Am mâncat trei feluri în Sibiu și nu mi-am vândut rinichiul. La cabana Valea Aurie

Ultima dată când am trecut pragul faimoasei cabane din Valea Aurie venea chiar după redeschidere, în 2017. Dacă atunci lucrurile nu erau încă toate puse la punct, după 6 ani, cabana Valea Aurie e țiplă, cum îi șade bine unui neaoș restaurant românesc 100%. De la mușcatele atârnate de bârnele terasei, la fețele de masă cusute cu model tradițional și la perdeluțele din in, la restaurantul din Valea Aurie n-ai cum să te înșeli, ce vezi, aia și primești, e pe tradițional.

Meniul e suficient de stufos încât să satisfacă și cel mai sâcâit client. Pește, porc, pui, vită, coaste, burgeri, salate, deserturi, nu cred ca lipșeste ceva din meniul tradițional românesc. Am călcat pragul restaurantului înainte de ora tradițională a prânzului și terasa era deja aproape plină. Connaiseurii știu unde se mânâncă bine în oraș. Și ieftin, foarte important. Cel puțin față de centrul orașului, Cabana zici că a rămas blocată în timp, acum vreo 5-10 ani. Dar ne întoarcem și la subiectul ăsta.

Am mers cât se poate pe tradițional, cu o comandă de zidar după o zi grea de muncă, o ciorbă de burtă, mici cu cartofi prăjiți și murături și niște papanași pe final.

Ce am remarcat din start e servirea. Albinuțele care lucrează aici își fac treaba de excepție. Foarte atente la fiecare masă, iau, duc, întreabă, servesc ultra rapid tot ce se poate, e un permanent du-te-vino între bucătărie, bar și mesele aproape pline. N-au trecut 5 minute de la comandă și în farfurie deja se lăfăia porția de ciorbă de burtă. Și, ca la casele mari, care nu iau în derâdere acest preparat divin, castronul a rămas lângă farfurie pentru completare, dacă mai e cazul.

Ciorba, cum să vă zic… eu sunt mare ciorbar și extrem de critic, mai ales la ciorba de burtă, că am mâncat destule zămuri chioare la vremea mea. Dar cea de la Cabana Valea Aurie intră direct în top 3 local, lângă Kontiki și Prima. Delicioasă. Burta, fiartă foarte bine, se topea în gură. Zeama, suficient de groasă și foarte bine condimentată, și cu culoarea aceea portocalie, care face diferența dintre o zamă chioară și o ciorbă corespunzătoare. Singurul mic reproș e că nu era suficient de bine încălzită. Iar smântâna a răcit-o prea tare, așa că a trebuit să o mânânc repede, să nu se sleiească. Aș fi mâncat-o repede, oricum, la cât de bună este, așa că n-a fost un cine știe ce inconvenient. Și mi-era atât de poftă privind în farfurie încât am și uitat să îi fac poză. Asta s-a mai putut.

Micilor le-am găsit un singur defect. Că eram cu mașina. Urlau toți trei în cor din farfurie: clătește-neee cu o beeereee. Și încă îmi pare rău că nu mi-am găsit suficient tupeu încât să întreb ce muștar folosesc, de unde cumpără bunătatea asta de muștar în care lingurița sta dreaptă. Foarte nenatural, am apreciat în mod expres cartofii, că m-am săturat de congelate de la Metro. Cartofi neaoși, gătiți perfect. Aș zice ca la bunica acasă, dar bunica nu îi făcea așa buni. Deși știam că o să îmi complice existența, că n-am mai mâncat trei feluri la o singură masă de ani de zile, n-am putut să mă abțin și am mâncat absolut tot din farfurie.

Papanașii n-am reușit să îi termin, oricât m-am străduit. Mi-a părut rău, dar am lăsat o jumătate din al doilea papanaș în farfurie. Dar asta nu înseamnă că nu am ras smântâna și gemul delicios cu care erau ornați.

76 de lei a fost întreaga afacere. 19 lei ciorba, 5.5 lei micul, 17 lei papanașii iar restul au fost accesorii gen ardei iute, murături, pâine și o cola. Că bere din păcate nu s-a putut de data asta.

Ciobănaș cu 300 de oi