Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
23°C

Festival pe strada Arhivelor, în weekend: expoziții de artă în aer liber, ateliere pentru copii și adulți, muzică pe vinil și spații de relaxare

Festival pe strada Arhivelor, în weekend: expoziții de artă în aer liber, ateliere pentru copii și adulți, muzică pe vinil și spații de relaxare
Strada Arhivelor/ Foto Turnul Sfatului

Strada Arhivelor din Sibiu găzduiește în acest final de săptămână un festival care aduce comunitatea împreună în jurul artei, muzicii și dialogului - ART WALK FESTIVAL. Evenimentul se va desfășura începând de vineri, 13 iunie, până duminică, 15 iunie.

Timp de trei zile, strada va găzdui expoziții de artă în aer liber, ateliere pentru copii și adulți, muzică pe vinil, spații de relaxare și zone tematice pentru socializare. Festivalul este gândit pentru toți: copii, tineri, familii, turiști și seniori. Accesul este gratuit, iar fiecare vizitator este încurajat să participe activ – să schimbe cărți, idei, versuri, discuri sau pur și simplu experiențe.

„Am ales Strada Arhivelor pentru că, de doi ani, acest spațiu a fost redat comunității prin transformarea sa în zonă pietonală. Art Walk Festival valorifică această schimbare, invitând publicul să redescopere strada ca pe un loc viu, cu valoare de patrimoniu, care merită trăit și reimaginat împreună. Ne dorim ca această stradă să devină un reper pentru comunitate – un loc de întâlnire, creativitate și apartenență”, au declarat organizatorii.

Festivalul propune o redescoperire a patrimoniului urban prin cultură contemporană și experiențe comunitare.

Printre activitățile principale se numără:

  • Biblioteca de stradă – zonă de schimb de cărți, club de lectură, ateliere creative și recomandări pentru viitorii cititori;
  • Agora creativă – spațiu pentru dialoguri deschise și dezbateri pe teme precum rolul artei în comunitate, susținerea artiștilor locali, educația artistică;
  • Arta aproape – galerie de artă pop-up și întâlniri cu artiștii, demonstrații live, ateliere de pictură, ilustrație sau artă sustenabilă;
  • Versuri care circulă – poezie scrisă și împărtășită în moduri neconvenționale;
  • Groove Corner – muzică pe vinil, Vinyl Swap, DJ seturi și atmosferă relaxantă;
  • Teatru de improvizație – spectacole interactive care implică publicul;
  • Concurs de fotografie urbană – imagini care surprind legătura dintre artă și comunitate.

ART WALK FESTIVAL va găzdui sâmbătă și duminică două sesiuni de dezbatere, pe teme relevante pentru comunitate şi artă: Cum pot artiștii și locuitorii colabora pentru a revitaliza spațiile urbane? Care sunt provocările și soluțiile pentru dezvoltarea scenei artistice locale? Cum putem aduce mai multă artă în viața copiilor și tinerilor? Discuțiile și dezbaterile vor avea loc în mijlocul străzii, în spații deschise și prietenoase, pentru ca toți cei interesați să poată contribui.  

ART WALK FESTIVAL este la prima ediție și își propune să devină un reper anual. Este mai mult decât un festival: e un manifest pentru un oraș mai prietenos, în care arta devine parte din viața de zi cu zi, iar spațiile publice se transformă în locuri de întâlnire, inspirație și dialog. Festivalul este organizat de Asociația Capital Cultural și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității 2025.

Foto: ART WALK FESTIVAL

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus