Bistro House: ciorbă de cartier, amintiri din copilărie și o terasă cu ambiții de seră

Pe vremuri, restaurantul Bistro era pentru locuitorii din Vasile Aron și zona Ștefan cel Mare alternativa la drumul până în buricul târgului atunci când te lovea foamea. Prin anii 2000 era, de departe, una dintre cele mai bune variante din cartier, iar ciorba de burtă de aici putea să se uite fără complexe la greii Sibiului.

Au trecut anii, iar Bistro a rezistat. Nu doar că a rezistat, dar s-a și dezvoltat, s-a extins și a ajuns acum să se numească Bistro House, cu o terasă modernă și foarte arătoasă. Dacă e și practică, ne mai gândim un pic. E înconjurată de geamuri mari de sticlă fumurie, care, chiar și deschise larg, transformă spațiul într-o seră cu pretenții. efect amplificat de cantitatea impresionantă de verdeață din jur. Din fericire, plantele sunt din plastic, așa că măcar ele nu transpiră. Eu, în schimb, curgeau apele pe mine.

Primul contact cu meniul mi-a smuls un hohot de râs și merită un mare bravo pentru idee. Coperta meniului este o caricatură în care apar chiar chipurile chelnerilor. Mi s-a părut excelent. Practic, alegi din meniu și, dacă ai noroc, vine la masă chiar personajul de pe copertă, un fel de meet and greet fără bilet.

Inițial am vrut să merg pe una dintre specialitățile casei: mușchiul Bistro House sau pieptul de pui cu sos de smântână. M-am uitat însă la fotografii și am avut impresia că ambele preparate sunt în stare să provoace un meci de wrestling în stomac între toate sucurile gastrice disponibile. Iar cum afară era deja suficient de cald și nu îmi doream să intru într-o stare semi-comatoasă după masă, am zis pas.

Prin urmare am ales o ciorbă de perișoare, ficăței cu orez și ciuperci, o salată de murături asortate și o limonadă cu mango, în speranța că măcar băutura va aduce puțină răcoare în sera care, între timp, se transforma încet în saună.

Am mâncat o ciorbă foarte bună. Nu s-au zgârcit deloc la perișoare, a fost groasă, consistentă, cu orez pe lângă legume, exact genul de ciorbă care te face să uiți că afară sunt temperaturi de cuptor. Ba chiar am înțeles mai bine de ce în țările cu temperaturi ridicate oamenii beau ceai fierbinte. Nici nu apucasem bine să pun lingura jos că a apărut felul doi și amintirile olfactive m-au transportat direct în copilărie.

Pilaful avea exact gustul acela pe care „îl știi de undeva”, nu îl identifici exact, dar e teribil de familiar. Genul acela de gust pe care mintea îl asociază cu „mâncarea săracului” din anii ’80 dar care, cu amintirile potrivite la pachet, se transformă într-o delicatesă. E genul de mâncare care nu încearcă să impresioneze prin ingrediente sofisticate, ci prin gustul pe care îl știi deja. Iar pe nostalgie stau bine cei de la Bistro House. Murăturile au completat perfect farfuria. Crocante, gustoase, cu gogoșarii în rol principal. Genul de garnitură care pare pusă acolo doar ca să ai ceva acru lângă mâncare, dar care dispare prima.

La final, în timp ce încercam să-mi recapăt temperatura corporală sorbind din limonada cu mango, am realizat că puteam foarte bine să comand specialitățile casei, am leșinat după masă oricum. 86 de lei a costat aventura de pe strada Vasile Aron. Pentru o cursă pe aleea amintirilor merită, pentru o masă de două feluri, un picuț cam mult. Dar, deh, Sibiu…

Bistro House rămâne, astfel, unul dintre restaurantele de cartier care merită luate în seamă. Nu trebuie să traversezi Sibiul pentru o masă bună, iar uneori tocmai locurile care au crescut odată cu cartierul sunt cele care păstrează gusturile pe care le-ai uitat.

Un „vechi” al cartierului