Noi explozii au fost semnalate miercuri în Liban, în urma detonării unor dispozitive de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah, la o zi după ce mii de pagere ale acestei grupări au explodat provocând cel puţin 12 morţi şi peste 2.800 de răniţi, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Cel puţin una dintre noile explozii a survenit la periferia sudică a capitalei Beirut, în timp ce acolo aveau loc funeralii organizate de Hezbollah pentru membrii acestei grupări ucişi în atacul de marţi executat prin detonarea pagerelor şi atribuit Israelului. Explozii au fost de asemenea semnalate miercuri în oraşele Saida (sud) şi Baalbeck (est).
Ministerul libanez al Sănătăţii a comunicat un bilanţ provizoriu de cel puţin un mort şi peste o sută de răniţi în urma noilor explozii de miercuri, în timp ce o sursă de securitate afirmă că sunt cel puţin trei morţi şi sute de răniţi, mulţi având răni la mâini sau în zona abdomenului, informează Agerpres.
Staţiile de emisie-recepţie detonate acum au fost achiziţionate de Hezbollah în urmă cu cinci luni, aproximativ în acelaşi timp cu achiziţia pagerelor explodate marţi, afirmă o sursă libaneză de securitate.
Serviciul secret israelian Mossad, ce are o lungă experienţă în operaţiuni externe de sabotaj sofisticate, pare să fi accesat pagerele pe lanţul de aprovizionare şi să fi implantat în fiecare un dispozitiv exploziv cu cartelă detonat în momentul recepţionării unui mesaj anume.
Compania taiwaneză Gold Apollo, a cărei marcă este înscrisă pe pagerele detonate în Liban, susţine că acestea au fost fabricate de compania sa parteneră ungară BAC, care la rândul ei afirmă că este doar un intermediar şi neagă că a produs pagerele. Guvernul ungar a confirmat că respectiva companie este doar o societate intermediară, fără activitate de producţie, adăugând că respectivele pagere nu au fost niciodată pe teritoriul Ungariei.
Miile de pagere au explodat simultan şi au provocat victime nu doar în rândul combatanţilor Hezbollah, printre cele 12 persoane ucise fiind şi doi copii. Imaginile din spitalele libaneze arată persoane cu braţe sau degete amputate, ori cu răni la faţă sau şold.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
1 răspuns
-
Majoritatea electronicelor de contrabanda (falsificate) sunt fabricate si asamblate pe vapor. Finantarea terorismului in lume este facuta de Qatar si Emirate sub camuflajul statelor UE, respectiv ungar. Germania a este al doile falsificator din lume dupa China. De mirare ca n-au explodat in avioane.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sa arunce cu piatra cel care nu a mers pe contrasens/depasit pe continua/calcat pieton vreodata! Plini de nevinovati pe aici…
Școala are emblemă cu care o reprezintă și cu care se mândrește… Și nu e nimeni obligat niciun părinte să…
Principal e că are față și privire de om inteligent. Că e progresist, că e trădător, nu mai contează. Nu…
Dar camerele de supraveghere care sunt montate în giratoriu nu pot fi folosite?
DA, dar cred că trebuia nominalizat ăla de la psd sau de la aur













Lasă un răspuns