Senatorul liberal de Sibiu, Nicolae Neagu, arată că proiectul de lege elaborat pentru alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi a fost respins la vot deoarece nu actuala majoritate parlamentară l-a elaborat. Ceilalți doi senatori de Sibiu explică de ce au votat pentru acest proiect, chiar dacă nu a fost elaborat de partidele din care fac parte.
Proiectul de lege elaborat pentru organizarea, din nou, a două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor și președinților de consilii județene a fost respins de Senat marțea trecută, după ce social-democrații, liberalii și reprezentanții etnicilor maghiari au votat, pe linie, „împotrivă”.
Elaborat de senatorii SOS România și POT, proiectul are în vedere modificarea legislației pentru alegerea autorităților administrației publice locale și are două articole. Unul care propune alegerea primarilor în două tururi și unul care propune alegerea președinților de consilii județene în două tururi, asta dacă în primul scrutin niciunul dintre candidați nu întrunește majoritatea voturilor valabil exprimate.
Din cei trei senatori pe care îi are Sibiul, doi sunt cei care au votat „pentru”: Ruxandra Cibu-Deaconu (USR) și Luminița Păucean – Fernandes (AUR). Aceasta din urmă consideră că proiectul a fost respins de PSD și PNL din teamă. „Respingerea în Senat a proiectului privind alegerea primarilor și a președinților de consilii județene în două tururi nu este o surpriză, ci o expresie a fricii partidelor vechi de a pierde controlul asupra administrației locale. Aceste partide preferă un sistem care le asigură funcții cu voturi minime, în locul unei competiții corecte și transparente. Alegerea în două tururi înseamnă legitimitate, responsabilitate și respect pentru alegători”, declară Fernandes-Păucean. Ea speră că proiectul va fi adoptat, totuși, în momentul în care va fi supus votului în Camera Deputaților. „AUR va susține mai departe această reformă în Camera Deputaților, cu încrederea că va fi adoptată. Suntem alături de cetățeni și vom continua să luptăm pentru ca vocea lor să conteze cu adevărat”.

Luminița Fernandes – Păucean. Sursa foto: Facebook / Luminița Fernandes – Păucean
Tot în schimbarea votului în Camera Deputaților își pune speranța și Ruxandra Cibu-Deaconu. „USR a cerut în repetate rânduri, inclusiv prin proiecte de lege, revenirea la sistemul de alegeri locale în două tururi de scrutin. Acest lucru ar însemna mai multă democrație și, în primul rând, legitimitate mai mare pentru primari și președinții de CJ. Am avea primari aleși nu cu 20 – 30% din voturi, cum se întâmplă acum, ci cu 51%. Votul din Senat arată că încă mai există o inerție mare în rândul partidelor care au introdus acest sistem într-un singur tur, acum 14 ani, dar asta nu înseamnă că nu vom face tot ce este posibil să schimbăm legislația în favoarea democrației. Vom vedea cum va fi abordat acest proiect de lege în Camera Deputaților, unde se va da votul final. USR va încerca să convingă partenerii de coaliție să susțină această schimbare importantă pentru România”, declară Cibu-Deaconu.

Ruxandra Cibu – Deaconu. Sursa foto: Silvana Armat / Turnul Sfatului
Liberalii au alte priorități. Turcan spune că e un proiect de fațadă
Cel de-al treilea parlamentar care reprezintă Sibiul în Senat este Nicolae Neagu. Parlamentar de 15 ani, Neagu a lipsit la votul de marți, la care toți colegii săi au votat „împotrivă”. Dacă era prezent, Nicolae Neagu spune că ar fi votat în ton cu ai săi colegi. „Decizia politică luată de grupul PNL din Senat a fost să votăm respingerea proiectului de lege în forma prezentată de inițiatori dintr-o singură rațiune: abordarea acestei probleme în contextul actualei majorități parlamentare care tocmai ce luni a investit guvernul Bolojan să fie facută în consens și abordată politic de conducerea noii coaliții de guvernare, PNL, PSD, USR, UDMR și grupul minorităților. Desigur că aș fi respectat decizia politică a grupului și aș fi votat «împotrivă»”, spune Neagu.
Întrebat când estimează că majoritatea din care face parte va iniția un proiect pentru alegerea primarilor în două tururi, Neagu a arătat că altele sunt acum prioritățile. „La această întrebare nu pot da un răspuns în acest moment. Situația impusă de reducerea deficitului bugetar și programul asumat în prima etapă de guvernul Bolojan sunt primele priorități”, mai spune Nicolae Neagu.

