Liderul AUR Sibiu, Sebastian Suciu, crede că primele rezultate de după turul I al alegerilor prezidențiale sunt „surprinzătoare”, referindu-se la prezența preliminară în primii trei a lui Călin Georgescu. El spune însă că „e de luat în calcul” intrarea în turul al doilea a președintelui partidului, George Simion, așa cum a revendicat acesta.
Reprezentanții AUR Sibiu s-au arătat surprinși atunci când am ajuns la sediul lor cu jumătate de oră înainte de închiderea secțiilor de votare, pentru a urmări momentul în care vor afla primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale și a le solicita o primă reacție. Aceștia ne-au spus că trebuiau să îi anunțăm din timp că îi vom vizita și ne-au sugerat să părăsim sediul partidului, motivând că au de discutat chestiuni interne. Liderul filialei sibiene a AUR, Sebastian Suciu, ne-a promis însă că ne va oferi ulterior declarații, după ora 21:00, ceea ce i-am și solicitat.
„Sunt niște rezultate surprinzătoare în primul rând, dar totodată să luăm în calcul că sunt doar niște exit-poll-uri. Abia s-au închis secțiile de vot, în unele încă se mai votează. Sunt niște rezultate parțiale, pe care nu le putem lua încă în calcul (…) Până la urmă, acum 4 ani am creat aceeași surpriză – am intrat în Parlament”, a comentat Suciu pentru Turnul Sfatului rezultatele celor două exit-poll-uri, prezentate la închiderea urnelor.
La București, în cadrul briefingului de presă, liderul AUR, George Simion, a spus că revendică intrarea în turul al doilea al scrutinului prezidențial. „Da, e de luat în calcul acest aspect. Diaspora votează încă. În jurul dimineții o să avem o centralizare reală. Așteptăm cu interes”, a răspuns Suciu, întrebat de noi ce părere are despre afirmația președintelui partidului la nivel național.
Despre situația votului la nivelul județului Sibiu, Sebastian Suciu spune că deocamdată nu are informații estimative, dar că partidul așteaptă numărătoarea paralelă. „Sperăm să obținem undeva la 16-17% în județ”, a precizat acesta.
În ceea ce privește rezultatul exit-poll, în care Călin Georgescu l-a depășit pe Simion, ajungând în primii trei, Suciu califică acest lucru drept „cea mai mare surpriză”. „A avut o campanie atipică. În ultimele 3-4 zile a fost extrem de influent. Sunt foarte mulți factori care pot să influențeze. În multe secții probabil s-au întâmplat mai multe nereguli (…) Noi suntem un partid serios, am muncit mult, ne batem cu 2 partide mari. Fiecare județ are particularitatea sa. Dar ne bucurăm că deocamdată și PNL-ul, și PSD-ul, având în vedere că au fost pe scena politică din 90 până acum, și pentru ei cred că e o surpriză (…) Avem încredere în președintele George Simion, avem un proiect de țară foarte bine structurat pentru români. Din păcate, prezența la vot putea fi mult mai mare”, ne-a mai spus Sebastian Suciu.
Acesta ne-a mai spus că de luni AUR începe campania pentru parlamentare și se așteaptă ca, la Sibiu, să obțină două mandate de parlamentari.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Incep cu…..pentru ca oricum as fi fost cenzurat de redactie… Aceste puncte-puncte sunt cele mai abjecte epitete pe care eu…
Vorbesti aiureli. Ce legatura au „useristii” cu toate astea? Mai schimba postul de pe Realitatea TV, Romania TV si Antena…
In secolul XVII in Finlanda tinerii pretendenti la casatorie trebuiau sa dovedeasca in fata preotului ca stiu sa citeasca Biblia…
Păi dacă shaorma are gust de castravete murat, nu e ce trebuie, ori?
Nici macar nu au asfaltat mare lucru comunistii, marea majoritate a strazilor din Sibiu au foat asfaltate dupa 1990. 90%…













Lasă un răspuns