Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Dan Grecu a încetat din viaţă la 74 de ani. A fost primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic şi european

Turnul Sfatului
3
dan-grecu-foto-federatia-romana-de-gimnastica-qzbf

Fostul mare gimnast român Dan Grecu a încetat din viaţă, joi seara, la vârsta de 74 de ani, au anunţat Comitetul Olimpic şi Sportiv şi Federaţia Română de Gimnastică pe reţelele de socializare, citate de Agerpres. 

Publicitate
Publicitate

”Dan Grecu, primul campion mondial al României şi cel mai bun antrenor al gimnasticii masculine tricolore, a încetat din viaţă după o lungă şi grea suferinţă! Nu îl vom uita niciodată pe OMUL cu un un suflet deosebit, Dan Grecu şi nici pe profesionistul care a fost”, se arată în mesajul Federaţiei.

Campion mondial în 1974, Dan Grecu a deschis drumul de aur al gimnasticii din România, iar performanţele sale ca sportiv au fost dublate de cele obţinute ca antrenor al lotului naţional: medalii la europene, mondiale şi Jocuri Olimpice, culminând cu aurul la cal al lui Marius Urzică, la Sydney 2000 şi cu cele patru clasări pe podium la Atena 2004 (bronz istoric la echipe, argint la cal, Marius Urzică, argint la sol şi bronz la sărituri, Marian Drăgulescu).

Publicitate

”Dan Grecu, ‘Stăpânul inelelor’, s-a transformat în stea. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic şi european. Creatorul marilor succese ale gimnasticii masculine româneşti din anii 1988-2004 a plecat dintre noi azi noapte. Dan Grecu a primit Coranul de Aur al COSR în martie 2024. Dumnezeu să-l odihnească! Veşnic în amintirile noastre!”, transmite COSR.

Dan Grecu a cucerit bronzul olimpic la inele în 1976, la Montreal, având în palmares şi trei medalii la Mondiale, la acelaşi aparat, aur în 1974, argint în 1979 şi bronz în 1978. A cucerit şi un titlu european, în 1975.

foto Federația Română de Gimnastică

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

3 răspunsuri

  1. Avatar Militaru
    Militaru

    Dumnezeu Sa-L Odihneasca in pace. Drum lin CAMPIONULE.

    11
    3
  2. Avatar Sibian
    Sibian

    Dumnezeu sa-l odihneasca! Prea repede a plecat!

    6
    0
  3. Avatar Emil
    Emil

    Alt erou decorat postmorten.

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate