Pentru că suntem un neam declarat de ciorbari, campioni intergalactici la servit cu lingura, nici nu e de mirare că încep să apară din ce în ce mai multe restaurante sau mini-restaurante care nu se mai complică cu prăjeli, găteli și alte daravele ci trăiesc din oale gigantice cu ciorbă. Ciorbării, cum li se mai spune în limbaj popular.
Cea mai nouă dintre ciorbăriile sibiene s-a deschis de nici o lună la Habermann Markt. Sip a Soup îi spune (inspirat nume) și e un mini-restaurant, cu doar trei mese pentru cei care vor să servească masa înăuntru. Meniul nu e cine știe ce stufoșenie, nici nu sunt pretenții de așa ceva, dar de ales ai ce alege.
Am ajuns târziu la Sip a Soup, era deja trecut de cinci când am intrat. Înainte să arunc un ochi pe meniu, a venit direct informația „de ardei copți nu mai avem”, ceea ce mi-a făcut și mai simplă sarcina. Așa că am comandat două porții, o ciorbă rădăuțeană cu carne de pui și o supă cremă de cartof dulce cu turmeric. Și am cerut și ceva dulce, dar la pachet, după două ciorbe sigur m-aș fi chinuit cu eclerul, așa i-am câștigat stomacului o pauză de vreo oră.
3 minute mai târziu stăteam în față cu două tăvi, cu două ciorbe și cu o singură dilemă, cu care să încep. Mi-a tras cu ochiul mult mai tare rădăuțeana, așa că am cufundat imediat lingura în ciorba groasă. Am hăpăit rapid trei linguri după care am coborât tempo-ul, ca să o pot savura pentru că, nu exagerez, a fost una dintre cele mai bune ciorbe rădăuțene mâncate vreodată. Rotocoale mici de grăsime deasupra, ciorbă de burtă style, carne din abundență și legume gătite perfect, chiar am apreciat textura bucăților de morcov, care, deobicei, sunt prea fierte. Am lăsat o treime din zeamă în farfurie, simțeam că dacă o mânânc toată cer și supa de cartofi dulci la pachet. Mi-am făcut curaj și m-am cufundat și în a doua farfurie.
Foarte gustoasă, nimic de zis, dar un pic prea dulce pentru gustul meu. Da, știu, din cartof dulce n-are cum să iasă altfel, totuși. Undeva la limita dintre supă și desert. N-am terminat-o, dar am halit mai mult de jumătate datorită crutoanelor. Excelente! Pregătite perfect, stropite cu ierburi aromate, au schimbat complet gustul.
Eclerul l-am dovedit acasă, împreună cu o bucată sănătoasă de cremșnit. Bune, amândouă, nu chiar cu pretenții de Masterchef dar niște deserturi absolut cinstite. Potrivite pentru a completa un prânz târziu de două ciorbe. Iar pentru că am ajuns la ora magică, am primit și 40% reducere la prețul supelor, care costă între 20 și 22 de lei. Am ajuns la un total de 55 de lei pentru toate patru produsele, absolut rezonabil. Puteai hrăni liniștit două persoane din aceste porții.
Soup Nazi
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cele mai bune restaurante sibi , ciorbe in Sibiu , Sip a Soup , cronica de restaurant , restaurante sibiu
Vizualizari: 3867
Ultimele comentarii
Acum 33 minute
D
Acum 44 minute
Ivan
Acum 1 oră
Oligofrenii
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Felicitari tuturor celor ce ati reusit sa le scoateti la Lumina!