Administrația locală a pus în consultare public, în vederea obținerii acordului de mediu, proiectul unei viitoare parcări subterane în cartierul Cireșica, din municipiul Sibiu. Este a doua parcare subterană pe care Primăria Sibiu o promite, la prima de acest fel documentațiile fiind în lucru de nu mai puțin de șapte ani.
A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru amenajarea unei parcări subterane și a unui parc pe terenul liber care măsoară peste 11.00 de mp în cartierul Cireșica. Studiul a fost încredințat firmei Condesign din Șelimbăr pentru suma de 142.000 de lei, în baza unui contract atribuit în luna mai a acestui an.
Conform memoriului de prezentare depus înspre consultare publică la Agenția de Protecție a Mediului (APM) Sibiu, pentru obținerea acordului de mediu, parcarea subterană va avea un singur nivel pe care vor fi amenajate 225 de locuri de parcare, dintre care zece vor fi pentru persoanele cu dizabilități, iar cinci pentru motociclete.
Atât accesul, cât și ieșirea din parcarea subterană se vor face, cu mașina, din strada Siretului. „Se propun două rampe de acces/ieșire cu câte două fire de circulație în parcarea subterană. Accesul în parcare se va face dinspre strada Siretului, pe o rampa cu doua benzi de acces, prevăzută cu barieră si cititor de numere. Ieșirea din parcarea subterana se va realiza pe o rampă cu două benzi de ieșire dotată cu barieră si cititor de numere, care va distribui mașinile înspre strada Siretului”, se arată în memoriul de prezentare al investiției.
Pentru accesul pietonal în și din parcarea subterană vor fi amenajate trei pavilioane acoperite, dintre care unul va fi dotat cu ascensor. Fiecare pavilion va avea și o anexă cu o funcțiune complementară: una va fi cea de toaletă publică, a doua – parcare pentru biciclete, iar pavilionul de lângă strada Siretului va avea drept anexă o stație de autobuz.
Valoarea investiției (construcțiile și montajul) este estimată în acest moment la 61,6 milioane de lei, iar durata de execuție ar urma să fie de cel mult doi ani.
Un parc cu 560 de arbori și arbuști
În jurul viitoarei parcări sunt blocuri cu patru și cu zece etaje. „Amplasamentul nu se află în arii protejate, zone tampon, monumente ale naturii, monumente istorice sau arheologice sau zona costieră”. Terenul este lăsat, mai degrabă, de izbeliște, echipamentul locului de joacă existent fiind uzat, iar pe tot terenul cresc doar șapte arbori și arbuști.
„La nivelul solului se va amenaja un parc cu circulații pietonale și locuri de odihnă, loc de joacă pentru copii, zonă de fitness dotată cu aparate fitness, spații verzi și o fântână arteziană. Se vor prevedea și circulații auto care vor deservi blocurile adiacente, cu restricție doar pentru accesul riveranilor, al autospecialelor ISU și, respectiv, al serviciului de ambulanță”.
Parcul care va rezulta va avea aproximativ 8.400 de mp de spații verzi. „Aceste spații verzi se vor afla în proprietatea administrației publice locale ce se va ocupa de întreținerea acestora. Pe lângă arborii existenți, se vor propune aproximativ 560 de arbori și arbuști suplimentari, selectați cu atenție, care vor contribui la îmbunătățirea biodiversității, la reducerea poluării și la combaterea efectului de ICU (insulă căldură urbană)”, se mai arată în documentația de prezentare a investiției.
Consultă aici, în format integral, memoriul de prezentare al parcării subterane
Documentația integrală poate fi consultată la sediul APM Sibiu, institiuție la care sunt așteptate eventualele observații ale sibienilor.
De șapte ani
Faza în care se află proiectul nu ar trebui să dea prea multe speranțe sibienilor, având în vedere lentoarea cu care administrația locală tratează astfel de investiții. De altfel, prima parcare publică pe care Primăria Sibiu a promis-o sibienilor este cea de sub parcarea de la Gara CF, amenajată în Piața 1 Decembrie.
Pentru această parcare a fost solicitat un studiu de fezabilitate care să aibă în vedere două niveluri subterane și unul suprateran, cu o capacitate cuprinsă între 350 și 400 de locuri și o suprafață totală de 10.411 mp .
Procedurile pentru această parcare au început în 2017. În mai 2018 a fost semnat contractul pentru întocmirea studiului de fezabilitate, iar pe parcursul lui 2019 s-a tot încercat contractarea proiectării. În cele din urmă, finalizarea proiectului tehnic a fost anunțată abia în septembrie 2021, când în Consiliul local a fost propusă aprobarea costului estimat la 46,5 milioane de lei, numărul locurilor de parcare proiectat fiind de 240, mai mic decât cel estimat inițial. Pe lângă parcare, proiectul aprobat prevede și amenajarea de spații verzi și reconfigurarea traseului dintre Gară și centrul Sibiului.
