Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

12 avioane cu mercenari au plecat doar din Sibiu, în Congo, în ultimii 2 ani. Potra: „Nu aș face același lucru pentru Ucraina. E o diferență între cei care atacă Congo și cei care atacă Ucraina”

Alin Bratu
19
fly-lili-aeroport-86-icku

În ultimii doi ani, 12 avioane de aproximativ 180 de locuri au plecat de pe Aeroportul Sibiu spre Goma, capitala Republicii Congo. Acolo se desfășoară de mai mulți ani un război între Congo și Rwanda, susținut de rebeli din Congo, care luptă împotriva guvernului.

Publicitate
Publicitate

Un singur zbor costă aproximativ 250 de mii de euro, spun surse din domeniul aviației pentru Turnul Sfatului.

Este vorba de un contract pe care sibianul Horațiu Potra îl are cu guvernul din Congo, iar conform acestuia duce români, foști și actuali militari și polițiști, care antrenează soldați congolezi. Potra susține că sunt în Africa, în acest moment, aproximativ 1.200 de români, iar Sibiul a fost transformat într-o bază din care se pleacă și se vine spre această zonă de conflict.

Pe lângă aceste zboruri, Potra a organizat plecări din România, din București și Târgu Mureș, pentru alte 6 zboruri. La o medie de 250 de mii de euro, asta înseamnă în total aproximativ 4,5 milioane de euro.

”Acolo noi instruim congolezi care-și apără țara. Suntem bazați în același oraș unde este  ONU (n.r. Organizația Națiunilor Unite) prezentă de 30 ani. Am avut până și reuniuni cu ONU în privința apărării orașului, ei ne-au invitat. Vorbim de ONU, care apără pacea, în lume. Contractul de instrucție a fost negociat, ceea ce include și transportul personalului”, a transmis pentru Turnul Sfatului, Horațiu Potra.

12 avioane cu mercenari au plecat doar din Sibiu, în Congo, în ultimii 2 ani. Potra: „Nu aș face același lucru pentru Ucraina. E o diferență între cei care atacă Congo și cei care atacă Ucraina”

De la tabere paramilitare, la tabere militare

Alături de Eugen Sechila, și el un fost membru al Legiunii Străine, au fost numiți de presa centrală neo-legionari, în contextul în care l-au sprijinit pe Călin Georgescu în alegerile prezidențiale. S-a scris despre ei că dețin tabere paramilitare și predau acolo o doctrină nazistă. De altfel, Potra a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, în anul 2011, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

„Din activităţile pe care le-am desfăşurat, am stabilit că liderul grupării (Horaţiu Potra – n.r.) îşi antrena oamenii în zone din apropierea municipiului Sibiu şi Mediaş, în păduri. Efectiv, făceau trageri cu armamentul, făceau instruiri de luptă corp la corp, instruiri de supravieţuire în condiţii deosebite, se deplasau în acest sens cu maşini de teren, chiar organizaseră un soi de tabără militară la o fermă pe care o deţinea liderul grupării infracţionale”, spunea în 2009, despre acest caz, comisarul Traian Berbeceanu, şeful BCCO Alba. 

„Toate armele pe care le-am găsit, mai ales cele de foc, sunt arme care în orice moment ar fi putut fi folosite de o celulă teroristă, la un act terorist. Interesant este şi faptul că la mai multe locaţii ale inculpaţilor au fost găsite raniţe pregătite cu tot echipamentul necesar, inclusiv cagule, arme albe, sprayuri iritant-lacrimogene sau paralizante, schimburi de haine şi subţiri şi groase pentru anotimp rece, truse medicale, tot ce are nevoie o persoană antrenată să supravieţuiască într-un mediu ostil”, a mai spus Traian Berbeceanu. 

12 avioane cu mercenari au plecat doar din Sibiu, în Congo, în ultimii 2 ani. Potra: „Nu aș face același lucru pentru Ucraina. E o diferență între cei care atacă Congo și cei care atacă Ucraina”

”Congo plătește tot. Sper că sunteți conștient că nimeni, nici măcar ONU nu merge acolo pe gratis”

Turnul Sfatului l-a contactat pe Horațiu Potra după ce într-o declarație pentru TVR a spus că l-a susținut pe Călin Georgescu la președinția României pentru că ”tot omul sănătos la cap, votează Călin Georgescu, votează PACEA”.

L-am întrebat, așadar cum poate el, un om care prosperă din război, Potra fiind la momentul alegerilor locale, atunci când a candidat pentru Primăria Mediaș, unul din cei mai bogați candidați, să susțină un om, care, în opinia sa, aduce pacea.

”Lasconi spune sus și tare că trebuie susținută Ucraina până la învingerea dușmanului. Atunci să meargă pe front susținători acesteia. Eu nu vreau să fie trimis copilul meu carne de tun în Ucraina”, a explicat Potra.

Totuși, Potra antrenează oameni pentru război, însă el vede totul ca pe un business. Ca ONU, explică el.

”Până și pentru ONU, este un business, Congo plătește tot, salarii, mâncare, transport, absolut tot ce cheltuie ONU, plătește Congo. Sper ca sunteți conștient că nimeni, nici măcar ONU nu merge acolo pe gratis.

În această idee l-am întrebat pe Potra dacă tot pentru bani ar merge să lupte în Ucraina, împotriva Rusiei.

”Vă apun sincer NU. Pentru că este o diferență între cei care atacă Congo și cei care atacă Ucraina.

Congo este atacată de o grupare rebelă considerată teroristă și susținută de Rwanda (care nu poate face nimic împotriva României).

Ucraina este în război cu Rusia, cea mai mare putere nucleară. Ne spulberă din toate punctele de vedere, economic, militar, etc.

Dacă ne credem viteji în NATO,  fiți sigur că, în cazul unui atac nuclear asupra României din partea Rusiei, nu va interveni nimeni, nici chiar NATO, nimeni nu-i nebun, nici un stat nuclear, fie el chiar și USA, nu va începe nu război atomic mondial de dragul României!

Rămânem ca fraierii cu zeci sau sute de mii de morți, pentru ca n-am știut sa fim neutri într-un conflict care nu ne privește. Nu putem accepta să fim băgați aiurea la înaintare de NATO pentru o țară care nu este membră în organizație!”, a găsit Potra explicația pentru care nu va intra într-un război cu Rusia.

Publicitate

12 avioane cu mercenari au plecat doar din Sibiu, în Congo, în ultimii 2 ani. Potra: „Nu aș face același lucru pentru Ucraina. E o diferență între cei care atacă Congo și cei care atacă Ucraina”

”Banii îi cheltuim aici”

În opinia lui, el este un pacifist, însă pentru că nu va exista niciodată pace, se poate profita și de război.

”Niciodată nu va exista pace peste tot. Ar fi prea ideal și frumos. Din nefericire, natura umană este orgolioasă, răzbunătoare, geloasă, etc. Important este ca noi, aici, la noi în societate, să încercăm, pe cât posibil, să menținem pacea. Asta pentru siguranța familiilor noastre. Ce fac alții, treaba lor.

Și dacă ne plătesc pentru a-i ajuta cu ceva, și o putem face, o facem, dar tot în interesul familiilor și a societății. Banii îi cheltuim aici”, a mai spus Horațiu Potra.

Din declarație de avere depusă de Potra în calitate de candidat la Primăria Mediaș și pentru funcția de consilier județean la Consiliul Județean Sibiu reiese că acesta deține zeci de imobile, conturi de sute de mii de euro și dolari, lingouri de aur de 10 kilograme, iar din activitățile care i-au adus faima a încasat, doar în 2023, suma de 1,15 milioane de euro.

68 de terenuri, 28 de apartamente și case, 10 kg de aur

Conform documentului semnat de Potra pe 22 aprilie 2024 și postat de Agenția Națională de Integritate în secțiunea dedicată candidaților la alegerile locale și parlamentare din 9 iunie 2024, Potra deține 68 de terenuri intravilane și extravilane, aproape toate în cotă unică, dobândite prin cumpărare între 2002 și 2023. Acestea sunt situate în județele Sibiu și Cluj, o parte fiind arabile și păduri.

Potra a mai enumerat 28 de apartamente, spații comerciale și case de locuit achiziționate între 2003 și 2023, al căror amplasament nu este menționat. Cea mai mare suprafață – 832 de mp – o are o casă cumpărată anul trecut.

La capitolul autoturisme apar un Mercedes fabricat în 2016 și un Volkswagen din 1981, iar la bijuterii – ”Lingouri de aur 10 kg”, dobândite în 2015 și 2016 și evaluate la 3,58 milioane lei.

Cele 14 conturi și depozite ale candidatului conțin 516.450 dolari, 254.154 euro, 196.659 lei și 104 lire sterline. Anul trecut, Potra a încasat 24.000 de lei în calitate de administrator societate, un PFA care îi poartă numele – 1,15 milioane euro din ”pregătire fizică și antrenament de specialitate”, alți 210.000 lei provenind din arendarea unor terenuri situate pe raza județului Sibiu.

În declarația de interese, Horațiu Potra a enumerat șapte societăți la care este asociat unic și una la care este asociat și administrator.

Ralfrole SRL, ”activități de consultanță și management”, cu asociat inițial și o firmă din Panama, a avut în 2022 o cifră de afaceri de 4,1 milioane lei și un profit net de 3,4 milioane lei.

Ao Futuro SRL ”Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase si a plantelor producatoare de seminte oleaginoase” în 2022: cifră de afaceri 155.707 lei, profit net 28.080 lei.

GPH Legion Africa Role SRL, ”activități de consultanță și management” schimbat în 2023 în ”alte forme de învățământ” a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri 18,4 milioane lei și un profit net 554.267 lei.

Standovla Trasilvania SRL, Porta Team Med SRL, Three Eagles Synergy LLC și Artopho Trasilvania SRL, înființate anul trecut, au activitate ”alte forme de învățământ”.

Ralfrole Jagpo Sanitar (la care are un partener de afaceri) ”fabricarea produselor farmaceutice de bază” a avut acum doi ani o cifră de afaceri de 900 de lei și pierderi de 3.019 lei.

Potra mai este membru fondator al Asociației ”Românii care au Activat în Legiunea Franceză” și este președintele filialei Mediaș al Partidului Patrioților sub egida căruia candidează pentru funcția de primar al acestui oraș.

Zborurile organizate de Potra spre Congo:

 1.⁠ ⁠Sibiu – Goma, 21 decembrie 2023 cu Fly Lili

 2.⁠ ⁠⁠Sibiu – Goma, 4 ianuarie 2024 cu Fly Lili

 3.⁠ ⁠⁠Craiova – Goma, 2 februarie 2024 cu Fly Lili

 4.⁠ ⁠⁠Sibiu – Goma, 14 februarie 2024 cu Fly Lili

 5.⁠ ⁠⁠Sibiu – Goma, 30 septembrie 2024 cu Fly Lili

 6.⁠ ⁠⁠Sibiu – Goma, 2 noiembrie 2024 cu Fly Lili

 7.⁠ ⁠⁠Sibiu – Goma, 3 decembrie 2024 cu Fly Lili

 8.⁠ ⁠⁠București – Goma, 15 ianuarie 2023 cu HelloJets

 9.⁠ ⁠⁠București – Goma, 22 decembrie 2022 cu HelloJets

10.⁠ ⁠București – Goma, 7 februarie 2023 cu HelloJets

11.⁠ ⁠⁠București – Goma, 4 martie 2023 cu HelloJets

12.⁠ ⁠București – Goma, 3 aprilie 2023 cu HelloJets

13.⁠ ⁠Târgu Mureș – Goma, 6 mai 2023 cu HelloJets⁠

14.⁠ ⁠Sibiu – Goma, 15 mai 2023 cu Fly Lili

15.⁠ ⁠Sibiu – Goma, 4 iunie 2023 cu Fly Lili⁠

16.⁠ ⁠Sibiu – Goma, 11 iunie 2023 cu Fly Lili⁠

17.⁠ ⁠Sibiu – Goma, 17 iulie 2023 cu Fly Lili

  1. Sibiu – Goma, 2 iunie 2024 cu Ethiopian Airlines (AZA)

Sursa foto: Facebook / Horațiu Potra

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

19 răspunsuri

  1. Avatar Dacă mai era nevoie de confirmare
    Dacă mai era nevoie de confirmare

    A cui om e asta

    48
    19
  2. Avatar AndreiM
    AndreiM
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    79
    98
    1. Avatar Bit Dannman
      Bit Dannman

      Ciobane, nu mai folosi cuvinte al caror sens nu-l intelegi. The ability to speak / write does not make you intelligent. De repetat ce borasc antenele nu mai zic. Nu te fac decat o maimuta nitel mai antrenata.

      61
      57
  3. Avatar Unsibian
    Unsibian

    Ce gargară de sorginte putinista ne vinde ăsta cu nume de Potcă, Ucraina nu trebuie apărată că e atacată de o forță militară superioară. Așa de superioara e forța aia a atacatorului de abia răzbate prim rebuturile de arme pe care le-au primit ucrainienii de la vestici. Tu faci bani omorând oameni, nici nu contează motivul, și te declari pacifist. Culmea că toți care au o părerea, despre războiul de lângă noi, au aceleași texte de tik tok, cu carne de tun și măreția militară rusă. Da unul nu zice că în caz de război nuclear e game ober pentru toți inclusiv Rusia. E că și cum te-ai împușca singur in picior.

    83
    63
    1. Avatar Unsibian
      Unsibian

      No name-ul ăsta, potroacă, la care îi faceți publicitate in ziar, tocmai a fost săltat din trafic de poliție, având un arsenal de arme asupra lui. Doamne ferește de cei care cred că ăsta e valuarea, alternativă la regimul politic.

      26
      6
  4. Avatar Un PSDist mandru
    Un PSDist mandru
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    32
    55
    1. Avatar Newman
      Newman

      Pentru cei care mai au memorie le amintesc ca in 19990 inainte de alegeri au fost gasite in birourile PNTCD din bucuresti arme, masini de tiparit bani si droguri.Le era teama de candidatul Ion Ratiu si trebuia sa castige Iliescu .Ratiu era vinovat si de faptul ca traind in Anglia nu a mancat salam cu soia ca si noi, deci nu trebuie ales. Vad repetat acel scenariu.

      7
      1
  5. Avatar Xxx
    Xxx

    Bine ca…n au venit 12 avioane cu mercenari din Congo la Sibiu!

    43
    2
    1. Avatar Q
      Q

      Dar au venit 10! Că oamenii ăia se întorc înapoi! Dacă asta nu e pregătire pentru război civil, nu știu care e? SRI doarme… mai o hexifarmă…

      14
      2
  6. Avatar Newman
    Newman

    Cand atrimis Iohanis avioane cu muncitori agricoli in Germania in timpul pandemiei a fost bine? Noi nu puteam circula pe strada numai cu declaratie si el trimetea necalificati in germaia la munci agricole. Nu toti uitam, asa ca mare grija ce faceti.

    37
    31
  7. Avatar Kokos
    Kokos

    Mercenarul ăsta pro-rus zice că nimeni nu ne va sprijini în caz de atac atomic asupra noastră. Ăsta e un fel de bau-bau cu care îi speriau parintii pe copiii mici. Nici măcar idolul lui , putler nu e nebun să folosească o bombă nucleară, și mai ales împotriva unei țări NATO. Poate dacă celălalt idol al lui , kremlin georgescu, ajungea la putere și ne scotea din NATO , ne puteam teme puțin, dar așa nu. Bine că vă ajunge la mititica în loc de Cotroceni.

    54
    51
  8. Avatar Nicolae Liviu Dobrin
    Nicolae Liviu Dobrin

    Important este sa ne pastram calmul si sa nu reactionam exagerat.

    23
    2
  9. Avatar Andreea
    Andreea
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    10
    26
  10. Avatar Emil
    Emil
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    17
    67
  11. Avatar Rammstein
    Rammstein
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    9
    25
  12. Avatar Unul
    Unul

    Mulțumim Danielei Poale-n-brâu de la consiliul județean, care pentru a da un tun la banii publici au folosit aeroportul falimentar și județul Sibiu ca pretext. După cum se vede, aeroport falimentar pentru mercenari mai mare și tichie de mărgăritar lipsea din județul Sibiu. Nu școli, nu drum expres Sibiu – Mediaș, nu spital.

    10
    5
  13. Avatar L
    L

    **** *** ăsta trebuie băgat urgent la bulau, a confiscat Mediașul ca viceprimar.
    (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului calomnios)

    24
    5
  14. Avatar Unul
    Unul

    Ok, deci Lili e cu mafia rusească din Romania și din Serbia. SRI doarme…

    12
    2
  15. Avatar Leonard
    Leonard

    Diamante , Diamante …
    Un om cu capul pe umeri ! Pentru Sibiu și sibieni !
    Bravo !
    Imaginația merge mai departe !
    Dacă au intrat în Sibiu cu diamante de valoare , bravo !
    Un om extraordinar !
    Horațiu Potra a fost arestat ca să fie protejat…

    0
    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate