Cum mergi spre Mediaș dinspre Sibiu, în prima curbă de la intrarea în Axente Sever, mai multe semne de circulație îți indică în apropiere un restaurant. El Greco, după nume, este restaurantul soției lui Marius Grecu, primarul comunei. Într-una din trecerile din zilele trecute, am găsit deschis și am intrat.
Notă: în forma inițială, atât în titlu, cât și în cuprinsul articolului, a fost publicat faptul că restauratul ar aparține primarului comunei. În realitate, aparține soției acestuia. Autorul articolului își cere scuze pentru eroarea de documentare.
Aveam o foame construită după multă mișcare în aer liber când, din mersul mașinii, am zărit ușile deschise la restaurant, în interiorul căruia geamurile mari de la drum aruncau toată lumina primăverii peste o muzică în surdină, care să mai acopere din zgomotul traficului rutier.
Restaurantul are câteva mese împărțite în două încăperi curate, amenajate într-un stil în care rusticul lemnului și al cărămizii aparente, care tapetează și un șemineu, este combinat cu mese stil „ikea”. Eram singurul client la acea oră de după-amiază și am fost invitat „în casa din față”, adică la masa dinspre geamurile mari care dau la drum, de către doamna care e și ospătar și bucătar și care, prin candoarea ei, a transformat atmosfera într-una similară unei vizite scurte pe la o mătușă.
„Am ciorbă de burtă, țărănească și de perișoare, iar la felul doi îți pot face o ceafă, mititei sau un gordon bleu, cu cartofi și murături”, mi-a recitat, printre discuții, doamna cât se poate de simpatică. M-a asigurat că tot ceea ce îmi va pune în față vine din gospodăria proprie.
Până să îmi aducă și ciorba, am primit și un meniu „că nu suntem la restaurantele unde ospătarii ascund meniul să nu-și dea seama de prețuri”. În meniu, bucatele propuse sunt simpliste: pe lângă cele prezentate de doamna ospătar-bucătar, mai poți găsi ciolan cu fasole, cotlet de porc, pulpă de pui, cașcaval pane și șnițel pane, cele din urmă de combinat cu cartofi (prăjiți, prăjiți cu cașcaval, piure sau natur). Sunt și trei feluri de pizza (salami, capriciosa și vegetariană), dar și „crenvurști în foietaj” și langoși, iar ca desert poți cere papanași cu brânză ori clătite cu gem, înghețată sau cu brânză.
Prețurile? Șapte lei micul, opt lei porția de cartofi prăjiți, 25 de lei cotletul de porc, 25 de lei pizza, de exemplu.
Ciorba de țărănească pe care am ales-o mi-a fost adusă în cinci minute, însoțită de ardei iute murat și smântână. Iar dacă faceți parte din categoria „ciorbarilor” cărora tarhonul le este drag în zamă, apoi la puteți opri liniștiți la restaurantul primarului. Cartofi, fasole verde păstăi, morcovi, de toate legumele plutesc în ciorba adusă într-o porție cum se cuvine. Fără probleme aș fi putut mânca a doua porție, atât de bună mi s-a părut.

Ciorbă țărănească la El Greco. Sursa foto: Turnul Sfatului
De cum am terminat, în față mi-a fost adusă ceafa: o bucată generoasă, subțire și suculentă, lângă niște cartofi „de revistă”, peste care au fost aruncate și câteva firimituri de vegeta: n-aveau cum fi acei cartofi „din gospodăria proprie”. Iar doamna mi-a recunoscut. „V-am văzut mai grăbit”, a justificat pentru ce nu a mai stat să curețe cartofi și a ales să-i pună la prăjit pe cei „de cumpărat”.
Alături mi-a fost adusă o salată de varză murată, cu care am tot combinat ce am avut în farfurie, plescăind mulțumit de gust. N-am dovedit tot și am cerut restul la pachet, pachețel în care doamna gazdă mi-a pus și o gogonea și un castravete „că îs de la noi, din gospodărie”.