Proiectul parcării de la Gară stă în continuare în faza de documentații.
Sursa foto principală: Google Earth
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
23 de răspunsuri
-
Socoteală simplă: 12,000,000 € / 225 parcări = 53,000 € / loc de parcare.
Nu e totuși cam mult…?
Prețul per loc de parcare e un indicator foarte bun la un studiu din ăsta (…că de aia-i zice ”de fezabilitate”, tocmai ca să vedem dacă e fezabil…), dar o parcare supraterană nu costă mai mult de 500 €/mp (structura de beton și ceva becuri, că un parking nu prea are ziduri, ferestre, uși, instalații de încălzire…), iar un loc de parcare suprateran necesită cca 25 mp, așadar 12,500 €/loc de parcare, deci UN SFERT din cât zice studiul ăsta …
E ceva cu calculele astea, ori nu le face nimeni, ori se înmulțesc de două ori cu doi, ca să dea un rezultat bun. =((-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Omul vine cu argumente obiective -tu , ca toti „proeuropenii” useristii si anticonspirationisti vii cu argumente gen: „ai uitat pastilele”, „gândire de comunist”. Asta e replica si argumentul suprem in perioada asta „ai uitat medicamentele”. Dragi lucratori la departamentul PR (propaganda) – fiti mai creativi !
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Am spus – fiti mai creativi! Am mai spus ca argumentul suprem utilizat de progresistii democrati include jignirea, iar tu ai confirmat cu replica „voi cu creierele plate”. Revenind la subiect, ai dreptate toate cele enumerate de tie costa. Dar ai uitat sa precizezi ca pretul ofertat in relatia cu statul este de cel putin trei ori mai mare decat la privat. Formula de calcul e simpla – cost total 3 lei se compune din: 1 leu costul real, 1 leu pentru cine oferteaza, 1 leu pentru cine aprobă.
-
-
atat poate primaria de sat Sibiu! Acolo sunt 5 blocuri imense de 10 etaje si nenumarate alte blocuri de 4 si 5 etaje, cu mii de apartamente si masini, iar primaria, in anul 2024 vine cu propunere de doar 225 de locuri de parcare. Cu doar atatea masini parcate in subteran, nici nu o sa se simta in zona ca acea parcare exista. Ori facem ceva ca lumea ori nu mai facem.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
vrei sa respiri doar noxe diesel si CO2 sibiene pe o banca langa parcare, ca nu mai e teren pentru un miniparc deasupra? Si apoi ne intrebam de ce romanii au media de viata cu vreo 10 ani mai mica decat media europeana. Pentru ca singura oaza verde din oras e sub ariniul. In rest doar praf, noxe, zgomot.
-
-
ar trebui ca toti cei care ati comentat aici sa faceti un mesaj catre primarie ca tot este consultare publica in care sa va spuneti parerea si atunci se va putea tine cont de dorintele oamenilor. daca nu se va face cum vrea primaria si toti vom inghiti in sec…
propun ca sa fie luat calculul din prima postare care este mai mult decat elocvent si sa se trimita de catre fiecare cu cerere de realizare a parcarii de minim 2 nivele subterane si cel putin unul supratera cu zona verde deasupra si parc si ce mai vor dar la preturi reale nu umflate cu pompa… in plus sa faca structura metalica completa daca este mai ieftina decat un turant de beton cu fier si sa fie analizate preturile de la realizarea mall-ului de la gara care are ditamai parcarea intr-un spatiu mult mai mic si la un pret mult mai decent/loc de parcare rezultat si care indexat cu inflatia sigur iasa mult sub ce propun ei… Dar na cand sunt bani publici totul este pe risipa si trebuie sa intre o parte si in anumite buzunare
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Problema cu produsele lor e că nu sunt tradiționale. Pline de nitriți și aditivi. Plus că sunt scumpe.
Jecmaneală pe față, într un Cuvânt ar trebui închise toate terasele,să propunem anul sabatic ,totul închis să vedem cum va…
Calin e “dus cu pluta”. Faptul ca ai “ mers pe fenta” ar trebui sa-ti dea de gandit.
Bună ziua, v-aș ruga sa ii transmiteți ministrului si faptul ca nu sunt tratați pacienții care ajung in urgență la…
Ați prostit poporul cu televizorul. Faptul că învățământul a dat specimene ca dumneavoastră și lipsa de recunoștință pentru sacrificiile unor…












Lasă un răspuns