Polițiștii sibieni au dat șase amenzi în valoare de 30.000 lei și au dispus confiscarea a 102 mc de material lemnos, în cadrul unor controale desfășurate în mai multe localități din județul Sibiu.
„În perioada 05 – 11 februarie a.c., polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol Sibiu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul secțiilor de politie rurală din județ, au desfășurat ample acțiuni pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul silvic. Polițiștii au efectuat controale pe linie de silvicultură pe drumurile publice, în fondurile forestiere și la depozitele de materiale lemnoase din Mediaș, Avrig, Agnita, Mihăileni și Gura Râului,” anunță miercuri Elena Welter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.
Printre neregulile constatate de către polițiști, autoritățile amintesc expedierea și transportul de material lemnos fără documente legale de proveniență, dar și tăierea ilegală de material lemnos. Astfel, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010R, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 30.000 lei și au dispus confiscarea a 102 mc de material lemnos.
Acțiunile de verificare și control vor continua, precizează sursa citată.
foto Poliția Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Exploatarea viitoare dela Rasinar in cariera trece in presa locala incetisor si pe sest . In doua cuvinte se va…
Pentru ca nu prea cred ca ți-ar place sa locuiești in blocurile de acolo și să îți treacă camionul prin…
Țigănia salvează colonia…
*** (Acest comentariu a fost moderat deoarece face parte din categoria „trolling”)
Felicitări celebrului Florian de la Horezu, renumit șef de schimb precum și vărul său mai mare.














Lasă un răspuns