Ceafă de porc la El Greco. Sursa foto: Turnul Sfatului
Nota a venit scrisă de mână pe un petic de hârtie cu data trecută în partea de jos, că trebuia „schimbată rola” la casa de marcat, iar doamna urma să închidă după mine și se grăbea oarecum.
74 de lei era totalul calculat: 25 de lei pentru ceafa de porc, 25 de lei pentru ciorba țărănească, opt lei pentru cartofii prăjiți, tot opt lei pentru salata de varză murată, șase lei pentru sticla de apă de jumătate de litru și doi lei pentru două felii de pâine.
El Deputato
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
24 de răspunsuri
-
Iar nu stie autorul definitia cuvantului ‘simplist’, e a mia oara cand il foloseste gresit. Hai sa-l ajutam: SIMPLIST, -Ă, simpliști, -ste, adj. 1. (Despre concepții, raționamente, metode etc.) Care consideră lucrurile superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esențiale. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care este lipsit de complicații și de subtilități intelectuale; care judecă în mod simplist (1) sau face dovada unei astfel de judecăți. – Din fr. simpliste.
-
cica „gordon blue.” Ignoranta totala „Aveam o foame construită după multă mișcare în aer liber când, din mersul mașinii, am zărit ușile deschise la restaurant, în interiorul căruia geamurile mari de la drum aruncau toată lumina primăverii peste o muzică în surdină, care să mai acopere din zgomotul traficului rutier.” Avem un premiu nobel aici.
-
Stimata doamna, ce importanta are ca bucatareasa-i spune „gordon” in loc de „cordon”? Comanzi, mananci si la urma tragi concluzia daca „gordonul” bucataresei din Axente a fost mai gustos sau nu, fata de „cordonul” de la un restaurant cu fite din Bucuresti? Bineinteles ca nu conteaza ca „gordonul” a costat 25 de lei, iar „cordonul 250”. Nu-i asa? Ca, in Axente, poate la masa vecina sta un tractorist cu familia, iar acolo unde consumi „cordon” ai sansa s-o vezi pe Bianca Dragusanu cu noul ei amant. Penibil!
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
La pretul ala n-ai cum sa primesti caviar, crab regal si vita Kobe. Ieftin, gustos, satios si pt portmoneul românului de rând. Cu 75 de lei mananci pe saturate. Având in vederea locatia si soseaua circulata mai mult de navetisti sau persoane care doar tranziteaza intamplator zona,, meniul mi se pare excelent in raport calitate/pret. Cine crede ca daca un gratar cu cartofi dintr-un hotel /restaurant de lux din Cluj sau Bucuresti e mai bun decat acelasi meniu „de la tara” , doar pt ca e de 7 ori mai scump, inseamna ca nu stie sa faca diferenta de gust, ci doar de pret.
-
Pt @Radu. Nici n-am sustinut ca tu ai spus „de la tara”. Asa am scris eu ca sa evidentiez cumva ca, pt un bucurestean, Axentele e totusi o comuna, undeva la tara, ceea ce e cat se poate de corect. Oricum nu asta era ideea. In ce priveste comuna Axente Sever n-am facut absolut nicio apreciere negativa. Cunosc destul de bine localitatea si cred ca intre timp (vreo 20 de ani) arata si mai bine, indiferent ca e meritul actualului sau fostilor primari sau pur si simplu al localnicilor.
-
Si ca o ultima paranteza, cred ca nu sunt singurul care a remarcat ca la fiecare articol de acest gen, 90% din comentarii sunt negative. Si nu doar cand e vb de o portie de mancare (oricum, de gustibus) dar si la articolele despre o pereche de tineri care pornesc o afacere sau o femeie care incearca sa-si vanda cozonacii facuti cu mâna ei, un mic artizan intr-un spatiu minuscul etc, mereu aceiasi indivizi, cu acelasi tip de comentarii, unele de-a dreptul aberante prin „subtirimea” argumentelor.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Pt @Radu. Trebuie sa recunosc ca ideile tale despre ce-ar trebui sa faca fiecare cu viata lui sunt atat de aberante (ca sa nu spun stupide) incat nu-mi amintesc sa mai fi citit o asemenea tampenie. Cel putin nu in ultimii 10 ani. Iti doresc spor si succes la scris comentarii negative, revoltat/a si incrancenat/a pt ca lumea nu tine cont de pretioasele tale indicatii . ))
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Concluzia….Ingrediente numai din gospodaria proprie si nu prea. Dar pentru marketing, ca tot e la moda, zicem ca e. Dupa gasim o scuza. Facem si niste evaziune ca sa fie treaba buna, ca doar e birtul primarului. Si la preturi ne intindem un pic raportat la locatie. Mai ales la ciorba aia de 25 de lei. Deci o carciuma cu iz autentic romanesc si obiceiuri din aceeasi ograda.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
E clar. Primarul ar trebui zburat din scaun pentru incompetență și mai ales pentru reavoință in execitarea funcției. E fix…
13 candidați!!!….lupta mare pentru ciolan:)))
O dorință fără prezentarea unui proiect pare mai curând o amenințare. Sibiul pare să nu aibe resurse civice după Marea…
Competenta maxima….
Ca de obicei, tara arde si Cibu Deaconu de piaptana.













Lasă un răspuns