Gândește global, dar du-te la Hermania să mănânci local. Și să-ți imaginezi orchestra Filarmonicii cântând

Au dispărut și ultimele amintiri ale Regiunii Gastronomice. Exact cu patru ani în urmă am trecut pragul restaurantului Hermania, unde constatam că „e printre puținele restaurante care mai păstrează în meniu simbolurile anului Regiunii Gastronomice Europene”, titlul care a beneficiat de mult tam-tam cu doi ani mai devreme, dar în urma căruia prea puține lucruri bune au rămas în Sibiul nostru. De data aceasta nu am mai văzut simbolurile sau nu le-am observat eu (?) Mi-am amintit de acest lucru, după știrea recentă, potrivit căreia România va da pentru a doua oară o regiune care va purta acest titlu. Harghita, în 2027. Sincer, sper că acolo nu există un Iordănescu care să se ocupe de acest program...

Revenind la sașii noștri. Abia acum, când scriu, observ că în 2021 era 14 februarie când le-am trecut pragul. În 2025, era 13 februarie când am decis să revenim la restaurantul care se laudă cu 80% materie primă din propriile ferme. Deci, la o distanță de patru ani fix.

Pentru cine nu știe, locația se află în clădirea de pe Filarmonicii, aproape de strada General Magheru, imobilul fiind o clădire istorică în stil neo-baroc, fostă sală de repetiții și concerte a Filarmonicii Sibiu. În timp ce așteptam mâncarea pe care am comandat-o un pic mai târziu, chiar îmi închipuiam cum răsunau aici sunetele de vioară sau contrabas și regret că, având acest istoric, proprietarii nu aleg să pună muzică clasică în boxe. Sau, de ce nu, chiar concerte din cadrul Filarmonicii - s-ar putea face acest lucru în colaborare cu instituția de cultură, nu?

Dar lăsăm asta pe seama celor care se pricep; noi să trecem la lucrurile pentru care am venit – mâncarea. Deși era în ajun de Ziua îndrăgostiților, aveam o oarecare îndoială că vom găsi o masă liberă, dar temerea s-a epuizat când am pășit pragul restaurantului. Ospătarul care ne-a întâmpinat ne-a îndemnat să luăm loc la una din mesele mici, cu patru locuri. S-a nimerit exact lângă șemineu, de unde vezi întreaga sală. Un loc numai bun de unde să-ți imaginezi cum în fața ta au loc repetițiile Filarmonicii, dar nu poți din cauza cântecelor din boxă. Nu era rea muzica, ceva radio necunoscut, poate ritmuri săsești, dar parcă nu se „pupa” cu locul, după ce i-am citit istoria din chiar prima pagină a meniului.

Am fost lăsați să răsfoim în voie meniul și să decidem, în cele din urmă, ce dorim să mâncăm. Ne era foame, așa că am ales rapid o gustare de casă: tartar cu păstrăv afumat și câte un pahar de vin roșu sec. Am primit vinul, iar în câteva minute și farfuria cu tartarul, însoțită de un coș cu pâine coaptă. Foarte bune ambele. Tartarul era „presărat” cu icre roșii care reducea din gustul acrișor și oferea o combinație inedită, dar și sățioasă.

Meniul celor de la Hermania este destul de stufos: are pagini cu mâncăruri divizate pe grupe de animal, marcate cu denumirea fermei Albota: oaie, porc, pește, rață, angus și bivoliță, dar și deserturi și o pagină cu „specialități” care deschid meniul. Mai găsești două pagini a câte trei preparate pentru cei care vor să ia aceeași mâncare pentru doi: Tigăi de împărțit și Platouri de împărțit – fiecare alegere având același preț, 83 de lei.

Inițial, noi aveam de gând să comandăm pește, dar ne-am răzgândit, având în vedere că aveam deja pe masă vin roșu, care se potrivește mai bine cu o carne bună. Așa că am optat pentru un Mușchi de angus maturat și o Pulpă de rață (confit). Personal, am decis să optez pentru pulpa de rață confiată, pentru că din experiențele anterioare în restaurantele din Sibiu cu acest preparat foarte rar am dat greș. În plus, carnea era de fiecare dată moale, fragedă. De data aceasta însă am dat-o în bară.

Pulpa de rață era însoțită în farfurie de varză roșie, paste săsești și sfeclă roșie. Am mâncat prima dată paste săsești – un fel de aluat rupt în bucățele; interesante și amuzante. Nu înțeleg rostul și locul lor lângă rață, dar e și aceasta o opțiune, să te diferențiezi de ceilalți. Pulpa, în schimb, era cam uscată, pielea prea crocantă. Am înghițit-o mai mult decât am mestecat-o, din cauza unei dureri de dinți.

Porția generoasă, bine aranjată, dar textura cărnii a lăsat de dorit. Aș da o notă de 7 din 10 și aici compar cu ce am mai mâncat prin Sibiu.

În schimb, de partea cealaltă, mușchiul de angus, care avea ca garnitură piure de cartofi albi și dulci și un sos brun fructat sub bucata de carne, a fost o alegere mai inspirată. Carnea avea un gust plăcut: chiar fragedă, suculentă. Ne așteptam să fie mai roșietică la interior. Ca-n reclame, vorba ceea. Oricum, pentru mușchiuleț dăm un 9,5 din 10. Am mai luat câte un pahar de vin roșu, pentru a digera carnea. Trebuie să spunem că porțiile au fost generoase. Ne-am chinuit chiar să terminăm totul din farfurii. Sau poate sațietatea a venit de la antreu. Oricum, să fiți siguri că flămânzi nu plecați de la Hermania. 

Am ajuns la final și asta înseamnă că vorbim despre prețuri. Am avut o notă totală de 289 de lei. Lângă Piața Mare, într-un restaurant în care odinioară repetau muzicieni, în 2025, două persoane au luat cina cu aproape 300 de lei. În 2021, trei persoane plăteau 196 de lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Turnul Sfatului