Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Daniel Niculae va fi noul președinte executiv al lui FC Hermannstadt

Raluca Budușan
3
daniel-niculae-kdiq

F.C. Hermannstadt s-a decis asupra noului președinte executiv, scriu cei de la gsp.ro. Este vorba despre Daniel Niculae, cel cu care patronii clubului au negociat în ultimele zile. Jurnaliștii de la publicația sportivă spun că s-au înțeles asupra unui contract pe un an și jumătate, până în anul 2026.

Publicitate
Publicitate

Potrvit acestora, fostul oficial al Rapidului este așteptat luni, la Sibiu, pentru semnarea actelor. 

Marius Măldărășanu, antrenorul sibienilor a declarat acum câteva zile că ar fi bucuros ca Niculae să fie noul președinte. 

Publicitate

„Știu că cei de la Hermannstadt caută președinte. M-aș bucura să vină Nico. Dacă nu vine el, m-aș bucura să vină altcineva!”

Ultimul președinte avut de echipă a fost Dani Coman care a demisionat din funcție în luna acestui an. 

În seara aceasta, Hermannstadt joacă în deplasare, pe terenul celor de la Universitatea Craiova. În tur, cele două formații au încheiat la egalitate, 0-0, în chiar primul meci din acest nou sezon de SuperLiga.

Sursa foto: Arhiva TS

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

3 răspunsuri

  1. Avatar Xxx
    Xxx

    Da chiar numai pe filiera asta …se bazeaza echipa asta? Adica daca n ai fost pe la Rapid nu esti bun? Ca vad ca in ultimii ani asta i moda! Rusinos pt o echipa din Transilvania

    4
    1
  2. Avatar Www
    Www

    Ce da alții afara aduc ăștia la Sibiu.Numai bani vor și ăștia.Toti și patroni și toți.Au vândut jucători și pl lor.Sunt pe ultimul loc.

    3
    0
  3. Avatar Vivi Dragan
    Vivi Dragan

    Alta greseala.

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate