Clădirea Policlinicii de Stomatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu va fi reabilitată și modernizată de Consiliul Județean Sibiu. Valoarea investiției se ridică la aproape 10 milioane lei

Turnul Sfatului
1
reabilitare-policlina-stomatologica-cj4-wvr9

9.944.845,33 lei este valoarea contractului pe care, alături de Agenția de Dezvoltare (ADR) Centru, Consiliul Județean Sibiu l-a semnat în vederea finanțării Proiectului ”Renovarea energetică a clădirii Policlinicii Stomatologice din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”.

Investiția este derulată în cadrul Programului Regiune – Centru 2021-2027, peste 8,4 milioane de lei reprezentând fonduri nerambursabile.

Clădirea situată pe strada Hermann Oberth, este una dintre puținele construcții ale „Județeanului” care, până în prezent, nu a beneficiat de lucrări de reabilitare și modernizare. Prin intermediul acestui proiect, se vor executa lucrări de reabilitare termică și eficientizare energetică, care vor conduce la scăderea consumului anual de energie pentru încălzire, cu peste 62% față de nivelul actual.

Investiția prevede realizarea următoarelor lucrări: izolarea termică a fațadelor, înlocuirea tâmplăriei PVC, instalarea unui sistem de încălzire modern pe bază de pompe de căldură, montarea de panouri solare, refacerea instalației electrice.

De asemenea, se vor executa lucrări pentru a îndeplini normele ISU: modificarea direcției de deschidere a ușilor, montarea unor uși rezistente la foc și a unei rampe de acces, dotarea clădirii cu instalație de stins incendiu și hidranți interiori, precum și cu un sistem pentru detectarea și semnalizarea la incediu. Totodată, spațiile interioare vor dispune de utilități moderne, care vor corespunde normelor de siguranță, igienă, sănătate și confort pentru personalul medical și pentru pacienții policlinicii.

Conform  Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) realizată de Consiliul Județean Sibiu, valoarea totală estimată a investiției este de 9.544.950,03 lei cu TVA, din care aproximativ 5.471.409,50 lei  sunt prevăzuți pentru lucrările de construcție al căror termen de realizare este de 12 luni. La aceste sume se adaugă contribuția proprie a CJ Sibiu, în sumă de 197.808,94 lei cu TVA.

Până la sfârșitul anului 2024, Consiliul Județean Sibiu va lansa licitațiile pentru realizarea proiectului tehnic și pentru execuția lucrărilor.  

În cadrul Ambulatoriului de Stomatologie al SCJUS sunt oferite o gamă largă de servicii în următoarele specialități: paradontologie, ortodonție-pedodonție, protetică, endodonție, radiologie dentară. De asemenea, sunt oferite și servicii stomatologice de urgență, prin cabinetul care face parte din structura Unității de Primiri Urgențe.

Până în prezent, în cadrul Programului Regiune – Centru 2021 – 2027, Consiliul Județean Sibiu a solicitat și obținut finanțări pentru mai multe proiecte care vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii de sănătate, atât la Spitalul Clinic Județean de Urgență, cât și la Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda”,  investiții cifrate la peste 22 milioane de euro.

Clădirea Policlinicii de Stomatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu va fi reabilitată și modernizată de Consiliul Județean Sibiu. Valoarea investiției se ridică la aproape 10 milioane leiClădirea Policlinicii de Stomatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu va fi reabilitată și modernizată de Consiliul Județean Sibiu. Valoarea investiției se ridică la aproape 10 milioane lei

Alătură-te comunității

Un răspuns

  1. Avatar Gicu
    Gicu

    Pe bune reabilitare? E ca și cum ai da steroizi la un pacient de 99 de ani, mâncat de reume și alte alea. Aproape că am râs, deși e de plans. Clădirea asta o văd zilnic, petru că locuiesc în preajma ei. Și pe bune, că nu o mai suport. E ca un dinte cariat și rupt în gura unei tinere zeițe a frumuseții. E atât de grotească această clădire din cauza arhitecturii vechi și depășite, care iți inspiră a lagăr comunist, a gulag sovietic și sparge imaginea când cuprinzi intr-un instantaneu întraga zonă. Deci pe bune, atât s-a putut? O reabilitare termică și ceva ISU? Nu zău? Clădirea asta ar fi trebuit demolată și construit de la zero un proiect nou, care să se încadreze cu adevărat în peisajul urbanistic al zonei. Se poate face ceva frumos, modern, dar și util. E păcat să bagi bani în reabilitare, în loc să faci ceva ca lumea, frumos și util. E uluitor ce se întâmplă. Sibiul merita ceva mai bun. Și chiar policlinica stomatologică merita mai mult, decât atât.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.