Un adolescent de 17 ani din comuna Bazna a fost condamnat de Tribunalul Sibiu la măsura educativă a internării într-un centru de detenție timp de 9 ani, pentru uciderea unui consătean de 73 de ani. Sub influența alcoolului, tânărul s-a dus la locuința bărbatului, în toiul nopții, ca să mai cumpere vin. Refuzat, l-a lovit repetat în cap cu o bâtă de lemn și l-a lăsat inconștient în stradă, în frig. Bărbatul a murit după câteva ore.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Tânărul venea de la o petrecere unde băuse vin, bere și coniac și avusese o altercație cu un prieten. A ajuns la casa vecinului cu o bâtă de lemn asupra sa, pe care a lăsat-o în curte. Bărbatul nu i-a dat de băut, i-a cerut să plece, apoi a luat chiar acea bâtă când au ieșit împreună din curte, se arată în motivarea sentinței publicată în regim anonimizat pe rejust.ro.
Camerele de supraveghere ale primăriei au filmat confruntarea de pe stradă. Bătrânul, desculț, îl urmărea pe tânăr cu bâta ridicată, iar la un moment dat inculpatul i-a smuls-o din mână și l-a lovit de două ori în cap, ultima oară atât de puternic încât bărbatul a căzut și nu s-a mai ridicat. Inculpatul a fugit, lăsându-l întins pe asfalt.
Audiat în anchetă, tânărul a susținut că l-a lovit o singură dată în cap, iar restul rănilor s-ar fi produs când victima ar fi căzut singură, împiedicându-se. Instanța arată că această versiune e contrazisă de imagini și de raportul de necropsie, care confirmă lovituri repetate. La judecată, prin procedura recunoașterii învinuirii, inculpatul a acceptat totuși varianta completă din rechizitoriu.
Instanța a reținut că fapta a fost comisă cu intenție indirectă, ținând cont de arma folosită și numărul loviturilor. A cântărit și faptul că inculpatul mai fusese cercetat, în 2023, pentru violență (dosar clasat după retragerea plângerii), precum și atitudinea sa de după crimă – s-a dus acasă și s-a culcat, fără urmă de remușcare.
Fiind minor, tânărul nu putea primi o pedeapsă cu închisoarea, ci o măsură educativă. Instanța a stabilit internarea într-un centru de detenție, pe durata cea mai apropiată de maximul legal pentru cazurile grave, redusă parțial ca urmare a recunoașterii faptei la proces.
Cei patru copii ai victimei au cerut și primit primit despăgubiri, 9.088 de lei, împreună, pentru cheltuielile de înmormântare, și câte 30.000 de euro fiecare, pentru daune morale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Articol lung si plictisitor. Ar fi bună o sinteza, sa ne spuna domnii de la API daca e bine sau…
Eu am semnat plin de speranță și fac apel la toți locuitorii și originarii satele componente ale orașului Săliște( Fântânele(Cacova…
daca Sibiul este un oras sigur, este munca sieritul catorva generatii de politisti de dupa ’90 pana in anii pandemiei!…
Propun teste psihologice si de competenta pt CJ si Primarie.
Este de vânzare și Pensiunea Mai













Lasă un răspuns