Comisia Europeană a aprobat, joi, înregistrarea denumirii vinuri de ‘Jidvei’ (înregistrată ca Denumire de Origine Protejată), recunoscând-le calitățile distinctive, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres.
Denumirea vinuri de ‘Jidvei’ regrupează vinuri albe, roze, roșii, spumante, semispumante și licoroase produse din soiuri de struguri cultivate în regiunea Alba, în centru-vestul României. Viile sunt organizate atât în parcele mari, cât și pe terase și platforme orientate spre sud, ceea ce favorizează producția de struguri.
‘Păstrarea tradiției locale în domeniul viticulturii precum și utilizarea tehnologiilor inovatoare în podgorii conferă vinurilor un profil aromatic larg și intens, cu concentrații de zaharuri și arome’, subliniază executivul comunitar.
La nivel european, România are recunoscute și protejate 14 produse, din care 11 cu Indicație Geografică Protejată (IGP): Magiun de prune de Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Ț˜ara Bârsei, Scrumbie afumată de Dunăre, Telemea de Sibiu, Cârnați de Pleșcoi, Cașcaval de Săveni, Salata cu Icre de Știucă de Tulcea, Plăcintă dobrogeană, Pită de Pecica, Salinate de Turda, unul cu Denumire de Origine Protejată (DOP), respectiv Telemea de Ibănești și două produse cu Specialitate Tradițională Garantată (STG) – Salată tradițională cu icre de crap și ‘Sardeluța marinată’.
Alte produse identificate pentru o posibilă înregistrare la nivel european sunt: respectiv Telemea de Vaideeni, Brânză de burduf de Bran, Gem de rubarbă, Brânza de Gulianca, Virșli de Hunedoara, Salam de Nădlac, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Șuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemțeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmburești, Cârnați oltenești, Mere de Voinești etc.
foto Facebook/jidvei
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ca si cum empatia aia ar fi un izvor fara sfarsit…. Oricunde ai lucra te inveti mai devreme sau mai…
Pt ca acolo locuieste cine trebuie respectiv finul lui iohanis si in acelas timp si presedinte al FDGR
Iran: Codul penal iranian prevede amputarea a patru degete de la mâna dreaptă pentru prima infracțiune de furt, dacă sunt…
Membrii ai coaliției care depun amendamente la bugetul facut de către ei, buget care ar fi trebuit să fie gata…
Majoritatea sun veterani ai piliticii, care s-au sacrificat pentru binele sibienilor.Lor le datoram starea de bine de acum si din…













Lasă un răspuns