Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu a măsurat în perioada 3 – 10 februarie calitatea aerului în centrul Sibiului, folosind un autolaborator modern, achiziționat recent prin PNRR. Într-o săptămână de măsurare non-stop a calități aerului s-a înregistrat o singură depășire a normelor admise.
Cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, autolaboratorul de măsurare a calității aerului a fost amplasat de APM Sibiu în Piața Mică.
”Laboratorul mobil din dotarea APM Sibiu este echipat cu analizoare care monitorizează în regim continuu concentrațiile indicatorilor: particule în suspensie – fracțiile PM10/PM2.5, dioxidul de sulf, dioxidul de azot, benzenul, monoxidul de carbon, hidrogenul sulfurat și amoniacul, echipamente de calibrare, echipamente pentru monitorizarea parametrilor meteorologici, sistem de transmisie a datelor, inclusiv software pentru colectarea, prelucrarea și transmisia datelor specifice RNMCA”, arată specialiștii APM Sibiu.
Datele centralizate la finalul perioadei de măsurare indică faptul că sibienii beneficiază, în cea mai mare parte a timpului, de un aer curat. Singura depășire înregistrată se referă la pulberile în suspensie, cel mai probabil generate de sistemele de încălzire folosite pe timpul iernii.
”În data de 10 februarie 2025 s-a înregistrat o depășire a valorii limită conform Legii 104/2011, valoarea limită zilnică a pulberilor în suspensie PM10 automat. Pentru ceilalți poluanți (dioxid de sulf, dioxid de azot, amoniac, hidrogen sulfurat, benzen, pulberi în suspensie 2.5) valorile înregistrate s-au situat sub limitele orare/zilnice, conform legislației în vigoare”, a explicat directorul Ciprian Simulescu, într-un răspuns oferit redacției Turnul Sfatului.
Aceasta nu este singura măsurătoare de acest gen realizată în zona Sibiului recent. O depășire a limitelor maxime admise s-a înregistrat de curând și în Șelimbăr, într-o zonă unde populația s-a plâns de un miros neplăcut. Detalii găsiți în linkul de mai jos:
Foto: APM Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
21 de răspunsuri
-
Inlocuirea spatiilor verzi cu mormane de alsfalt, betoane, trotuare, pavele si borduri distruge sanatatea aerului.
https://apellaser.ro/particulele-pm-sunt-un-poluant-grav-al-aerului-care-pot-avea-efecte-daunatoare-asupra-sanatatii-umane-instrumente-de-monitorizare-a-calitatii-aerului/?srsltid=AfmBOopNKk-KOsEB2EvS-dt-w2CvtGu0gQKxraUiXaFtIjNjCeEEK-w--
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Copacii, iarba, etc, toate formeaza barierele verzi ce imbunatatesc considerabil calitatea aerului respirabil si sanatatea populatiei.
https://sensor1stop.com/ro/knowledge/pm10-and-air-quality/
-
-
daca s-ar masura poluarea non stop si in mai multe puncte ale orasului cred ca am fi surprinsi sa aflam ce mizerii respiram cu fiecare respiratie, in orasul asta infect, fara copaci si fara spatii verzi care sa mai atenueze praful si zgomotul. APM-ul pare mana in mana cu autoritatile, nu se uita la statistica la principalele cauze de deces ale sibienilor, pentru a pune doua informatii cap la cap.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Ba, serios?! Pe centru era problema?! Ia veniti in turnisor pana in strand si verificati acolo calitatea aerului. Halal institutii. Pe ei ii freaca grija pe centru ba omule unde nu circula masinile.. cat de cretin s-o arzi? Ori va temeti ca seara de seara poluarea depaseste orice limita in sibiu? Hai sictir
-
-
-
@D-l Ion (si K…)Incorect!Colonistii au fost adusi de alti migratori flamanzi,recte cei din pusta.Noi,ca neam, suntem aici de peste 8,000 de ani.Parca nu’pusca’ nu-i asa????? Aaaa,si daca vrei sa stii si dvs.despre mine aflati ca familia mea de romani e de muuuult de tot pe aici.Cautati si componenta Comandamentului Trupelor din Transilvania, la comanda căruia a fost numit generalul Traian Moşoiu(Ordinul 807/1918) iar Sef Stat Major,gen.Panaitescu si o sa ramaneti socat de catzi osteni sibieni romani erau mentionati,nascuti si crescuti aici,nu veniti sau detasati.Si gata,ajunge,ca din pacate nu vreti decat istorie saxona sau huna,normal ,coafata,romantata si placuta la digerat .
-
Se vede ca nimeni din cei ce comenteaza pe aici nu stie nimic despre masuratori de calitatea aerului. Eu asta fac, dar pentru alt judet de munte. In primul rand in lunile de iarna e normal sa fie depasiri la pulberi pentru ca se formeaza inversiuni termice si sunt multe perioade cu calm atmosferic cand poluantii nu se disperseaza deci se acumuleaza si apar depasiri. Pulberi inseamna PM 10 si PM 2,5 astia sunt microni, si se refera la dimensiunea particulelor, adica fum de la diesel si de la sobe/ cazane cu lemn. Masuratoarea fondului urban are rost atata timp cat autolaboratorul e amplasat la o distanta de minim 50 de m de surse. Se masoara astfel fondul urban si nu poluarea la sursa. Mirosul de mancare nu este poluare, cel mult fumul de lemn daca se acumuleaza in atmosfera prea stabila, adica fara vant. Centralele pe gaz nu emit poluanti grei daca combustibilul, gazul este curat, pur. Fondul urban masurat nu reflecta doar poluarea din centru, ci din toata zona depresionara unde este amplasat orasul. Si da , monitorizarile de 2-3 saptamani cu autolaboratorul si rapoartele intocmite dupa au un caracter pur informativ pentru populație atata vreme cat legislativ la anumite categorii de poluanti, sunt mentionate valori , si praguri de depășire anuale, adica eu ca sa pot schimba ceva de drept ar trebui sa fac monitoring continuu minim un an. Lucrul asta il fac statiile de fond urban, nu autolaboratoarele. Sa ca stimati domni, doamne nu este treaba APM urilor sa schimbe legislatia. Apm-urile fac aceste campanii pentru a informa corect populatia asupra riscurilor la care se expun traind untr-oanumita zona. Pentru alte detalii referitoare la poluarea aerului aveti la indemana date publice ale retelei nationale de monitorizare a calitatii a aerului, ( RNMCA), accesibile gratis pe site-ul calitateaer.ro Este posibil ca anumite statii sa nu furnizeze date valide datorita intretinerii deficitare sau a aparaturii vechi din dotarea APM urilor care nu intotdeauna functioneaza constant pentru a furniza date in flux continuu. O zi buna!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
MEDIU ANUNTA SIBIENII CA „BENEFICIAZA ” DE 2mp SPATIU VERDE/LOCUITOR , MINIMUL (!!! ) CERUT DE NORME FIIND 26 mp…
Hoțul strigă hoții!Pai David Ciceo,mai marele aeroportului Cluj a aplicat aceleași metode:a luat un avion de la Sibiu și l-a…
Ay ce fain va fi pe la libertatea daca se fac blocuri de locuit acolo :))))
Sunt pro dezvoltare urbană și densificare dar unde trebuie. Aici NU!! Centrul Istoric ar trebui inconjurat pe cât posibil cu…
@@@@ au ucis o femeie de 59 de ani (la data faptei), de profesie notar.@@@@Doamna ucisa nu era notar, ci…













Lasă un răspuns