Raluca Turcan și Nicolae Neagu. Sursa foto: Silvana Armat / Turnul Sfatului
La finele săptămânii, la sediul de partid al PNL Sibiu, Raluca Turcan a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre faptul că nu mai este loc de calcule politice, că este timpul ca politicienii să încheie un nou contract social cu cetățenii și că liberalii trebuie să-și recâștige electoratul urban, mult mai atent la detaliile administrării unei țări. Acesta este contextul în care am întrebat-o de proiectul respins de colegii săi din Senat, proiect care urmează să ajungă la vot și în Camera Deputaților unde a fost aleasă.
„Este un proiect mult prea general, care nu urmărește toate detaliile absolut necesare ale unui proiect cu adevărat de reformă. Este foarte posibil să fie completat și îmbunătățit la Camera Deputaților. Dar, în același timp, putem ajunge la o încălcare a bicameralismului, care este iarăși motiv de contestare și respingere la Curtea Constituțională. Deci cei care vor să rezolve probleme trebuie să fie mult mai atenți și mult mai sinceri cu cei cărora le vorbesc”, a răspuns Turcan.
Ea a vorbit despre faptul că în Parlament sunt multe proiecte de lege concepute deficitar și care sunt respinse de Curtea Constituțională, proiecte care sunt însă folosite de politicieni pentru a-și face imagine. „Deci o reformă administrativă necesită un proiect de lege pus la punct până la ultimul detaliu. Altfel putem ajunge la un proiect votat cu declarațiile publice de rigoare și cu laurii de rigoare pentru cei care votează și care, după aceea, să fie declarat neconstituțional. Inclusiv această practică cred că trebuie stopată. Și anume să fie votate proiecte în Parlament, ieșit la declarații publice și, după aceea, proiectele să pice la Curtea Constituțională”, a adăugat Turcan.
Consultă aici, în format integral, expunerea de motive elaborată pentru acest proiect de lege
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
7 răspunsuri
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
L-au elaborat alți senatori, motiv pentru care trebuia respins. Dl senator…., ce ati înțeles din cum v-au votat romanii? Aveți curajul și spuneți ca nu vreți alegeri în doua tururi pentru ca mulți primari ai voștri și-ar pierde mandatele. Nu-i despre oameni, ii despre păstrarea puterii pe directionarea resurselor localităților. Ca de altfel la Selimbar, sa aveți puterea sa direcționați resursele comunei, autorizațiile de construire, contractele pentru lucrări publice. Va provoc, inițiati Dvs un proiect de lege pentru alegerea primarilor în doua tururi și să-l puneți pe circuitul aprobării. Faceți asa ceva și apoi putem sa va credem de buna grija pentru cetățeni.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ai uitat de multiculturalitatea Transilvaniei, până și în satul de unde vii „Spartow” sunt valahi și otomani. PS Turnul Sfatului,…
E clar, sunt majoritari in Ardeal ! la 800 de sibieni in tot judetul, e majoritate clara ! E ca…
Ar fi mai relaxant să se poată ajunge cu transport în comun la capetele traseului. Poate cu metropolitanul… nu am…
Buna ziua,dar statia de la fabrica dezafectata Sevis,de pe traseul 581 este mai utila decat statia de la Uzina de…
Multimim pentru incurajarea transportului alternativ. Vezi desfintarea statie Uzina de Apa. Adevarat, nu avem blocuri de 10 etaje in zona…












Lasă un răspuns