Un bărbat a fost condamnat în primă instanță de judecătorii Tribunalului Sibiu la 3 ani și 6 luni de închisoare, cu executare, pentru tentativă de omor, după ce și-a lovit soția cu toporul și apoi a bătut-o cu pumnii.
Potrivit hotărârii publicate pe site-ul rejust.ro, fapta s-a petrecut la finele lunii mai a acestui an. Bărbatul a lovit-o cu un topor în cap, după care a imobilizat-o şi i-a aplicat lovituri cu pumnii la nivelul corpului, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură craniană şi fractură de arcadă zigomatică dreaptă, care au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale.
A recunoscut că a lovit-o cu toporul, dar nu că a și bătut-o
Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, fără loc de muncă, nu are antecedente penale, iar pe parcursul urmăririi penale a avut o „atitudine parţial sinceră,” recunoscând comiterea faptei, dar a a spus că în dimineața zilei respective, soţia sa a început să urle la el şi să-l amenințe cu moartea, ocazie cu care s-a deplasat în curte de unde a luat un topor şi a revenit în dormitorul locuinţei, unde a lovit persoana vătămată de două ori la nivelul capului cu muchia toporului, în timp ce aceasta se afla culcată pe o parte pe pat. A negat că ar fi imobilizat-o şi apoi lovit-o cu pumnii la nivelul corpului, după aplicarea loviturilor cu toporul. De asemenea, inculpatul a recunoscut că, şi în trecut, a mai amenințat-o cu moartea persoana vătămată, motivând că şi el la rândul său fusese amenințat de către aceasta.
Din declarațiile victimei, cei doi s-ar fi certat cu o zi înainte din cauza unei datorii pe care o făcuse bărbatul, iar acesta a amenințat-o cu moartea, femeia neluând spusele acestuia în serios, pentru că inculpatul consumase alcool.
Inculpatul a fost internat de mai multe ori la Spitalul de Psihiatrie, iar în cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică. Din concluziile raportului a reieșit că inculpatul prezintă tulburare mixtă de personalitate şi sindrom de dependență etanolică, iar la data comiterii faptei a acţionat cu discernământ.
Instanța sibiană a dispus ca executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni să se desfășoare într-un regim privativ de libertate, dată fiind gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul, modalitatea de comiterea a acesteia, obiectul folosit la comiterea faptei – un topor, obiect apt să conducă la decesul victimei, gravitatea leziunilor produse persoanei vătămate, împrejurarea că inculpatul prezintă dependență etanolică, iar pe fondul consumului de alcool obișnuiește să-și agreseze atât verbal, cât și fizic soția.
foto ilustrativă arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sunt convins ca locatarii au sarit in sus de “bucurie”! Imb€&!lism cronic in primaria Sibiu!!!! Hipstareala mizerabila!!!!
75 % din cei inscrisi la aceasta scoala nu ar avea dreptul legal sa fie acolo! Vorbesc in cunostinta de…
Având cercetarea o disciplinară pe rol, nu are șanse!
Nu. Vrea doar sa facă senzație.
Aveți nevoie de certitudini. Verificați adresele de domiciliu, nu de reședință, al părinților scandalagii. Da, are vină pentru că a…













Lasă un răspuns