Un șofer sibian spune că a fost la un punct să se încaiere cu un bicicilist după ce i-a atras acestuia atenția că nu are voie să circule pe Podul Gării. Șoferul e deranjat că Primăria Sibiu nu a montat un indicator care să interzică accesul bicicliștilor, după ce lucrările de reabilitare de aici s-au încheiat.
”În lipsa unui indicator, vom ajunge să ne batem cu oamenii. Primăria trebuie să monteze aici un indicator. Este un pod foarte circulat, până la urmă ajungem să ne batem”, spune șoferul.
Poliția spune însă că până la alte măsuri sau reconfigurări se poate circula cu bicicleta pe Podul Gării, astfel că atât șoferii, cât și bicicliștii trebuie să circule cu atenție sporită în zonă.
”Până la alte măsuri sau reconfigurări se poate circula cu bicicleta pe Podul Gării”, precizează polițiștii sibieni.
Citește și:
Miron Mitrea a refuzat proiectul unui nou pod, cu 4 benzi
În anii 2000 Podul Gării a intrat în apmple lucrări, iar dorința sibienilor de a-l face cu 4 benzi a fost respinsă de Ministerul Ttransporturilor.
Ministru era atunci Miron Mitrea, iar în timpul unei vizite în Sibiu, în octombrie 2003, acesta a precizat că s-ar fi putut face un pod cu patru benzi, dacă autoritățile locale ar fi anunțat asta din timp.
“Este o propunere cam târzie. Consiliul Local şi dumneavoastră (n.r. conducerea Concefa, societatea care câștigase licitație de modernizare a podului) trebuia să faceţi această propunere acum doi ani, când am decis să refacem podul.
Dacă am accepta patru benzi, ar însemna amânarea investiţiei cu aproape doi ani pentru refacerea podului, şi o finanţare suplimentară, fără a putea identifica noi surse de finanţare în scurt timp. Plus că nici traficul existent nu necesită patru benzi de circulaţie”, au fost argumentele de atunci ale ministrului Miron Mitrea.
Cu reprezentantul Guvernului au fost de acord atunci şi Ioan Cindrea, Constantin Morar, prefectul Mircea Silvestru Lup şi primarul Klaus Iohannis, care au declarat că iniţiativa conducerii societăţii Concefa este una de viitor.
Podul Gării ar fi trebuit să fie terminat atunci în 2004, dar din cauza lipsei banilor pe care Ministerul Transporturilor a omis să îi trimită, lucrările au fost mult întârziate.
Contractul de execuţie al investiţiei de la Podul Găriia fost semnat pe 24 iunie 2003 şi avea ca termen de finalizare opt luni.
Cu toate acestea, modernizarea s-a încheiat de abia în noiembrie 2005, după 2 ani și tot cu 2 benzi. Protocolul de finanţare s-a făcut pe 200 de miliarde de lei, cu tot cu TVA, însă în urma licitaţiei s-a ajuns la suma de 116 de miliarde.
Iohannis anunța la finalul lucrărilor: „Podul Gării a costat 120 de miliarde de lei, din care cerțenii municipiului Sibiu au plătit cea mai mare parte“, scria în noiembrie 2005, Monitorul de Sibiu.
Polițiștii le transmit totuși bicicliștilor o serie de aspecte pe care trebuie să le ia în consoderare atunci când decid să circule pe drumurile publice:
- Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani.
- Bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în faţă, cu lumina de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare.
- În circulația pe drumurile publice, biciclistul este obligat să poarte îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.
- Atunci când circulă pe drumurile publice, bicicletele trebuie conduse pe un singur rând.
- Dacă pe direcția de deplasare există o pisă pentru biciclete, semnalizată ca atare, conducătorii bicicletelor sunt obligați să circule numai pe această pistă.
- Se interzice circulația altor participanți pe pista pentru biciclete.
- Se recomandă ca, în circulația pe drumurile publice, biciclistul să poarte cască de protecție omologată.
- Biciclistului îi este interzis să traverseze drumul public pe trecerile destinate pietonilor în timp ce se deplasează pe bicicletă.
Sursa foto: Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2811
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Patriotiiromaniei
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Becali fiul poporului
Acum 4 ore
Hermann Stadt
Acum 4 ore
Hermann Stadt