie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea persoanei în cauză.
Astăzi, 19 iulie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea la domiciliu a acesteia, pentru 30 de zile, conform propunerii formulate de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, care au avut în vedere că aceasta are în îngrijire un minor de vârstă foarte mică.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale Sibiu din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmit polițiștii sibieni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Un răspuns
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
intrarea in valea aurie e sparta de saptamani intregi ! NU intereseaza pe nimen, asa indolenta greu mai gasesti in…
Îmi plac florile de pe Podul Gării.. Frumos.. Felicitări PMS
Pentru repunerea ADEVĂRULUI în drepturi și-o CORECTĂ informare a publicului cititor, Cristian Pistol, DG de la CNAIR, este MEMBRU PNL,…
ingrediente proaspete, tempura cica sushi si sushi cald. numai prosti si aberatii. serios, sunteti ridicoli.
Când a fost cumpărată cu 3 milioane euro acum 10 ani părea o afacere foarte bună clădirea telefoanelor . Din…













Lasă un răspuns